duminică, 28 iunie 2009

Moneda

Moneda a cazut cu un clinchet usor pe piatra drumului. Rostogol, invartita, rasucita si ametita se opri chiar pe cant, sprijinita de o margine de bolovan.
Pe o parte stema, pe cealalta capul.
Moneda, in echilibru.

Capul usor ametit se scutura si se uita semet in lungul drumului, doar era un cap important de filosof, desenat, sculptat si batut frumos pe moneda noastra de argint.
“Uf”, zice el,
“Ce bine ca nu ma mai invart, m-a luat ameteala. De ne-ar gasi cineva care sa ne puna in circulatie, cineva care sa vada adevarul adanc ingropat in inima lui!”
“Ba sa mai stam un pic aici, este soare si pot sa stralucesc si eu asa cum trebuie!” se auzi o voce stridenta, vocea stemei de pe partea cealalta a monedei.
“Toata frumusetea este aici in afara! Cine te poate pretui mai bine decat lumea din jur!? Nu valorezi mai nimic fara aprecierea altora!”

“Of, stema proasta si lucitoare, unde crezi tu ca se ascunde valoarea daca nu aici, pe partea mea!? Tu nu valorezi nimic daca chipul meu nu era batut, iar eu nu ajungeam aici daca nu cautam adevarul si gloria in interiorul sufletului meu!” a ripostat capul.
“Ah, de ne-ar gasi cineva si sa ne taie in doua, pe tine sa te lase aici pe marginea drumului sa te cobori adanc in sufletul tau ca sa gasesti adevarul si pe mine sa ma poarte peste tot si sa ma arate la toata lumea, sa zica: O ce moneda frumoasa, ce luciu impresionant, ce lucratura si valoare, iata frumusetea ce luceste in soare !"
Capul, se uita mirat foarte, ridica din umeri si spuse:“Dar daca nu te uiti doar in tine sa vezi valoarea, vei fi orbit de cei din jur!”
“Ba nu, lumea este aici ca sa ne aprecize si sa ne admire! De ce sa fi o moneda de argint daca nu pentru a trai aici in lume? Cum sa stau singur, eu si cu gandurile mele!? Ce ineptie !”

Si tot asa s-au ciondanit pana aproape de apus, cand soarele fierberea in arama asfintitului.
Atunci, pe drum a trecut un copil.
A vazut moneda lucind in razele rosii ale soarelui, a intins mana si bucuros a invartit-o in palma de cateva ori. S-a uitat pe ambele parti si multumit a bagat-o in buzunar.
El stia ca moneda are valoare doar cu capul pe o parte si stema pe cealalta si ca argintul este la mijloc, cel care uneste cele doua parti.
Capul nu poate fi separat de stema si stema nu poate fi despartita de cap, doar sunt cele doua fete ale aceleasi monede!

Tot asa suntem si noi oamenii, ca niste monede. Nu putem desparti cele 2 fete ale noastre: una intoarsa spre interior si una inspre exterior. Noi suntem chiar argintul din care am fost plamaditi ca sa unim cele 2 lumi. Cum este in mic asa si in mare. Cum este in mare asa si in mic. Cum este in interior asa si in exterior, dar cele 2 lumi sunt strans legate prin noi. De aceea se spune ca locuim pe pamantul din mijloc, cel ce uneste cele 2 lumi.


Unii uita asta si se retrag numai in interior, crezand ca scapa de lumea exterioara, ca si calugarul care a pierdut lumea, iar altii traiesc numai pentru exterior, crezand ca uita lumea interioara ca si fata cu piele de aur, dar astea sunt alte povesti. Povesti ce amesteca argintul si ne arata ca nu putem desparti ceea ce este in noi decat cu pretul de a ne pierde umanitatea.

Niciun comentariu: