vineri, 5 noiembrie 2010

Dumnezeul salvarii

In sublima lui lume,
In care sanul femeii este loc de viata si de moarte,
Poetul acum de noi se desparte !
Dumnezeu sa il odihneasca pe Adrian Paunescu si sa mai citim una din frumoasele lui poezii!

Închide fereastra, perdeaua o lasă,
Dă zgomotul mării afară din casă,
Dă-mi voie s-aşez fruntea mea pe-al tău pantec,
S-ascult al rodirii şi-al tainelor cântec,

Să fiu tot o rană, să fii tot o rană,
Materia-n fierberea ei grosolană,
Să trecem în moarte din cauze varii,
Cu marea venind către noi ca barbarii.

Eu las adevărul acesta să steie,
Eşti cea mai fierbinte şi dulce femeie,
La noapte, plângând lângă tot ce mă doare,
Pe ochi desena-te-voi, straniu, cu sare.

Dă marea afară din casă şi vino,
Nestinso, neblândo şi iar nestrăino,
Pereche de umbra noptatecă pune
În contul durerii că eşti slăbiciune,

Că inima-mi pica din piept şi mă cheamă,
Că sufletul meu te consideră mamă,
Că norii se-adună şi vremea se strică
Şi eu, stând sub grijă, te ţin ca pe-o fiică,

Dar tu dintre toate mai nouă, mai vechea,
Îmi eşti dulcea umbra, împasul, perechea,
Tu, drama cu mii de soluţii greşite,
Te plâng până ochii îmi ies din orbite.

Fii azi râzătoare, fii azi optimistă,
Soluţia buna e-n noi şi există
Şi dacă, iubito, femeie visată,
Ar fi să ne stingem curând, nu odată,

Din dragostea noastră nebună şi bună,
Cu marea în casă, şi-n pat arşi de lună,
Eu ştiu că s-or naşte sub cinice astre
Alţi doi să repete-ntrebările noastre.

Ţi-ai naşte copilul, ţi-aş naşte copila,
În pumni de olar ar surâde argila
Şi daca nu e Dumnezeu să audă
Ce luptă dăm astăzi cu moartea cea crudă,

Din dragostea noastră, prin timpul prea greu
S-ar naşte el, vindecător Dumnezeuul,
Pe tronuri sărace suindu-şi fiinţa
Ar face să cânte prin noi suferinţa.

Iubito, amână secunda fatală,
Să dăm alor noştri şi dramă şi boală,
Copiilor noştri să dăm să învingă
Prin ei tragedia cu chip de seringă.

Dă zgomotul mării afară din casă,
Vreau linişte, linişte, marea m-apasă.
Vreau moartea să vină să lupte cu mine,
Eu sunt cineva, moartea e oarecine.

Şi mută din tine în mine durerea,
Că tot ţi-o voi lua folosind mângâierea
Te-nchină şi crede, în mine te mută,
Cu jale cu tot şi cu clipa temută.

Şi daca se-ngăduie fapta aceasta,
Cu pumnii aprinşi mergi şi sparge fereastra,
Să intre barbara şi tulburea mare
Prin noi în pământul pe care nu-l doare,

Să intre săratele zbateri şi unde
Sub toţi cei ce n-au simţăminte profunde,
Să-mi spele armura, sa-ţi treacă de coapsă,
Căci marea e singura lumii pedeapsă,

Să rupa, în val, şantinele de veghe,
Căci marea e singura morţii pereche,
Să vina fatal, consfinţând cu toţi solii
Mutarea în mine a dramei şi bolii,

Să vina să stingă cu tot vicleşugul
Şi lampa din casă şi ochii şi rugul
Şi-apoi să mă ducă departe, departe,
Sătulul de viaţă, bolnavul de moarte,

Să-ţi scriu cărţi poştale pe piele de cegă
Din Marea Niponă, din Marea Norvegă,
Din Marea de Flăcări ce plânge sub mare,
Iubito, pedeapsa, iubito, mirare,

Iubito de neguri, iubito de lună,
Iubito de taină şi jale-mpreună,
Iubito de carne, iubito de şoapte,
Suav miazăzi şi brutal miazănoapte,

Dar ăstea sunt simple şi bune cuvinte,
Sint legile care fac vieţi şi morminte,
Dar ăstea nimic nu înseamnă când vine
O grijă la mine şi moartea la tine.

Apleaca-ţi fiinţa prin ceaţa albastră
Să naştem salvarea din dragostea noastră
Şi roagă-te fiului tău ce e-n tine,
Să vină mai repede, să-ţi fie bine.

Să vina să urle ca mama şi tatăl
Îi sunt duşi la moarte; el şovăie, iată-l,
Da sângele tău, pur şi tânăr, să-l crească
În ritm fără pauză neomenească,

Dă pantecul tău, rodniciei, seminţei,
Fii gazdă nu bolii, ci vietii, fiinţei,
Tu meriţi pământul să-ti stea sub picioare,
Regină prea blândă şi nemuritoare,

Din mare să-ţi bată mătănii catargul,
Cum buzele tale îşi tânguie arcul,
Cum inima mea te-a găsit şi te ştie
Şi eşti bucurie, şi eşti tragedie.

