"Baba", un caine pribeag de la casa de peste drum, latra la nimeni in mijlocul strazii. Latra, asculta cu atentie, iar latra, iar asculta. Ma uit la ea si imi spun in gand: "Ce mata, latri ca proasta si tu ! Nu vezi ca numai noi doi suntem treji la ora asta !" Ma uit la catea si ma gandesc ca poate stie ea de ce latra, poate a trecut un duh straniu pe strada, un duh ce lasa melancolie si dispret in urma lui. Un duh pe care nici "Baba" nu-l sufera. Ea il adulmeca si il cearta sa plece. Ma trece un fior de frig pe spate si ma aduce in realitate: "Rahat, duhuri si rahat ! Nu exista duhuri ! Este numai frica din tine !"
"Baba" se plictiseste si intra in scara la caldurica. Ma luminez deodata, imi dau seama: da, asta este ! De aceea ma prins melancolia, de frica ! Ciudat, dar care este motivul pentru care imi este frica !? Si las melancolia sa ma cuprinda total, ma cufund in bratele ei matasoase si otravitoare, o las sa intre in mintea si trupul meu ca un drog-sti ca iti face rau dar iti place foarte mult. Si vad in mintea mea zapada si vise, clipe magice pe care le-am trait aievea odata, demult ! Vise si fiorul povestilor insotite de vuietul crivatului de afara, de teama frigului amestecata cu bucuria unei plapumi calde.
Da, asta este! E ajunul Craciunului, se apropie Anul Nou si nu a nins!
Zapada parca sterge pacatele oamenilor si daca nu o am, ma ia frica sa nu imi pierd visele si ma inhata melancolia dupa vremuri care nu se vor intoarce!
Si atunci imi vine in minte o poveste, o poveste draga pe care te las sa o citesti si tu:
Fetiţa cu chibriturile
de Hans Christian Andersen
Era un ger grozav; ningea şi incepuse a innopta: era ajunul Anului Nou.
Pe frigul acela şi pe intunericul acela, mergea pe stradă o biată fetiţă cu capul gol, şi cu picioarele goale. Avusese ea doar nişte papuci cand plecase de-acasă, dar nu-i folosiseră mult: erau nişte papuci mari, pe care mama ei ii rupsese aproape, şi erau aşa de largi pentru ea, incat mititica-i pierdu grăbindu-se să treacă o stradă, unde cat p-aci era să fie strivită intre două trăsuri. Unul din papuci nici nu-l mai găsise, iar celălalt il luase un băiat care zicea că vrea să facă din el leagăn pentru copilul lui, cand o avea şi el unul.
Fetita mergea cu picioarele ei goale, rosii-vinete de frig; si-n sortul ei vechi tinea strans un vraf de cutii cu chibrituri si mai avea si-n mana o cutie. Fusese o zi rea pentru dansa si nimeni nu-i cumparase in ziua aceea nimic, si n-avea prin urmare nici un ban; si-i era foame si frig tare.
Biata fetita!
Fulgii de zapada cadeau pe parul ei lung si balai, care se incretea frumos pe langa ceafa, dar nu se gandea ea acum la parul ei cret. Luminile straluceau pe la ferestre, miros de fripturi se raspandea in strada; era ajunul Anului Nou, iata la ce se gandea ea.
Se opri si se ghemui intr-un colt dintre doua case, din care una iesea in strada mai mult ca cealalta. Isi stranse piciorusele sub dansa. Frigul o patrundea din ce in ce mai mult, si totusi nu-i venea sa se duca acasa; aducea inapoi toate chibriturile, si nici un banut macar. Tatal sau are s-o bata; si afara de asta, si acasa nu era tot asa de frig? Ei locuiau tocmai sub acoperis si vantul sufla in voie, cu toate ca fusesera astupate crapaturile cele mari cu paie si cu trente vechi.
Manutele ei erau aproape inghetate de frig.
A! Un chibrit aprins le-ar putea face bine. Dac-ar indrazni sa scoata unul, numai unul din cutie, sa-l zgarie de zid si sa-si incalzeasca degetele! Scoase unul: harsti! Cum mai trosni, si cum se aprinse!
Chibritul ardea ca o lumanarica, tinu manuta deasupra flacarii. Ce lumina ciudata. I se paru fetitei ca sta langa o soba mare de fier, care avea deasupra un capac lucios de arama. Inauntru ardea focul si era asa de cald; dar ce-i oare asta? Fetita isi intindea acum piciorusele ca sa si le incalzeasca si pe ele; flacara se stinse si soba pieri; fetita ramase stand cu ramasita de chibrit in mana.
Harscai un altul, care se aprinse, straluci, si zidul in care batea lumina se facu straveziu ca o panza subtire. Fetita putu vedea pana-ntr-o odaie unde era o masa acoperita c-o fata alba, pe care sclipeau portelanuri subtiri; in mijloc era o gasca fripta umpluta cu prune si cu mere ce raspandeau un miros placut; si, lucru de necrezut, deodata gasca sari de pe masa, si veni cu furculita si cutitul in spinare pana la biata fetita. Chibritul se stinse: si nu mai avu in fata ei decat zidul rece si gros.
Mai aprinse inca unul.
Deodata se vazu sezand sub un pom frumos de Craciun; e mult mai mare si mai impodobit decat a vazut prin geamuri la negustorul cel bogat. Mii de lumanarele ardeau pe crengile verzi, si poze de tot felul, ca cele ce impodobesc ferestrele pravaliilor, pareau ca-i zambesc. Fetita ridica amandoua mainile: chibritul se stinse: toate lumanarelele din pom se inaltau tot mai sus, tot mai sus, si ea vazu deodata ca luminitele acelea erau stele.
Una din ele cazu si trase o dunga mare de foc pe cer.
"A murit cineva", isi zise micuta; caci bunica ei, care fusese foarte buna pentru dansa si care acum nu mai traia, ii spusese adesea:
"Cand cade o stea, un suflet se inalta la Dumnezeu".
Mai trase inca un chibrit pe zid: si se facu o lumina mare, in mijlocul careia era bunica ei in picioare, si era asa de stralucitoare, o privea bland si duios!
"- Bunica, striga fetita, ia-ma cu tine. Cand s-o stinge chibritul, stiu ca n-o sa te mai vad. Ai sa pieri si tu din fata ochilor mei, ca si soba de fier, ca si gasca fripta, ca si frumosul pom de Craciun. "
Şi aprinse repede toate chibriturile ce-i mai ramasese in cutie, caci voia sa vada mereu pe bunicuta ei.
Se facu o lumina ca ziua.
Niciodata bunica nu fusese asa de frumoasa, asa de mare. Ea lua pe fetita in bratele ei, si amandoua zburara vesele in stralucirea aceea, asa sus, asa sus, si nu mai era acolo nici frig, nici foame, nici griji; erau la Dumnezeu.
Dar in coltul dintre cele doua case, cand se lumina de ziua, zacea jos fetita, cu obrajii rosii, cu zambetul pe buze... moarta, moarta de frig, in cea din urma noapte a anului.
Ziua Anului nou o gasi acolo zgribulita cu gramajoara ei de cutii cu chibrituri, din care o cutie fusese arsa.
"A vrut sa se incalzeasca"! zise cineva.
Nimeni nu stiu ce frumuseti vazuse fata, si-n ce stralucire intrase impreuna cu bunica, in ziua Anului Nou.
Si ma gandesc acum:
Cand mori cu adevarat!?
Oare cand nu mai visezi?
Inima ta ce spune ?
Craciun frumos, cu multe vise si fapte bune iti doresc draga omule ce treci cu privirea prin aste ganduri razlete !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu