joi, 25 decembrie 2008

Dor de poveste, de vise si de fapte bune

Este noapte si un pic cam frig. Ma surprind ca ma uit pe geam cu melancolie, si ma intreb de ce oare !? Ma uit mai bine, ascult cu urechile ciulite...nu imi dau seama de ce !? Ma mai uit inca o data, cu atentie. Nu vad decat strada pustie si tacuta, e tarziu, foarte tarziu. Trotuarul este cenusiu si anost sub lumina singurului felinar de pe strada. Balti inghetate si noroi impietrit in turturi la rotile masinilor.

"Baba", un caine pribeag de la casa de peste drum, latra la nimeni in mijlocul strazii. Latra, asculta cu atentie, iar latra, iar asculta. Ma uit la ea si imi spun in gand: "Ce mata, latri ca proasta si tu ! Nu vezi ca numai noi doi suntem treji la ora asta !" Ma uit la catea si ma gandesc ca poate stie ea de ce latra, poate a trecut un duh straniu pe strada, un duh ce lasa melancolie si dispret in urma lui. Un duh pe care nici "Baba" nu-l sufera. Ea il adulmeca si il cearta sa plece. Ma trece un fior de frig pe spate si ma aduce in realitate: "Rahat, duhuri si rahat ! Nu exista duhuri ! Este numai frica din tine !"

"Baba" se plictiseste si intra in scara la caldurica. Ma luminez deodata, imi dau seama: da, asta este ! De aceea ma prins melancolia, de frica ! Ciudat, dar care este motivul pentru care imi este frica !? Si las melancolia sa ma cuprinda total, ma cufund in bratele ei matasoase si otravitoare, o las sa intre in mintea si trupul meu ca un drog-sti ca iti face rau dar iti place foarte mult. Si vad in mintea mea zapada si vise, clipe magice pe care le-am trait aievea odata, demult ! Vise si fiorul povestilor insotite de vuietul crivatului de afara, de teama frigului amestecata cu bucuria unei plapumi calde.

Da, asta este! E ajunul Craciunului, se apropie Anul Nou si nu a nins!

Zapada parca sterge pacatele oamenilor si daca nu o am, ma ia frica sa nu imi pierd visele si ma inhata melancolia dupa vremuri care nu se vor intoarce!

Si atunci imi vine in minte o poveste, o poveste draga pe care te las sa o citesti si tu:

Fetiţa cu chibriturile

de Hans Christian Andersen

Era un ger grozav; ningea şi incepuse a innopta: era ajunul Anului Nou.
Pe frigul acela şi pe intunericul acela, mergea pe stradă o biată fetiţă cu capul gol, şi cu picioarele goale. Avusese ea doar nişte papuci cand plecase de-acasă, dar nu-i folosiseră mult: erau nişte papuci mari, pe care mama ei ii rupsese aproape, şi erau aşa de largi pentru ea, incat mititica-i pierdu grăbindu-se să treacă o stradă, unde cat p-aci era să fie strivită intre două trăsuri. Unul din papuci nici nu-l mai găsise, iar celălalt il luase un băiat care zicea că vrea să facă din el leagăn pentru copilul lui, cand o avea şi el unul.

Fetita mergea cu picioarele ei goale, rosii-vinete de frig; si-n sortul ei vechi tinea strans un vraf de cutii cu chibrituri si mai avea si-n mana o cutie. Fusese o zi rea pentru dansa si nimeni nu-i cumparase in ziua aceea nimic, si n-avea prin urmare nici un ban; si-i era foame si frig tare.
Biata fetita!
Fulgii de zapada cadeau pe parul ei lung si balai, care se incretea frumos pe langa ceafa, dar nu se gandea ea acum la parul ei cret. Luminile straluceau pe la ferestre, miros de fripturi se raspandea in strada; era ajunul Anului Nou, iata la ce se gandea ea.

Se opri si se ghemui intr-un colt dintre doua case, din care una iesea in strada mai mult ca cealalta. Isi stranse piciorusele sub dansa. Frigul o patrundea din ce in ce mai mult, si totusi nu-i venea sa se duca acasa; aducea inapoi toate chibriturile, si nici un banut macar. Tatal sau are s-o bata; si afara de asta, si acasa nu era tot asa de frig? Ei locuiau tocmai sub acoperis si vantul sufla in voie, cu toate ca fusesera astupate crapaturile cele mari cu paie si cu trente vechi.
Manutele ei erau aproape inghetate de frig.
A! Un chibrit aprins le-ar putea face bine. Dac-ar indrazni sa scoata unul, numai unul din cutie, sa-l zgarie de zid si sa-si incalzeasca degetele! Scoase unul: harsti! Cum mai trosni, si cum se aprinse!

Chibritul ardea ca o lumanarica, tinu manuta deasupra flacarii. Ce lumina ciudata. I se paru fetitei ca sta langa o soba mare de fier, care avea deasupra un capac lucios de arama. Inauntru ardea focul si era asa de cald; dar ce-i oare asta? Fetita isi intindea acum piciorusele ca sa si le incalzeasca si pe ele; flacara se stinse si soba pieri; fetita ramase stand cu ramasita de chibrit in mana.

Harscai un altul, care se aprinse, straluci, si zidul in care batea lumina se facu straveziu ca o panza subtire. Fetita putu vedea pana-ntr-o odaie unde era o masa acoperita c-o fata alba, pe care sclipeau portelanuri subtiri; in mijloc era o gasca fripta umpluta cu prune si cu mere ce raspandeau un miros placut; si, lucru de necrezut, deodata gasca sari de pe masa, si veni cu furculita si cutitul in spinare pana la biata fetita. Chibritul se stinse: si nu mai avu in fata ei decat zidul rece si gros.
Mai aprinse inca unul.

Deodata se vazu sezand sub un pom frumos de Craciun; e mult mai mare si mai impodobit decat a vazut prin geamuri la negustorul cel bogat. Mii de lumanarele ardeau pe crengile verzi, si poze de tot felul, ca cele ce impodobesc ferestrele pravaliilor, pareau ca-i zambesc. Fetita ridica amandoua mainile: chibritul se stinse: toate lumanarelele din pom se inaltau tot mai sus, tot mai sus, si ea vazu deodata ca luminitele acelea erau stele.
Una din ele cazu si trase o dunga mare de foc pe cer.
"A murit cineva", isi zise micuta; caci bunica ei, care fusese foarte buna pentru dansa si care acum nu mai traia, ii spusese adesea:
"Cand cade o stea, un suflet se inalta la Dumnezeu".

Mai trase inca un chibrit pe zid: si se facu o lumina mare, in mijlocul careia era bunica ei in picioare, si era asa de stralucitoare, o privea bland si duios!
"- Bunica, striga fetita, ia-ma cu tine. Cand s-o stinge chibritul, stiu ca n-o sa te mai vad. Ai sa pieri si tu din fata ochilor mei, ca si soba de fier, ca si gasca fripta, ca si frumosul pom de Craciun. "
Şi aprinse repede toate chibriturile ce-i mai ramasese in cutie, caci voia sa vada mereu pe bunicuta ei.
Se facu o lumina ca ziua.
Niciodata bunica nu fusese asa de frumoasa, asa de mare. Ea lua pe fetita in bratele ei, si amandoua zburara vesele in stralucirea aceea, asa sus, asa sus, si nu mai era acolo nici frig, nici foame, nici griji; erau la Dumnezeu.

Dar in coltul dintre cele doua case, cand se lumina de ziua, zacea jos fetita, cu obrajii rosii, cu zambetul pe buze... moarta, moarta de frig, in cea din urma noapte a anului.

Ziua Anului nou o gasi acolo zgribulita cu gramajoara ei de cutii cu chibrituri, din care o cutie fusese arsa.

"A vrut sa se incalzeasca"! zise cineva.

Nimeni nu stiu ce frumuseti vazuse fata, si-n ce stralucire intrase impreuna cu bunica, in ziua Anului Nou.

Si ma gandesc acum:
Cand mori cu adevarat!?
Oare cand nu mai visezi?

Inima ta ce spune ?

Craciun frumos, cu multe vise si fapte bune iti doresc draga omule ce treci cu privirea prin aste ganduri razlete !

luni, 22 decembrie 2008

Poveste cu etichete: Pancinello si bulinele

Aceasta frumoasa poveste am primit-o de la cineva drag si deoarece mi-a placut foarte mult o scriu aici sa o cititi si voi, dragi trecatori prin aceste pagini.

O frumoasa poveste despre iubire….de Max Lucado

Locuitorii din Wemmik, eroii povestirii noastre, erau nişte omuleţi mici, din lemn, ciopliţi toţi de un tâmplar pe nume Eli. Acesta îşi avea atelierul pe un deal, de la a cărui înălţime se vedea întreg satul.Fiecare omuleţ era altfel. Unii aveau nasul mare, alţii aveau ochii mari. Unii erau înalţi, alţii erau scunzi. Unii purtau pălărie, alţii purtau costum. Însă două lucruri le erau comune: toţi erau făcuţi de acelaşi tâmplar şi trăiau în acelaşi sat.

De dimineaţa până seara, zi de zi, omuleţii făceau un singur lucru: lipeau etichete unul pe celălalt. Fiecare omuleţ avea o cutie plină cu steluţe aurii şi o cutie plină cu bulinuţe negre. Cât era ziua de lungă îi vedeai pe străzile satului lipind steluţe sau buline unul pe celălalt.Omuleţii drăguţi, din lemn lustruit şi frumos vopsiţi întotdeauna primeau steluţe, dar aceia din lemn necizelat, cu vopseaua sărită, nu primeau decât buline.

Tot steluţe primeau şi cei talentaţi; unii puteau ridica greutăţi deasupra capului, alţii puteau sării peste cutii înalte. Mai erau unii care ştiau cuvinte dificile, iar alţii care cântau cântece frumoase. Acestora toată lumea le dădea steluţe aurii. Aşa se face că unii omuleţi aveau trupul plin de steluţe... Ori de câte ori primeau câte o steluţă se simţeau atât de bine încât îşi doreau să mai facă ceva ca să poată primi încă una.

Alţii însă nu ştiau să facă prea multe lucruri şi aveau parte doar de buline. Pancinello era unul dintre aceştia din urmă.

Tot timpul încerca să sară cât mai sus, ca alţii dar întotdeauna cădea la pământ. Iar când ceilalţi îl vedeau jos se adunau buluc în jurul lui şi lipeau buline pe el. De multe ori se mai şi zgâria în cădere, lucru pentru care mai primea buline negre. Iar după aceea când încerca să le explice omuleţilor de ce căzuse mereu spunea câte o neghiobie şi toţi se îngrămădeau să lipească şi mai multe buline pe el.

După un timp avea atât de multe încât nu mai vroia să iasă pe stradă, se temea că va face iar ceva anapoda: cine ştie, o să-şi uite pălăria sau o să calce într-o baltă... şi imediat o să primească bulinuţe!!! Adevărul este că avea atât de multe buline încât ceilalţi omuleţi veneau şi îi lipeau altele fără nici un motiv.

„Merită mulţimea asta de buline negre", îşi spuneau omuleţii unii altora.

„Este clar că nu e bun de nimic!"

După un timp Pancinello a ajuns să creadă ce se spunea despre el:„Aşa este nu sunt bun de nimic!", îşi spunea el.În rarele dăţi când ieşea din casă stătea cu cei care erau ca el, cu multe buline. Cu ei se simţea mai în largul lui.

Într-o zi, se întâlni cu un omuleţ total diferit de ceilalţi: nu avea nici steluţe, nici buline. Era din lemn şi atât. Era o fată pe nume Lucia.

Să nu credeţi că oamenii nu încercau să lipească etichete şi pe ea! Încercau numai că nu rămâneau lipite ci cădeau. Fiindcă nu avea nici o bulină unii o admirau atât de mult încât se grăbeau să-i lipească o steluţă. Dar nici una nu stătea lipită. Alţii insă o priveau cu dispreţ fiindcă nu avea nici o stea şi atunci vroiau să îi lipească o bulină dar şi aceasta cădea imediat.

„Ca ea vreau să fie", îi trecu prim minte lui Pancinello.

„Nu mai vreau să primesc etichete de la ceilalţi!"

Aşa că o întrebă pe Lucia cum se face că ea nu are nici o etichetă.

„Nu este mare lucru", îi răspunse ea.

„În fiecare zi mă duc să îl văd pe Eli."

„Pe Eli?"

„Da, pe Eli, tâmplarul, îmi place să stau cu el în atelier."

„Dar de ce?"

„Ce ar fi să descoperi singur? Du-te la el sus pe deal!" Şi cu aceste cuvinte, Lucia se întoarse şi plecă.

„Dar crezi că-i va face plăcere să mă vadă?!?" strigă el după ea. Însă Lucia nu-l mai auzi. Aşa că Pancinello se întoarse acasă, se aşeză la fereastră şi începu să se uite cum alergau omuleţii de colo-colo, lipindu-şi etichetele unul pe celălalt.

„Dar nu este drept!", îşi spuse el supărat. Şi pe loc se hotărî să meargă le Eli.

Se îndreptă spre deal şi urcă pe cărarea strâmtă până ce ajunse în vârf. Când intră în atelier, făcu ochii mari de uimire. Toate obiectele erau URIAŞE. Scaunul era cât el de înalt. Ca să vadă ce se află pe bancul de lucru trebui să se ridice pe vârfuri. Ciocanul era lung cât braţul lui! Înghiţi în sec şi îşi zise:

„Eu aici nu rămân!", şi se îndreptă spre ieşire.

Dar chiar atunci îşi auzi numele:

„Pancinello, tu eşti?", se auzi un glas pătrunzător.

Pancinello se opri.

„Cât mă bucur să te văd, Pancinello! Vino mai aproape, vreau să te văd mai bine!"

Pancinello se întoarse încet şi îl privi pe meşterul tâmplar, un bărbat înalt, cu o barbă stufoasă.

„Ştii cum mă cheamă?", îl întrebă Pancinello.

„Bineînţeles că ştiu, doar eu te-am creat!"Eli se plecă, îl ridică de jos şi îl aşeză lângă el pe bancă.

„Hmm...", murmură meşterul îngândurat, în timp ce se uita la bulinele negre ale lui Pancinello.

„Se pare că ai adunat ceva etichete..."

„Nu am vrut, Eli! Am încercat din răsputeri să fiu bun!"

„Pancinello, copilul meu, în faţa mea nu este nevoie să te aperi! Mie nu-mi pasă ce spun ceilalţi despre tine!"

„Chiar nu-ţi pasă?"

„Nu, şi nici ţie nu ar trebui să-ţi pese! Cine sunt ei – să împartă etichete bune sau rele? Şi ei sunt tot omuleţi de lemn ca tine. Nu contează ce gândesc ei, Pancinello. Contează doar ceea ce gândesc eu, Iar eu cred că eşti o persoană tare deosebită!"

Pancinello începu să râdă:

„Eu, deosebit? De ce aş fi deosebit? Nu pot să merg repede, nu pot să sar, vopseaua mi se duce. De ce aş însemna ceva pentru tine?"

Eli se uită la Pancinello, îşi puse mâna pe umărul lui micuţ şi spuse încet:

„Fiindcă eşti al meu, de aceea însemni foarte mult pentru mine!"

Nimeni..., niciodată... nu-l mai privise astfel pe Pancinello.. . şi în plus, cel care-l privea astfel era chiar creatorul lui! Nici nu mai avea cuvinte...

„În fiecare zi am sperat că vei veni la mine", continuă apoi Eli.

„Am venit fiindcă m-am întâlnit cu cineva care nu avea nici un fel de etichete", răspunse Pancinello.

„Ştiu, mi-a povestit despre tine."

„De ea de ce nu se prind etichetele?"

„Fiindcă a hotărât că este mai important ce gândesc eu despre ea, decât ce gândesc alţii. Etichetele se lipesc de tine doar dacă le laşi!"

„Cum adică?"

„Etichetele se lipesc doar dacă le consideri importante. Dar cu cât te încrezi mai mult în dragostea mea, cu atât mai puţin îţi pasă de etichetele pe care ţi le pun ceilalţi oameni. Înţelegi?"

„Păi, nu prea..."

Eli zâmbi.

„Vei înţelege cu timpul. Acum eşti încă plin de buline negre. Deocamdată îţi va fi de ajuns să vii la mine în fiecare zi, iar eu îţi voi aduce aminte cât de important eşti pentru mine."

Eli îl puse jos pe Pancinello.În timp ce acesta se îndrepta spre uşă, Eli îi spuse:

„Nu uita, eşti o persoană deosebită fiindcă eu te-am creat! Iar eu nu greşesc niciodată!"

Pancinello nu se opri din mers, dar gândi:

„Cred că Eli chiar vorbeşte serios. Poate are dreptate!"

Şi chiar în clipa aceea căzu de pe el o bulină...

Din cand in cand ma uit si vad ca am multe buline si stelute pe mine. Inca bulinutele ma mai intristeaza si stelutele ma bucura. Dar au inceput sa si cada jos unele, mai ales cand imi dau seama ca valoarea care le-o dau este chiar grutatea de pe inima mea. Cand nu le mai dau valoare ele se desprind si cad !

duminică, 23 noiembrie 2008

Despre Nivele Neurologice

Fac ce fac si ma intorc la calculatorul din capul meu. Si, ca in Matrix, acum stau undeva sus si admir frumusetea Matricei. Stau si ma minunez cat de sublimi si frumosi ne-a facut Dumnezeu ! Este doar un moment de echilibru si pace.

Programul Maimuta, sta si chicoteste undeva pe umarul meu, mimeaza cum se priveste in oglinda si se iubeste pe sine !


- Nu, nu sunt narcisit ! Animal paros si pus pe sotii ce esti ! Admir ceea ce a fost cladit in noi, oamenii ! Cat de exact, cat de eficient si totusi cat de artistic suntem creati ! Pana si tu, mic program tembel, ce sari prin crengile neuronilor mei si te hranesti din electricitatea gandurilor mele, pana si tu esti minunat !



Daca stai si contempli putin viata din jurul tau, poti sa ramai mut de uimire si infiorat de frumusetea ei ! Suntem inzestrati inca din momentul conceptiei cu tot ceea ce ne trebuie ca sa ne ducem destinul la capat. Si ceea ce este mai frumos Dumnezeu a pus in noi, inclusiv puterea de alege ceea ce vrem sa devenim si drumul pe care sa il strabatem catre capatul fiintei noastre. Drumul, omul, destinul si crucea pe care el o duce toate sunt alcatuite din stiinta si materie, din spirit si energie si nu in ultimul rand din magie si credinta.

Cand scriu aceste randuri sunt aliniat cu starea mea interioara, de la mediul in care ma aflu pana la legatura cu ceea ce este mai presus ca mine, spiritualitatea mea.



Daca folosim termeni de NLP, lumea noastra interioara este structurata si influentata de asa numitele nivele neurologice: Mediu/Context/Rezultate - Comportamente - Capabilitati/Resurse - Credinte/Valori - Identitate/Misiune/Roluri - Spiritualitate/Viziune/Mostenire. Ele fac parte din Metamodelul prin care inteleg lumea, realitatea din jur si nu numai.

In NLP nivelurile neurologice sunt simbolizate prin Piramida nivelurilor neurologice, ce din varf ii creste alta piramida ce simbolizeaza spiritualitatea/legatura cu ceilalti/comuniunea cu universul pentru unii, legatura cu Dumnezeu pentru altii. Ma gandeam cateodata de ce unii mai zic ca NLP-ul are ceva mistic. Probabil datorita simbolurilor. In NLP se folosesc multe simboluri si metafore, acestea pot fi intelese diferit, deoarece noi suntem diferiti.

Simbolul acestor piramide poate fi usor asemanat cu simbolul vechi al piramidelor ce cresc una din alta si ce simbolizeaza unirea si determinarea reciproca a microcosmosului cu macrocosmosul, a materiei cu spiritul, a lumii de jos cu lumea de sus. Ce este in mic este si in mare; ce este in mare este si in mic; cum este in interior asa este si in exterior.

Vad cum Programul Maimuta iar incepe sa ma maimutareasca (de parca ar putea face altceva !?). Face cand pe profesorul, cand pe elevul nedumerit. Aha, m-am prins, arunca o aluzie la faptul ca ar fi bine sa dau niste explicatii. Da, da, hai sa dam atunci.

Nivelele neurologice sunt accesate de catre noi constient sau inconstient atunci cand actionam sau luam decizii, de exemplu. Eu le vad ca un program de control si verificare pe care il accesam la nivel inconstient/constient (metamodelul) conform caruia urmam telul nostru in "harta" noastra mentala. Adica:
  • Avem un tel/obiectiv pe care il urmam si care are efecte in mediul inconjurator. La randul lui mediul ne influenteaza. Nivelul de mediu tine de referintele de spatiu, localizare, timp, oameni, ceea ce ne inconjoara, practic noi actionam intr-un context (mediu) si in care vedem niste rezultate. De exmplu, eu vreau sa fac sport. Mediul fiind ceva ce nu poate fi schimbat in esenta, poate fi controlat in anumita masura si cel mai des ne folosim de el. Pentru telul meu, am ales, ca in mediul in care sunt (aproape de parc), sa alerg. Alegerea am facut-o prin raspunsurile la intrebarile: Ce constrangeri am ? In ce mediu ma desfasor, unde sunt eu? Care este contextul in care vreau sa fac sport ?
  • Am ales sa alerg ca metoda de a face sport si am inceput sa fac asta prin comportamente adecvate. Aici am inceput sa ma aliniez pe nivelele neurologice. Si mi-am raspuns la intrebarile: Ce fac eu sa fac sport ? De ce comportamente am nevoie si ce actiuni trebuie sa iau? Raspunsurile au fost: sa imi fac timp, sa imi iau echipament, sa adun informatii de la alti oameni care alearga, sa incep sa alerg pur si simplu.
  • Urmatorul nivel in care m-am aliniat a fost cel al Capabilitatiilor. Mi-am folosit abilitatile sportive, cunostintele si experienta acumulate in sporturile practicate, in exercitiile de respiratie si am aplicat strategiile de motivare pe care le stiam. Aici mi-am raspuns la intrebarile: Ce resurse am sa fac sport/sa alerg? Care este directia in care doresc sa fac sport, ce capacitati am si cum pot sa fac asta?
  • Nivelul superior este cel al credintelor si valorilor. M-am bazat pe credintele mele ca pot sa fac sport, ca pot sa am rezultate si am activat valorile de genul: Minte sanatoasa in corp sanatos, Sanatate si echilibru, etc. Aici mi-am raspuns la intrebarile: Ce motivatie am? Care este motivul pentru care fac acest lucru? Ce cred eu ca reprezinta sportul pentru mine ?
  • Toate cele de mai sus au fost aliniate cu nivelul de Identitate. Eu sunt un om activ! Eu sunt un om care face sport! Eu sunt un om cu un stil de viata sanatos! Mi-am raspuns la intrebarile: Cine sunt eu cand fac sport ? Care este misiunea mea ? Care este rolul meu ?
  • La nivelul de Spiritualitate m-am conectat la resurse exterioare si am verificat influenta faptului ca fac sport, asupra altora si asupra unor lucruri ce sunt mai sus de mine. Aici mi-am raspuns la intrebarile: Cine altcineva mai face sport? Cum se conecteaza activitatea fizica si sportul cu universul meu spiritual? M-am aliniat si aici: multi oameni fac sport si sunt sanatosi; Dumnezeu ne-a dat un trup de care sa ne ingrijim si pe care sa il respectam si tot El ma ajuta sa imi ating obiectivele.

Acestea au fost cateva idei despre Nivelurile Neurologice in NLP. Daca tu, dragul meu cititor/cititoare doresti sa faci ceva, ai un tel si vezi/simti/auzi/realizezi ca ai ceva piedici in a face sau in a atinge telul, verifica daca esti aliniat pe nivelurile neurologice. Pune-ti intrebarile pe fiecare nivel, intrebari legate de telul tau si vezi daca esti aliniat pe aceste niveluri. Poate ceea ce vrei sa faci, o poti face in mediul in care esti, poate sti cum sa te comporti ca sa iti atingi telul, poate ai abilitatiile care te duc la indeplinirea obiectivului, dar poate ai niste credinte care te impiedica sau ai valori care duc in alta parte, poate nu te identifici cu persoana care esti cand iti atingi telul, sau poate viziunea ta nu este aceea si nu ai o conexiune cu universul spiritual.

Tot ceea ce iti doresc este sa ai teluri, sa fi aliniat cu ele si cu ajutorul Domnului sa le atingi !

luni, 17 noiembrie 2008

Metafore, credinta si discutia dintre doi embrioni

Am sa va scriu o metafora primita de la un parinte de pe Muntele Athos. O metafora frumoasa despre a crede sau nu a crede, despre a vedea dincolo de limita vederii. O metafora cu autor necunoscut. Ea se numeste Discutie intre doi embrioni:

- Si tu crezi in viata de dupa nastere ?

- Desigur. Dupa nastere trebuie sa urmeze ceva. Probabil ca ne aflam aici tocmai pentru a ne pregati pentru ceea ce urmeaza.

- Ce prostie! Dupa nastere nu urmeaza nimic. Si, de altfel, cum ar putea sa arate viata dupa nastere?!

- Nu stiu exact, dar desigur ca va fi mai multa lumina decat aici. Poate vom umbla pe propriile picioare si vom manca cu propria gura.

- Ce tampenie! Nu se poate sa umbli. Iar ca sa mananci cu gura, chiar ar fi de ras! Doar noi mancam prin cordonul ombilical! Insa ia sa iti spun eu ceva: putem exclude viata de dupa nastere, pentru ca deja acum este prea scurt cordonul ombilical.

- Ba da, ba da, cu siguranta va fi ceva! Insa, probabil, ceva mai altfel decat ne-am obisnuit aici.

- Pai de acolo nu s-a intors nimeni. Odata cu nasterea, viata se termina pur si simplu. De altfel, viata nu este altceva decat o permanenta inghesuiala in intuneric.

- Eu nu stiu exact cum va fi dupa ce ne vom naste, dar desigur ca o vom gasi pe MAMA, iar ea va avea grija de noi!

- Pe mama? Tu crezi in mama !? Si dupa tine, unde ar putea ea sa fie?

- Pai, oriunde in jurul nostru. Doar traim in EA si prin EA. Fara EA nu am fi deloc!

- Eu nu cred asta! Eu nu am vazut nicand nici un fel de mama, asa ca evident nu exista!

- Dar, uneori, cand suntem in liniste, o auzim cum canta, simtim cum mangaie lumea din jurul nostru. Stiu, eu cred ca viata adevarata ne asteapta abia de acum incolo!

O metafora frumoasa despre credinta si indoiala. Despre firea si inclinarea omului, despre nevoia lui de certitudini intr-o lume plina de incertitudini. Cineva spunea odata, ca in aceasta lume numai credinta iti poate da o certitudine, o piatra de temelie solida pe care poti construi. Aceasta piatra impreuna cu altele (fapte bune, smerenie, educatie, respect, etc) pot face o temelie traininca pentru o casa. O casa a omului, ce creste din identitatea lui si se sprijina pe valori trainice. Fara certitudinea credintei ne-am pierde in vartejul intrebarilor fara rost.
Pe de alta parte intrebarile care tot cresc in noi sunt in firea noastra, ne nastem cu ele si murim cu ele. Conteaza cel mai mult valoarea raspunsurilor aflate. Cert este ca ne nastem, cert este ca murim, cert este ca traim o viata si este important cum o traim si in ce credem in acest interval. Si daca credem cu adevarat in ceea ce este adevarat, este posibil sa vedem si ceva de dincolo de ultimul prag!

joi, 13 noiembrie 2008

Sfinti si pozitii perceptuale

Ganduri de Noiembrie friguros in Bucuresti, dupa o calatorie de 10 zile in Grecia.



Pot spune ca sunt mai mult randuri dintr-un jurnal de calatorie, o calatorie in care au fost imbinate oboseala drumului cu satisfacita curiozitatii istorice, luminare spirituala si trairi launtrice.

O calatorie care a trecut pe la Sfantul Munte Athos, Meteora, Delphi si Athena.



O calatorie cu multe lucruri frumoase dar si cu ceva incercari, o calatorie pe care o sa o repet cu siguranta.

Grecia are farmecul ei, locul musteste de istorie si energie. Grecia este linistita si placuta in extrasezon, aproape ca m-as fi mutat acolo. Calator fiind, am avut impresia ca pentru greci timpul trece altfel, este mai dilatat si mai relaxat, dar nici pe ei nu i-au ocolit mizeriile lumii actuale (stersul muncii, tristetea si oboseala din ochi, drogati in piata Omonia, pakistanezi saraci care vand nimicuri in centru pentru a intretine multe alte guri, etc).


Dar nu despre asta vroiam sa scriu ci cateva randuri despre oamenii intalniti pe muntele Athos, mai bine spus despre cei care sunt aproape de sfinti, despre cei care au decis ca dezvoltarea spirituala este cu mult mai importanta decat cea materiala.



Am avut sansa sa discut cu parinti calugari de la schitul romanesc Prodromul dar si cu alti calugari sau frati romani (schitul Lacu, manastirea Sf.Pavel, etc.) de pe muntele Athos si am descoperit cu uimire si respect cum acestia folosesc pozitiile perceptuale din NLP (normal, fara sa le denumeasca asa). Ei sunt ancorati mult mai mult in pozitia 3 (pozitia de observare) si intra usor in pozitia 2 (in locul celuilalt). Acesti oameni au un exercitiu firesc de a se pune in locul altuia si de a vedea lucrurile de la o anumita distanta, de a extrage din viata si din intamplarile ei esenta si spiritul. Au un mod natural de a comunica si de a transmite experiente prin metafore. Am fost foarte impresionat de abilitatea lor de a asculta, de a intra in rapport cu interlocutorul si de "a citi" din acesta ca dintr-o carte deschisa. Am apreciat calitatea unui schimb de informatii (trairi si experiente) cu putine cuvinte, dar puternice.



Placut impresionat am fost si de strategia pe care acesti parinti o folosesc sa se orienteze in "harta" lumii lor. Pe nivelurile lor neurologice, la nivelul spiritual semnificatiile pentru ei (dar si pentru cei care intra in contact cu ei) sunt atat de puternice, pure si adevarate. Sunt strans legate cu identitatea lor, cu credintele, abilitatile si comportamentele lor. Sunt puternici si frumos de simpli, te poti adapa la izvorul credintei lor, credinta pe care am vazut-o nu in partea ei dogmatica, ci in partea ei profund spirituala. Parte spirituala cladita prin traire si simplitate.



Pe muntele Athos am redescoperit si am inteles mai profund cateva lucruri, pe unele din ele le voi impartasi si cu voi:
  • Lucrurile sunt mult mai simple decat le percepem noi. Noi le facem complicate, le adaugam complexitate si valoare falsa de multe ori. Viata are multe frumuseti pe care ochii nostrii nu le vad, urechiile nu le aud si inima nu le traieste, chiar daca sunt aici langa noi, cum ar fi: un peisaj frumos, mancarea simpla, meditatia si spiritualitatea; Dumnezeu si semenii nostri; familia si prietenii nostrii; frumusetea unui drum doar pentru ca este o calatorie nu o nebunie a cumparaturilor si o alergare dupa a obtine cat mai mult si a atinge cat mai multe "varfuri".


  • Oamenii sfinti iti pot darui liniste, energie, echilibru. Este bine ca din cand in cand sa bem apa vie a meditatiei si apropierii de Dumnezeu.

  • Lupta launtrica cu propriile mele rautati, ambitii, egoisme si orgolii, chiar daca sunt zgandarite de mediul extern, este mai grea decat cea cu un "dusman" din afara. Dar aceasta lupta te ejuta sa evoluezi daca o castiga partea cea buna. Am trait si am inteles profund ce inseamna sa hranesti lupul cel bun din inima ta (vezi povestea).

  • O echipa si un lider se cladesc si se sudeaza in conditii de stres, am inteles cum nu as vrea sa fiu si stiu cum imi doresc sa devin.
O inscriptie de pe un craniu omenesc (din osuarul schitului Progromu, osuar ce contine oasele calugarilor stinsi pe acele meleaguri) spune:

Ce sunt eu, vei fi si tu. Ce esti tu, am fost si eu !

Si cu riscul de a fi catalogat drept mistic inchei cu un citat: "Cea mai mare inselatorie a diavolului este aceea de a ii face pe oameni sa creada ca el nu exista."

Deci, tine usa pazita si fa curat in casa sufletului tau, nu se stie ce mizerie iti poate intra sub pres !

miercuri, 8 octombrie 2008

Octombrie, criza financiara globala, Abba si alte chestii

Asa cum ma analizam acum ceva timp, am vazut ca Octombrie m-a prins inca in starea de meditatie/somnolenta din ciclul vietii. O stare foarte placuta dar nu foarte eficienta din alte puncte de vedere.

Octombrie imi place! Pentru mine este o sarbatoare a legumelor si fructelor: gogosari grasi, rosii si gustosi, ardei capia aromati numai buni de mancat cu branza proaspata, mere rosii tari si acrisoare, pere galbene dulci si zemoase, ceapa de apa, conopida, morcovi proaspeti de la tarani nu din supermarket, salata de varza rosie si multi struguri, nuci si must. Pentru mine este luna in care pamantul isi ofera roadele, este ca o ofranda adusa omului care il lucreaza! Vad asta si in ochii taranilor din piata, in zambetul din coltul gurii cand se uita la marfa lor, in mainile lor crapate si muncite.

Chiar si in aceasta luna plina de rod pentru tarani, ii auzi vorbind in piata de criza financiara globala, marele fenomen mare ! Iata cum prostia, manipularea si lacomia americanilor face vanturi si pe la noi, din pacate, chiar si pana la nea Gheorghe din piata, care este ingrijorat de investitii, economia mondiala si ce altceva mai vede el la TVeu. Il ingrijoreaza, ii umbreste zambetul din ochi. Cand vorbeste de asta cu tata Leana, vecina de taraba, ii creste pulsul si ofteaza. Am trecut pe langa el, l-am vazut, l-am auzit, l-am observat, am zambit si mi-a venit o idee. M-am intors brusc la el si i-am zis:

- Auzi nea Gogule, eu tot nu pricep bre! Cum este dom'le cu criza asta, cum naiba ne pocneste si pe noi, asa din senin? Mai ales sa imi spui, sunt curios, ce iti pricinuieste matale ?

Omul, ca un roman get-beget, sta un pic pe ganduri, tuguie buzele, da basca pe spate si se scarpina in crestetul capului. Inconstient mangaie cu mana stanga gramada de gogosari rosii si frumosi de pe taraba lui. Scoate un oftat si zice:

- Nu prea ma pricep eu la alde astea domnu' Costi, da nu vezi mata cum se agita astia toti!? Ceva, ceva tot este dom'le, nu se poate !? Uite, eu ma uit la noi, la mine, am productie mai buna ca anul trecut, sunt mai socotit si mai chibzuit, dar cheltuiesc mai mult pe investitia din agricultura si castig mai putin! Euroiul sare, mama lui, de parca are ardei iute la fund! Toate alea sare dupa el, de parca e legate cu ata, mama lor ! Uite asa bagasi-ar criza'n fund sa-i doara si pe ei, imi pricinuieste mie ! Simt ca imi baga cineva mana in buzunare !

Omul spuse ce avu' de spus si servi urmatorul client. Eu dau din cap si plec gandindu-ma la ce simte nea Gogu. Iata nene, ca da si in tarani! Cu toate ca ei nu au investit in titluri cu risc mare, ei nu au avut actiuni care acum sunt doar hartii, etc. Dar tot imi este greu sa vad legatura !

Mai dupa ceva timp, ma lamureste Sandu. Sandu este romalele ce trece pe la mine pe strada sa ia fier vechi, iti cara gunoi, iti transporta cate ceva cu dacia lui papuc. Si pe Sandu il stiu de ceva timp, de cand am facut acum cativa ani curat prin podul casei si am schimbat caloriferele vechi din fonta. Este un tigan curat si muncitor, el si cu femeia lui muncesc la strans fier vechi si la alte treburi cot la cot, este cinstit, istet si descurcaret.

L-am chemat la mine pe Sandu sa ma ajute cu caratul unor gunoaie feroase din pod (ce a mai ramas dupa ultima curatenie) si sa imi aduca niste nisip de constructii cu dacia lui. A muncit la mine cam 4-5 ore. Printre picaturi, cand se mai odihnea dupa carat 3 etaje, mai stateam de vorba. De una, de alta, de obiceiurile lor, de ce se mai intampla si la un moment dat a venit vorba de saltul euroiului. Sa vezi atunci ce a fost la gura romalului, citez: "Criza asta cacaioasa si bancilii astea care moare si ne trage pe toti dupa ele !"

Am primit direct in piept un val de manie, suparare, frustrare si nervi de la bietul Sandu, de am ramas cu gura cascata ! Nene, tiganul era suparat rau pe astia si criza lor! I-am cerut explicatii si se pare ca pana si pe el l-a lovit criza. Pe fierul vechi ce il strangea, primea de la firmele colectoare cam 1,3 RON/kg pana acum ceva vreme, pana sa ajunga si criza la noi. Acum primeste doar 0,3 RON/kg, deoarece nu se mai exporta fierul vechi, cererea a scazut datorita crizei financiare globale, oferta este mare si nu se mai prelucreaza decat la intern.

Iata asadar cum ii afecteaza criza pe toti, la un moment dat si eu parca simteam o mana in buzunarul meu dupa ce am vazut cum a crescut euro in ultima vreme.

Dar am fost la film, la Mamma mia !, un muzical haios, de duminica, sortit sa te binedispuna, am ascultat melodiile lui ABBA si am uitat de criza, de banci, de octombrie, de Gogu, de Sandu si alte chestii.

Am iesit dintr-o stare si am intrat in alta, pana la urma energia curge inspre locul in care iti indrepti atentia. Si atentia mea, a fost prea mult concentrata pe criza asta. Viata este cu mult mai mult decat atat si daca nu suntem atenti la cat de frumoasa este ziua de azi, o sa murim de grija celei de maine !

Criza usoara va doresc, arome dulci de toamna si ascultati Abba !

miercuri, 24 septembrie 2008

Ciclul vietii, ceapa si hibernarea

Iata ca dupa o scurta, prea scurta vacanta, dupa o perioada incarcata la servici si un curs The Wealthy Mind cu Catalin Zaharia de la MindMaster (il recomand cu caldura celor care doresc sa isi descopere si sa isi invinga credintele limitative si nu numai- vezi detalii pe site) ceva din mine ma indeamna sa ma uit putin inapoi la ce a fost pana acum si sa ma uit mai mult inainte la ce va fi de acum incolo.

Am vazut cat de mult ma influenteaza trecutul meu, ca de-a lungul anilor ne construim tot felul de protectii mintale si ne invelim sufletul in multe straturi, ca foitele de ceapa. "Ceapa" ce cuprinde mintea, inima, sufletul si trupul meu impreuna-nu am cum sa le despart-chiar daca am incercat din rasputeri, ele sunt strans legate si se influenteaza reciproc. Foitele de "ceapa" au crescut in timp, se pun unele peste altele de nici nu iti mai dai seama ca le ai.
Sunt precum acele obiceiuri pe care le avem dimineata cand ne trezim: deschizi ochii si vezi lucrurile familiare din jur, simti in nari mirosul culcusului tau, te dai jos pe aceeasi parte a patului, te ridici in picioare in acelasi stil si te intinzi in acelasi fel, mergi automat catre baie (sa vezi surpriza cand nu dormi la tine acasa si o iei cam in aceeasi directie pe care o stiai si nimeresti in alta parte), etc. Sunt obiceiuri care intra adanc in noi, se strecoara incet, parsiv cateodata, din partea constienta in cea inconstienta. Ajungem sa "executam programe" exact asa cum ne-am programat si nici macar habar nu avem de asta !

Asta este bine in multe privinte si limitativ in altele. Multumesc lui Dumnezeu ca cele limitative nu sunt "la paritate" cu cele bune (ca sa folosesc un termen la moda acum), altfel eram o lume de mici universuri singulare care se ciocnesc de alte mici universuri singulare, dar nici unul nu interactioneaza si fiecare traieste in universul lui.

Am reusit sa desfac niste foite de ceapa si sa descopar cateva obiceiuri, intamplari si mesaje ce s-au transformat in credinte limitative. Nu o sa le spun, deorece sunt ale mele si sunt foarte posesiv, sic ! Dar daca ai avut rabdare sa citesti pana aici, hai ca iti spun macar una: "Banii se fac greu si trebuie sa muncesti foarte mult ca sa ii ai!"- sa vezi cat de mult o sa muncesti si cat de greu o sa ti se para sa faci mai multi bani, in cazul in care crezi asta ! Asadar este bine sa fim atenti la "ceapa" noastra si sa desfacem din cand in cand "foitele"

Alt lucru ce imi pare interesant este legat de ciclul vietii si cele 7 tipare care ne guverneaza viata. In spirala evolutiva a vietii noastre trecem in mod ciclic prin cele 7 tipare si pentru fiecare din actiunile/obiectivele noastre suntem, la un moment dat, intr-unul din cele 7 tipare. Acest ciclu care este numit ciclul vietii sau Ciclul Universal al Schimbarii (detalii in link) ne ajuta sa avem o viziune asupra noastra fata de stagiul in care suntem si cum putem actiona mai eficient in atingerea obiectivelor pe care le dorim pentru noi. Ne ajuta sa intelegem anumite stari si sa facem economie de energie dar sa si canalizam atentia (automat si energia) acolo unde ne dorim, nu unde suntem "programati". Eu am trecut printr-o faza de Turbulenta, am gustat un pic din Haos, de unele lucruri m-am Eliberat, dar mai am sa ma eliberez de multe, sunt in general intr-o Hibernare si incerc sa imi ordonez ideiile pentru o noua Creatie.

Mai interesant este ca trairile noastre interne (credintele noastre, valorile noastre, starile noastre interne, etc) influenteaza evenimentele din jurul nostru, oamenii din jurul nostru, actiunile noastre, la fel cum exteriorul ne influenteaza pe noi. Ca un fractal lucrurile se propaga: cum este in mic este si in mare - cum este in mare este si in mic; cum este in interior este si in exterior; marele este construit din mai multi "mare" de dimensiuni mai mici - asta ca sa intram in transa fractalilor- sic!

Ce vedem in noi, vedem si in afara - ce gandim noi apare in realitate ! Sunt lucruri vechi de cand lumea dar noi pentru intodeauna daca le descoperi. Nu degeaba si in cartile sfinte (si preotul la biserica spune asta des) este subliniata importanta curatarii intai a gandurilor, de acolo ni se trag multe.

Iata un exemplu (pe care sunt sigur ca intr-o forma sau alta fiecare din voi l-a incercat): mergi grabit la o intalnire pentru ca esti in intarziere si te gandesti foarte intens ca se poate intampla ca masina sa fie blocata in trafic si tu sa intarzii si mai mult.

Daca ai imaginatie incepi cahiar sa vezi cum se intampla in fiecare detaliu, daca te crezi si un pic ghinionist, chiar se adevereste si ramai blocat in trafic, intarzii la intalnire si se intampla tot ceea ce gandesti si crezi ca se va intampla. Deoarece "ochii si inima ta" asta vad si asta inteleg. Energia evenimentelor "curge" catre "locul" in care iti este indreptata atentia.

Asa se intampla sa avem parte de barfe de la colegul despre care credem si ne gandim ca ne barfeste, sa avem parte de latraturi/amenintari/muscaturi de la cainii pe care credem si ne gandim ca se vor da la noi, oamenii pe care ii vedem "strambi" si ii credem "strambi" sa se "strambe" mai rau si datorita faptului ca nu iertam oameni din trecutul nostru sa proiectam "pacatul" acesta in jurul nostru prin furie si repetarea acelorasi greseli.

Asa ca iubitii, frumosii, desteptii, darnicii, inteleptii si inimosii mei trecatori cu gandul printre aceste randuri, fiti frumosi, destepti, darnici, intelepti si inimosi; iubiti-va pe voi si pe cei din jurul vostru; iertati-va pe voi, pe cei care v-au gresit vreodata si pe cei care o sa va greseasca vreodata si o sa va eliberati; desfaceti "foitele" cepei voastre si puneti-le curate si luminoase la loc.

Crezurile, valorile si gandurile noastre ne "formeaza" si ne "deformeaza" la interior dar influenteaza si tumultul exteriorului care este viata noastra, iar viata noastra este asa cum credem si o vedem noi ca este !