Noaptea inghetata
isi tipa viforul si gerul peste apa lacului inghetat. Luna mare ce s-a itit
dintre muntii stancosi, se vedea acum in toata splendoarea ei si poleia cu
lumina de argint lacul, muntii si brazii din margine.
Omul gafaia si se lupta sa faca partie catre marginea de lac, in locul unde putea sa intre pe oglinda inghetata a acestuia. Era imbracat in cojoaca mare de muntean si tragea cu osardie o sanie incropita din stinghii de brad. S-a oprit pentru o clipa, s-a indreptat de spate, cu dosul mainii stangi, si-a sters din barba aspra gheata rasuflarilor si a tras tare pe nas parfumul rece al brazilor. Cu toate ca era inghetat si muschii il dureau de la efort, omul era fericit.
A ajuns !
Acolo in marginea lacului, langa brazii mari, paraul inghetase intr-o mica cascada de apa impietrita.
Parca se mai domolise si vantul si aerul inghetat incremenise in lucirea lunii. Nu isi auzea decat rasuflarea adanca si scartaitul zapezii sub talpile cizmelor. Din cand in cand un lup urla departe, nu a jale si teama, ci a chemare pentru suflete ratacite.
Omul s-a oprit, a tras sania langa el si din desaga mare de pe ea a insirat frumos uneltele in stanga sa. Si-a facut cruce de 3 ori, a batut din palmele inchise in manusile groase din lana, sa dezmorteasca degetele si s-a apucat de treaba.
A mesterit, taiat, cioplit si curatat cam 3 ceasuri. Cand a sfarsit, s-a oprit, s-a dat 2 pasi inapoi si s-a uitat la ce a facut. Din oglinda apelor inghetate acum ii zambea Maica Domnului prinsa in gheata cascadei cu Pruncul in brate tinut sub apele incremenite in frig ca si cum undele inghetate il spala de tot ce este murdar pe lumea asta.
Omul a zambit, i-a placut ce a realizat!
Infrigurat a scotocit prin buzunarul mare al cojoacei. De acolo scoase cu grija o mica sticluta invelita intr-o naframa. Scoase dopul si turna apa sfintita din ea pe fruntea Maicii Domnului. Aceasta curse incet si ingheta in coltul ochilor, ca doua lacrimi de fericire pentru pruncul scaldat in undele incremenite ale cascadei.
A strans uneltele cu grija, le-a indesat in desaga din sanie si a dat sa plece cu multumire in suflet. S-a oprit si s-a uitat iar la lac, la padure si munti, la frumosa infatisare mesterita de el din apele inghetate. Fericirea si multumirea se vedea in ochii sai, se auzea in respiratia linistita si se simtea in inima lui plina de iubire. Isi facu iar 3 cruci mari si porni inspre padure sa taie ceva lemne pentru foc si ceva crengi de brad de pus prin casa, sa le miroasa a padure si celor 3 prunci ai lui. La gandul lor, inima brabatului se incalzi mai tare si isi aduse aminte de povestea veche a Maicii Domnului si a nasterii lui Isus si a zilei de sarbatoare a Craciunului ce va sa vie curand. Sufletul sau era plin de bucurie pentru ca stia ca o sa stea cu cei dragi si o sa petreaca cu familia si prietenii sai.
Ce nu stia el, era ca in noapte inghetata, printre brazii padurii, umerii lui luceau in mii de diamante desprinse parca din luna. Pulberea de gheata din sculptura cascadei lucea ca praful de stele si parca un inger il poleise pe barbatul ce mergea agale catre casa.
Boierii care au fost de Craciun la lacul inghetat, veniti sa se bucure de gheata si de lunecusul pe patine au descoperit minunea din gheata si au fost minunati de maiestria ei. De atunci locul se numeste Scaldatoarea Maicii Domnului si se spune ca omul curat care se scalda acolo ii da Bunul Dumnezeu tarie in oase si copii multi si sanatosi.
Putini stiu de povestea barbatului ce plecase dupa lemne si cum, ceva praf de stele cazut pe umerii sai, l-a indemnat sa faca aceea minune cu uneltele sale de tamplar, intr-o noapte rece din ajunul Craciunului. El nu stie cum a ajuns sticluta de apa sfintita stransa in naframa din buzunarul sau si nu se mai intreba de asta.
In acea noapte s-a spalat de toate intrebarile pe care le avea si a trait multumit si impacat cu el, cu ceilalti si cu Bunul Dumnezeu.
Omul gafaia si se lupta sa faca partie catre marginea de lac, in locul unde putea sa intre pe oglinda inghetata a acestuia. Era imbracat in cojoaca mare de muntean si tragea cu osardie o sanie incropita din stinghii de brad. S-a oprit pentru o clipa, s-a indreptat de spate, cu dosul mainii stangi, si-a sters din barba aspra gheata rasuflarilor si a tras tare pe nas parfumul rece al brazilor. Cu toate ca era inghetat si muschii il dureau de la efort, omul era fericit.
A ajuns !
Acolo in marginea lacului, langa brazii mari, paraul inghetase intr-o mica cascada de apa impietrita.
Parca se mai domolise si vantul si aerul inghetat incremenise in lucirea lunii. Nu isi auzea decat rasuflarea adanca si scartaitul zapezii sub talpile cizmelor. Din cand in cand un lup urla departe, nu a jale si teama, ci a chemare pentru suflete ratacite.
Omul s-a oprit, a tras sania langa el si din desaga mare de pe ea a insirat frumos uneltele in stanga sa. Si-a facut cruce de 3 ori, a batut din palmele inchise in manusile groase din lana, sa dezmorteasca degetele si s-a apucat de treaba.
A mesterit, taiat, cioplit si curatat cam 3 ceasuri. Cand a sfarsit, s-a oprit, s-a dat 2 pasi inapoi si s-a uitat la ce a facut. Din oglinda apelor inghetate acum ii zambea Maica Domnului prinsa in gheata cascadei cu Pruncul in brate tinut sub apele incremenite in frig ca si cum undele inghetate il spala de tot ce este murdar pe lumea asta.
Omul a zambit, i-a placut ce a realizat!
Infrigurat a scotocit prin buzunarul mare al cojoacei. De acolo scoase cu grija o mica sticluta invelita intr-o naframa. Scoase dopul si turna apa sfintita din ea pe fruntea Maicii Domnului. Aceasta curse incet si ingheta in coltul ochilor, ca doua lacrimi de fericire pentru pruncul scaldat in undele incremenite ale cascadei.
A strans uneltele cu grija, le-a indesat in desaga din sanie si a dat sa plece cu multumire in suflet. S-a oprit si s-a uitat iar la lac, la padure si munti, la frumosa infatisare mesterita de el din apele inghetate. Fericirea si multumirea se vedea in ochii sai, se auzea in respiratia linistita si se simtea in inima lui plina de iubire. Isi facu iar 3 cruci mari si porni inspre padure sa taie ceva lemne pentru foc si ceva crengi de brad de pus prin casa, sa le miroasa a padure si celor 3 prunci ai lui. La gandul lor, inima brabatului se incalzi mai tare si isi aduse aminte de povestea veche a Maicii Domnului si a nasterii lui Isus si a zilei de sarbatoare a Craciunului ce va sa vie curand. Sufletul sau era plin de bucurie pentru ca stia ca o sa stea cu cei dragi si o sa petreaca cu familia si prietenii sai.
Ce nu stia el, era ca in noapte inghetata, printre brazii padurii, umerii lui luceau in mii de diamante desprinse parca din luna. Pulberea de gheata din sculptura cascadei lucea ca praful de stele si parca un inger il poleise pe barbatul ce mergea agale catre casa.
Boierii care au fost de Craciun la lacul inghetat, veniti sa se bucure de gheata si de lunecusul pe patine au descoperit minunea din gheata si au fost minunati de maiestria ei. De atunci locul se numeste Scaldatoarea Maicii Domnului si se spune ca omul curat care se scalda acolo ii da Bunul Dumnezeu tarie in oase si copii multi si sanatosi.
Putini stiu de povestea barbatului ce plecase dupa lemne si cum, ceva praf de stele cazut pe umerii sai, l-a indemnat sa faca aceea minune cu uneltele sale de tamplar, intr-o noapte rece din ajunul Craciunului. El nu stie cum a ajuns sticluta de apa sfintita stransa in naframa din buzunarul sau si nu se mai intreba de asta.
In acea noapte s-a spalat de toate intrebarile pe care le avea si a trait multumit si impacat cu el, cu ceilalti si cu Bunul Dumnezeu.