Hai, vino, în liniştea mea neguroasă,
Dă zgomotul mării afară din casă
Şi-n larmele lumii şi-n templele mării
Să naşti Dumnezeul cinstit al salvării.

joi, 4 noiembrie 2010

Gandul de saptamana asta

Zilele astea am fost atent la fenomenul: eu, lumea interioara si lumea exterioara.

Face bine la neuron sa te mai uiti la tine si prin ochii unui observator care sta cam la 2-3 m de tine si este pus pe curiozitate, glume si critica constructiva de genul: "Da mai taci odata, in puii mei!" si asta spusa cu o voce ferma si destul de tare in capul meu ca sa imi linistesc gandurile debile, demente, defecte.

Am descoperit o cheste interesanta si pentru ca ma mananca limba si nu pot sa nu o spun, am sa o descriu printr-un simplu citat:

" Cel care crede ca le stie pe toate este foarte enervant, mai ales pentru noi, cei care oricum le stim pe toate!"

O chestie interesanta in care ma surprind uneori, eu cel care imi doresc sa fiu curios si deschis. Ok, asta este! Vorba unui prieten psihiatru, psiholog si coach: "Frate, bine ca iti dai seama, sunt unii care nici nu baga de seama asta!" Nashpa nene, nashpa, oare ce mai invata astia !?

Asa am ajuns sa opresc debitul de ganduri aiurea din capul meu, ganduri legate de tot felul de temeri si am bagat in "muschi" alta zicala:

"Esecul nu este garantat, este doar o speculatie despre viitor !"

Grea, adanca, de rahat pot spune unii, dar pe mine m-a pus pe ganduri. Cum pana mea sa nu fie asa, daca stau de multe ori ca babele scoabele si vad cum proiectez in viitor tot felul de chestii nashpa, aud ce se spune si ma simt nasol pentru niste lucruri care oricum nu se intampla dar care poate, DA POATE, se pot intampla in viitor!? Este normal sa fiu orientat, ca vita, catre niste probleme care poate nu vor aparea dar eu le creez in cel mai bun mod cu putinta. In loc sa ma orientez pe ce doresc si pe modul in care imi voi atinge acest obiectiv.

Am vazut ceva la oamenii de succes si am descoperit (pe propia mea piele intr-un proiect de modelare) cateva lucruri foarte bune de felul in care gandesc acesti oameni:

  1. Se gandesc ca ei isi ating intodeauna obiectivele, diferenta este cum si in ce conditii (de exemplu daca vor sa alerge un maraton isi spun urmatorul lucru: "Niciodata nu m-am gandit ca nu o sa termin maratonul, nu m-am gandit decat cum si in ce conditii o sa il termin!").
  2. Pentru ei nereusitele, ghinioanele intamplate, piedicile aparute nu sunt esec ci doar oportunitati de a invata ceva (de ex. tot legat de maraton: la un timp mare de terminare in conditii meteo vitrege, in loc sa spuna "Nu am reusit sa termin din cauza frigului si ploii!", spun "Am invatat ce echipament sa imi aleg data viitoare si de ce tip de antrenament am nevoie pentru a termina in timpul propus in aceste conditii meteo vitrege.")
  3. Doresc sa vada/auda/simta de fiecare data ca sunt mai buni decat data trecuta in majoritatea domeniilor din viata lor (acolo unde fizic este posibil). Aici sunt curiosi si "jucausi" as spune, de felul in care o sa faca asta.

Ceea ce este mai cool, este faptul ca oamenii astia au bagate toate aceste credinte in "muschi", adica au experimentat personal asta, aici este tot clenciul.

luni, 1 noiembrie 2010

Despre iubire in general si cea de sine in particular

Colegul meu in ale NLP-ului, Romeo, mi-a trimis o poveste frumoasa, despre iubire si fericirea vesnica, enjoy:

-Va sa zica ai venit pentru fericirea vesnica - intreba Judecatorul.
-Da - ii raspunse spiritul proaspat dezancarnat.
-Ai gresit adresa - continua Judecatorul, cu un zambet ambiguu in jurul gurii.
-Stati… nu-i aici raiul? - intreba omul nostru, proaspat trecut prin granita mortii.
-Ba da - ii raspunse Judecatorul.
-Jos pe Pamant mi s-a promis ca aici voi primi in dar, fericirea vesnica.
-Ne pare rau, ai fost informat gresit.
-Am fost informat gresit?! Dar preotul imi zisese ca daca ma rog regulat, daca indeplinesc cele zece porunci, voi ajunge in rai si voi fi fericit vesnic!
-Esti in rai, esti binevenit, dar trebuie sa mananci din merindele tale: sa traiesti fericirea pe care ai adus-o de pe Pamant.
-Nu este corect: pe Pamant n-as putea zice ca am fost fericit…
-Ne pare rau…
-Si nu se poate sa primesc aici fericirea?
-Ne pare rau: nu.
-De ce nu?
-Fiindca asa e regula.
-Care regula?
-Cea instituita de Tatal.
-Nu pot sa cred ca Tatal este atat de crud!
-Pai nu e crud.
-Nu e?
-Nu.
-Dar cum asa?
-Tatal a instituit urmatoarea regula: fiecare trebuie sa-si construiasca propria sa fericire.
-Cum adica?
-Simplu: asa cum un culturist isi cladeste muschii, tot asa cel care cauta fericirea, trebuie s-o construiasca singur.
-Nu mi se pare corect!
-Treaba ta.
-Totusi, ce pot face acum?
-Poti sa te duci inapoi, deoarece corpul tau se afla inca in stadiul mortii clinice.
-Bine, si ce fac daca merg inapoi?
-Exersezi fericirea.
-Exersez fericirea? Si cum fac asta?
-Trebuie sa gasesti propriile tale metode. Cei mai multi incearca prin iubire. Poti sa-ti indrepti iubirea spre Tatal. Sau spre o fiinta draga tie. Dar poti sa exersezi si iubirea de sine.
-Iubirea de sine… n-am inteles-o niciodata…
-Iti pot explica prin functionarea inimii biologice. Iti amintesti probabil ca inima pompeaza sange in trei directii: are un circuit care alimenteaza partea corpului care se afla mai jos de inima, un alt circuit care iriga tot ce se afla mai sus decat inima, si un al treilea circuit prin care trimite sange in propriile sale tesuturi.Vezi, functionarea inimii este simbolul modului in care este indicat sa-ti administrezi energia si iubirea. Circuitul de jos nu este altceva decat iubirea directionata spre oameni. Circuitul de sus este simbolul iubirii prin care poti comunica cu fiintele mai evoluate decat tine, incluzand Tatal Ceresc. Iar cel de-al treilea circuit, cel prin care inima asigura energia necesara propriei sale functionari, este iubirea de sine.Cand ajungi sa constientizezi razele iubirii care ies din inima ta, poti sa redirectezi o parte din ele spre tine insuti.Este indicat sa pastrezi proportiile definite de inima ta biologica. Prin circuitul mare, cel care porneste spre partea de jos a corpului, trimiti energie si iubire spre toti ceilalti. Prin circuitul mic, cel care porneste in sus, comunici cu fiintele mai evoluate decat tine - cu ingeri, arhangheli, heruvimi, serafimi, si asa mai departe. Fii sigur ca vei primi de la ei mai mult decat reusesti sa oferi lor. Si ai dreptul si la cel de-al treilea circuit, ca sa poti functiona si tu…
-Oh, ce simplu e!
-Da, e simplu ca buna ziua!
-Si ce-mi mai recomandati, ce sa fac cand ajung jos?
-Incearca sa identifici ce anume iti produce bucurii reale. Incearca sa largesti aceasta lista. Bine, iti recomand sa te tii in limita bunului simt. Daca o treci, risti sa-ti strici fericirea. Si exerseaza cele trei tipuri de iubire, cele trei circuite ale inimii.
Si inca un lucru: incearca sa zici “Te iubesc” cat mai des, dar intotdeauna din toata inima.
-Deja ma simt fericit!
-Ma bucur pentru tine! Insa totusi m-as bucura daca te-ai duce inapoi si ai exersa acolo jos, ca sa vii fortificat aici sus, cand iti vine randul.
-Va multumesc - ma simt atat de fericit!
-Fericirea ta e si fericirea mea si iti multumesc pentru ca mi-o dai - incheiase Judecatorul.

Spiritul dezancarnat se umplu de incredere in viitor si plonja inapoi in corpul sau aflat pe cearsaful alb al clinicii de reanimare.Aparatele electrice conectate la corpul sau incepusera sa semnalizeze reaparitia vietii. Incet, se auzi un oftat, ca o adiere de vant. Tiptil-tiptil, inima incepea sa bata. Electrocardiograma desena o curba tot mai armonioasa. Ochii pacientului inca nu se deschisesera inca, dar pe fata lui se asternu o liniste divina.

Doctorii rasuflasera usurati. Se gandisera la marea minune: viata. Un pacient reintors din inalt valora pentru ei cat un nou-nascut.

-Tipul, mai mult ca sigur a invatat ceva, acolo Sus - zise unul dintre doctori.
-Pai da… nu cred ca s-a intors datorita electrosocului, ca imi pierdusem increderea in el, la un moment dat - adauga un alt halat alb.

Am mai vorbit despre asta si despre faptul ca este bine sa ne impacam cu noi insine. Dar aceasta impacare nu poate fi facuta decat cu iubire, cu iubire pentru ceilalti dar si pentru noi in primul rand.
Este timpul sa faci ceva pentru tine, ca poti face ceva si pentru cei din jurul tau !