- Si tu crezi in viata de dupa nastere ?
- Desigur. Dupa nastere trebuie sa urmeze ceva. Probabil ca ne aflam aici tocmai pentru a ne pregati pentru ceea ce urmeaza.
- Ce prostie! Dupa nastere nu urmeaza nimic. Si, de altfel, cum ar putea sa arate viata dupa nastere?!
- Nu stiu exact, dar desigur ca va fi mai multa lumina decat aici. Poate vom umbla pe propriile picioare si vom manca cu propria gura.
- Ce tampenie! Nu se poate sa umbli. Iar ca sa mananci cu gura, chiar ar fi de ras! Doar noi mancam prin cordonul ombilical! Insa ia sa iti spun eu ceva: putem exclude viata de dupa nastere, pentru ca deja acum este prea scurt cordonul ombilical.
- Ba da, ba da, cu siguranta va fi ceva! Insa, probabil, ceva mai altfel decat ne-am obisnuit aici.
- Pai de acolo nu s-a intors nimeni. Odata cu nasterea, viata se termina pur si simplu. De altfel, viata nu este altceva decat o permanenta inghesuiala in intuneric.
- Eu nu stiu exact cum va fi dupa ce ne vom naste, dar desigur ca o vom gasi pe MAMA, iar ea va avea grija de noi!
- Pe mama? Tu crezi in mama !? Si dupa tine, unde ar putea ea sa fie?
- Pai, oriunde in jurul nostru. Doar traim in EA si prin EA. Fara EA nu am fi deloc!
- Eu nu cred asta! Eu nu am vazut nicand nici un fel de mama, asa ca evident nu exista!
- Dar, uneori, cand suntem in liniste, o auzim cum canta, simtim cum mangaie lumea din jurul nostru. Stiu, eu cred ca viata adevarata ne asteapta abia de acum incolo!
O metafora frumoasa despre credinta si indoiala. Despre firea si inclinarea omului, despre nevoia lui de certitudini intr-o lume plina de incertitudini. Cineva spunea odata, ca in aceasta lume numai credinta iti poate da o certitudine, o piatra de temelie solida pe care poti construi. Aceasta piatra impreuna cu altele (fapte bune, smerenie, educatie, respect, etc) pot face o temelie traininca pentru o casa. O casa a omului, ce creste din identitatea lui si se sprijina pe valori trainice. Fara certitudinea credintei ne-am pierde in vartejul intrebarilor fara rost.
Pe de alta parte intrebarile care tot cresc in noi sunt in firea noastra, ne nastem cu ele si murim cu ele. Conteaza cel mai mult valoarea raspunsurilor aflate. Cert este ca ne nastem, cert este ca murim, cert este ca traim o viata si este important cum o traim si in ce credem in acest interval. Si daca credem cu adevarat in ceea ce este adevarat, este posibil sa vedem si ceva de dincolo de ultimul prag!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu