Am lasat-o sa zburde singura, in voia ei, prin luxurianta jungla a lumii mele interioare, sa isi faca drum prin hatisul si incalceala gandurilor de zi cu zi.
Dar aseara am avut o mica revelatie.
Aceeasi care ma bantuie de vre-o cativa ani, dar care pare noua de fiecare data, are atat de multe fete!
Atentia mea (sau "Maimuta din capul meu" cum imi place mie sa ii spun) s-a oprit pe un documentar de pe Discovery, un documentar despre 4 grupuri de oameni ce participau la un experiment in Alaska. Trebuiau sa supravetiuiasca in conditiile grele din Alaska timp de 3 luni.
Foarte interesant, dar ce mi-a provocat mica revelatie: un cuplu (care constituiau unul din grupuri) au abandonat experimentul cu 11 zile inainte de finalizare - tatal lui avea cancer si el a dorit sa stea cu tatal sau in ultimele clipe.
Declansatorul a fost o declaratie a lor cand au parasit micul adapost din Alaska. Ei spuneau ca isi aduc aminte de viata pe care au trait-o inainte de a ajunge in Alaska: o viata care le parea in acel moment foarte complicata. O viata pe care singuri o complicau intr-unul din marele orase din USA. Prinsi in valtoarea vietiii cotidiene si devorati de modernism au realizat cate ziduri si ce mare este labirintul construit in jurul nostru. Cum slujba, moda, prietenii, vecinii, colegii, orasul, societate ne asalteaza si noi cedam. Ajungem sa avem o viata complicata pentru ca asa este si lumea noastra interioara.
Cu mult regret in glas apreciau momentele traite in Alaska. O viata simpla, concentrata pe fiecare zi, o viata aspra cu lupta pentru supravieturie, dar simpla, frumoasa, adevarata. Atat de linistita in lumea de afara pe cat de linistita si simpla era lumea din interior. Cei doi stiau ca pierd ceva de mare pret, dar cunoscand asta cred ca au reusit sa faca diferenta si sa nu piarda "comoara" lectiei castigate.
Acesta a fost declansatorul revelatiei mele interne, am realizat ca de multe ori imi complic viata, pentru mine asta inseamna sa mi-o fac mai grea, inutil.
Imi pierd energie si mai ales TIMP cautand ceea ce nu este relevant, folosind lucruri, idei pentru scopuri ce nu sunt ale mele. Lasand ego-ul sa isi faca de cap, ridicand ziduri in jurul emotiilor mele pentru ca frica ma stapanea atunci, sapand un labirint in jurul sufletului meu pentru a se pierde in el invazia deceptiilor si cautatura altora.
In fapt lucrurile sunt cat se poate de simple: sa traiesc ceea ce am cum pot mai bine; daca vreau ceva, sa ma duc si sa cer; daca nu stiu, atunci sa intreb; decat sa presupun mai bine sa lamuresc direct; sa iau oamenii asa cum sunt; sa ii iert pe cei care m-au ranit, dar sa imi invat lectia; sa integrez faptul ca nu exista esec, exista doar lectii de invatat, etc.
Asta m-a determinat sa ma uit un pic in urma ultimelor 6 luni si sa imi dau seama ca inca nu mi-am stabilit noile obiective si ca mai am mult de lucru la ele. Dar in acelasi timp sa ma bucur ca au fost multe obiective indeplinite si multe invataminte castigate.
Acum te provoc pe tine, draga cititorule, se te uiti un pic la tine si sa imi spui cum crezi ca este viata ta: simpla sau complicata?
Dupa ce iti dai un raspuns, cauta un prieten sincer si cere-i o parere obiectiva, sa iti raspunda la intrebarea: Cum sunt eu, ca persoana: simplu/a sau complicat/a?
Dupa ce ai si acest raspuns vezi daca iti place, sau nu, ce ai gasit?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu