Omul care cauta drumul Lunii

Este o metafora pe care doream sa o postez mai de mult pentru niste prieteni dragi si cum fiecare lucru de pe lumea asta are timpul sau cand se arata, iata despre ce este vorba:

Se spune ca in timpurile vechi, undeva pe continentul sud-american se afla un print aztec. Acesta a trait cu povestile si legendele din imperiul aztec si cel mai mult a fost fermecat de legenda Orasului de Aur.

Orasul de Aur a fost orasul construit de catre parintii poporului Azteca, orasul cautat de toti regii si printii azteci pe care ii stia printul din Cantecul Stramosilor. Regi si printi al caror descendent direct era.

Legenda spune ca orasul era construit cu totul si totul numai din aur, sangele poporului Azteca dupa cum stiau toti, sau sangele vietii mamei pamant, dupa cum ii spunea tatal sau.

Iar legenda mai spunea ca cel ce gaseste orasul isi va gasi fericirea.

Numai acolo poti avea parte de pacea, linistea, bucuria, implinirea, bogatia pe care toata lumea o cauta.

Acolo se aflau toate bogatiile lumiii.

Tot legenda spune ca orasul nu poate fi gasit daca nu sti care este drumul Lunii, numai gasind acel drum si mergand pe el, la capatul sau vei afla Orasul de Aur.

Printul nostru era acum la varsta intelepciunii, cum spun batranii sfatului Azteca, varsta aceea nedefinita, cand orice om isi cauta linistea si implinirea.

Avea o familie mare, asa cum ii sta bine unui print, bogatii neinchipuite, o multime de sclavi si o armata puternica.

Era cel mai onorat om din imperiu.

Acum nu prea ii mai pasa de toate aceste lucruri. Era cuprins de tristetea neimplinirii, de zbuciumul cautarii, de lipsa telului care sa il faca fericit.

Intr-o noapte senina, cu luna plina, cand somnul nu dorea sa il imbratiseze, printul a iesit in gradina sa si s-a asezat langa micul helesteu cu pesti, unde statea de obicei sa isi adune gandurile. Acolo a vazut lucirea lunii in helesteu si cararea luminoasa descrisa de luna pe luciul apei. Si-a amintit, deodata, de legenda Orasului de Aur, orasul cautat de toata lumea si de-a pururi negasit. Inima lui s-a incalzit si telul sau s-a infipt bine in ea, ca un pumnal dureros ce trebuia scos neaparat de acolo.

In noaptea senina el a sculat sfetnicii, servitorii si familia. I-a anuntat pe toti ca va incepe cautarea Orasului de Aur. A strans slujitori, a strans arme si bogatii, a luat mancare si cu sufletul arzand a plecat in cautare.

Multi ani a umblat printul si multe meleaguri a batut cu pasul.

A intalnit oameni diferiti care vorbeau limbi ciudate, fiintele padurii si duhurile muntilor, s-a razboit, a cumparat si a incercat orice sa dea de drumul Lunii ce duce la Orasul de Aur.

A imbatrnit incet si s-a inchis la suflet, nimic nu ii mai convenea, devenea crud si obtinea rspunsuri cu arma in mana din ce in ce mai mult. A fost disperat si flamand, a fost insetat si trist, a fost nebun si curajos, dar nu a gasit aceea carare pe care luna sa o oglindeasca catre Orasul de Aur.

Cand a fost aproape de captul puterilor, intr-o tara arida din platoul cel mai inalt al muntilor, pe buza prapastiei la care se gandea de mult, a intalnit un om simplu, dar ciudat. Vobea fara cusur limba nobila a aztecilor, numai cineva din nobilime o putea face, dar era sarac si nu avea averi si slujitori. Traia de ceva timp pe malul Marelui Lac al Stramosilor la inltimea la care numai condorul cel sfant Azteca isi ingrijea puii. Omul acela a venit si a vorbit cu el si parca pace ii iesa din suflet.

A intanis mana, i-a dat o piatra de cuart si i-a spus:

- O mare Print al neamului meu, daca vrei sa gasesti Orasul de Aur, orasul unde orice om isi gaseste bogatia, te rog sa iei acesta piatra. La prima vedere este un simplu ciob de cuart, dar sa sti ca are puteri magice. Pleaca cu ea acasa, mergi in gradina ta, la helesteul de acolo. Cand ajungi, asteapta luna plina. Sa te apleci incet, in genunchi si sa pui piatra in apa. Ai sa vezi cum lumina Lunii iti va dezvalui drumul ei catre orasul mult cautat.

Printul a luat curios piatra, s-a uitat la ea un pic si bucuros a pus-o in tolba sa. A dat sa plece grabit, dar, un gand l-a fulgerat si s-a intors catre acel om si l-a intrebat:

-Ai fost acolo? Cum este? Ce ai gasit? De ce esti aici fara acele bogatii dar fericit ?

-Prea multe intrebari printe! spuse omul. Dar iti raspund. Am fost acolo si m-am bucurat de toate acele bogatii, ma bucur si acum de ele si sigur iti spun ca o sa fi si tu fericit cand o sa ajungi. Acum, du-te, toate acestea te asteapta !

Ca vrajit, printul nu a mai vrut alte asigurari, i-a strans pe putinii oameni care ii mai ramasese si bucurosi au plecat spre acasa.

Dupa mult timp si multe peripetii, printul nostru ajunse la cetatea sa.

Din pacate nu mai erau cu el decat doi oameni din tot alaiul cu care plecase. Restul s-au prapadit pe drumul cautarilor sale.

A gasit palatul gol si cucerit de jungla, regatul sau cu toate bogatiile era imprastiat in cele patru vanturi. Parca Zeul Sarpe cu Pene plecase si isi uitase toti supusii.

Degeaba plangea si striga printul, pietrele daramate nu mai raspundeau!

Acolo unde el isi odihnea capul si radea impreuna cu minunatii lui copii, luceau in noapte ochii unei pantere, ca ochii cruzi ai Zeului Destin Pantera.

Nu mai avea putere, nici macar sa vaneze pentru a-si potoli foamea.

Incet, cu pasul mic si inima stransa a trecut prin ruine si a ajuns in fosta lui gradina. Jungla era noul rege acolo, dar helesteul lui era aproape neatins. Luna plina se oglindea cu argintul ei in luciul apei. Printul s-a aplecat, s-a pus in genuchi, a deschis tolba ponosita si incet, a pus piatra de cuart in apa.

A stat, a stat si a asteptat sa vada minunea.

Cum statea el, acum pe burta la marginea helesteului, incet, luna lucind, a desenat o carare de raze oglindita-n ape.

Carare ce pornea din discul de argint si ducea pana la pieptul printului, se oprea chiar in dreptul inimii.

Atunci printul a inteles! Orasul de Aur era acolo, adanc ingropat in inima si sufletul sau!
Ooo, ce tristete si ce lacrimi fierbinti ieseau din ochii lui!

Plangea tristetea timpului pierdut si a celor dragi, plangea viata pierduta ca nisipul ce se scurge printre degetele sortii.

Dar era in acelasi timp senin si linistit, a gasit ceea ce cauta si pe care a avut tot timpul cu el.

In el era toata pacea, linistea, bucuria, implinirea, bogatia pe care a cautat-o cu ravna atata timp.

Atunci, Zeul Sarpe cu Pene isi prinse coada si a inchis cercul, odata cu ultima suflare a printului ce a murit implinit, el ajunsese in Orasul de Aur.

Orasul tuturor bogatiilor din lume, pe care fiecare om il poarta in el, in mintea si sufletul sau, orasul care se afla la capatul drumului Lunii atunci cand faci liniste si iti asculti inima!

Tot asa, ca printul din poveste, suntem noi oamenii. Cautam pacea, linistea in afara noastra.

Punem pret pe lucruri efemere, care nu tin asa cum ne-am dori.

Cautam bogatie si fericire in alti oameni, cand fericirea si bogatia nu o avem decat in noi.

Multi cauta sprijin si resurse in afara cercului lor de influenta. Isi stabilesc scopuri care sa le aduca fericire ce nu sunt sub propia lor putere, ci sub puterea unor lucruri sau a altor oameni.

Cand iti pui Orasul de Aur in afara cercului tau de influenta, vei alerga vesnic dupa pacea care nu ti-o poate oferi decat ceva din tine. Acest "ceva" sunt resursele tale interne. Toata lumea le are dar putini le cauta acolo.

Toti plecam in calatoria eroului, dar sa nu uitam ca tot ceea ce avem nevoie se afla cu noi, in interiorul nostru, nu undeva pe drumul Lunii !