marți, 10 februarie 2009

Cu Ion si Maria si cu sex

Ion moare.
La inmormantare preotul o intreaba pe Maria:
“Vrei sa-l pupi inainte sa-l bagam inauntru?”
Ea explodeaza in lacrimi:
”Asa imi spunea mereu si el, saracul..."

Sex is like Nokia(conecting peolpe), like Nike(just doo it), like Pepsi(dare for more), like Samsung(everyoane is invited),
And like me(Too Good Too Bee True)

Maria: 'Daca eu as muri, te-ai recasatori?'
Ion: 'Nu draga mea, niciodata!'
Maria: 'De ce, ai ceva impotriva casatoriei?'
Ion: 'A, nu, nu am nimic impotriva...'
Maria: 'Si atunci, de ce sa nu te recasatoresti?!'
Ion: 'Bine, m-as recasatori... asta doar ca sa-ti fac placere!'
Maria: 'A, deci te-ai recasatori...' (cam trista)
Ion: 'Pai, da...'
Maria: 'Si te-ai culca cu ea in patul nostru?'
Ion: 'Pai unde ai vrea sa ma culc?'
Maria: 'Si ai inlocui fotografia mea cu a ei?'
Ion: 'Pai, e normal...'
Maria: 'Si ar conduce masina mea?'
Ion: 'Nu, ca nu stie sa conduca...'

Doua prietene erau atât de intime ca-si povesteau tot ce faceau ori încetau de-a mai face…
Una dintre ele se casatoreste si pleaca în luna de miere.Când se-ntoarce o întreaba cealalta:
- “Cum e? Povesteste-mi!”
- “Prima data este oribil, doare de nu-ti imaginezi; dar apoi enemaipomenit!”
Prietena sa, intrigata, întreaba:
- “Cam cum doare? Ca durerea de cap, de stomac?”
- “Nuu!!”- “Atunci cum? Ca durerea de spate, de masea, de urechi?”
- “Da! E ca durerea de masea!”
- “De ce ca durerea de masea?”
- “Pentru ca te doare dar nu vrei sa ti-o scoata!”

sâmbătă, 7 februarie 2009

Disectie pe creier viu

Da, ma uit si cred ca am scris bine.
Disectie faci pe ceva mort, dar poti face si pe ceva mort intr-un fel dar viu in alt fel.
Este foarte ciudat cum poti sa descoperi cum moartea este impletita in viata.
Este foarte frumos sa descoperi cum viata este impletita in moarte.

De multe ori imi vine sa deschid ceva in piept si sa scot de acolo tot ceea ce ma chinuie.
Le-as pune ca la o disectie, frumos aranjate si pe categorii: vise moarte, planuri de viitor, persoane dragi si iubite care nu mai sunt, persoane dragi si iubite care sunt si pe care le astept sa vina, momente frumoase, momente de fericire, dureri grele cand pierzi ceva drag, nisip uscat de prin colturi de regrete ale inimii, pamant viu in care incoltesc si cresc sperante si vise, planuri si obiective, tinte atinse, tinte ratate, griji si sperante, temeri si fobii, placeri si vicii, haos si ordine, inceputuri si sfarsituri.
Daca ma uit la ele vad ca unele sunt vi si altele sunt moarte. Din unele moarte isi trag seva unele pline de viata, iar altele pline de viata incep sa se usuce prin unele parti.

Asta este misterul vietii, ma minunez si ii multumesc creatorului ca pot sa traiesc si sa mor, sa ma nasc si sa ma transform in fiecare zi. Ca pot sa fac o disectie pe un creier viu sau ca imi pot simti inima.

Acum te poti bucura de dulcea asteptare a unui copil si in acelasi timp te poti intrista de posibila umbra a mortii sau a unei boli grave asupra mamei tale.
Poti fi plin de fericire si intristat de necazuri in acelasi timp, te uiti in stanga si vezi viata, te uti in drepata si vezi moartea. Auzi in tine si simti in altii cum pulseaza minunea viului dar in acelasi timp speranta sanatatii cade la un prieten drag.

Totul este sa iei lumea asa cum este, pentru ca viata este asa cum este ea, punct.
Nici mai mult nici mai putin, nici mai buna, nici mai rea.
Contextul este asa cum este, nu este potrivnic nici oportunist, doar este.

Totul este ca la disectia pe creierul tau sa gasesti speranta si credinta vie, palpitand si hranindu-se cu viata. Pentru ca in acelasi timp viata te impinge pe tine catre capatul zilelor tale.
Partea cea mai frumoasa si bogata este ce traiesti pe drum pana ajungi la destinatie.

Ciudat, nu !?

Viata si moartea sunt doua fete ale aceleasi monede, iar noi oamenii suntem exact la mijlocul lor, de fapt suntem metalul din care este batuta aceasta moneda.

vineri, 6 februarie 2009

Rational/emotional sau blocul motor intern

De multe ori ne chinuim cu balanta nebuna si echilibrul fragil pe care vrem sa il obtinem intre partea noastra rationala si cea emotionala. "Rotita" inimii si cea a ratiunii vor sa functioneze perfect una cu alta. Isi doresc ca zimtii lor sa se intrepatrunda perfect si sa obtina lucru mecanic una de la alta: una sa o invarta pe cealalta si cealalta la randul ei sa ii transfere energie primei.

In viata de zi cu zi folosim mai mult una din rotite, majoritatea cupleaza "motorul" ce da energia catre rotita ratiunii si o folosesc pe aceasta mai des.

Si eu am impresia ca daca rotita ratiunii se invarte bine, atunci si "rotita" inimii se invarte la fel de bine.
Si o las sa mearga, ma concentrez pe ea, pe ratiune.
Si roata se invarte.
Se invarte.
Mai face ceva zgomote, ceva vibratii, dar merge si merge bine.
Ii dau numai ei energie si concentrare.
Si roata ratiunii merge.

Am si uitat ca ea este in angrenaj cu alta. Dar oricum nu realizez in acel moment, si imi focalizez atentia si energia pe rotita asta. Acum vibreaza mai des si se aud ceva zgomote ciudate, parca si miroase a ceva incins.

Si simt un pietroi in stomac si rationez.
Si iar rationez.
Si iar rationez.
Dar nu realizez, pe moment de unde pietroi !?
De unde in stomacul meu !?
De ce asta si de ce aici !?

Acum imi aduc aminte ca roata ratiunii este in angrenaj cu cea a emotiilor. Roata emotiilor care sta mai mult in baia de ulei a subconstientului.
Si ea, saraca, este uzata si ciupita, are lagarele tocite si zimtii ciobiti. Pentru ca am uitat de ea !
Pentru ca am focalizat atentia si energia pe ratiune, dar ambele sunt parte ale aceluiasi sitem: Blocul Motor al sistemului Costi Balan.

Ca un mecanic ce sunt, atunci, ma mai opresc si verific ambele rotite, le studiez, le calibrez, le sterg, le acord atentie. Cateodata mai si vorbesc cu ele, asa fac mecanicii :-)

Devin brusc constient ca mintea rationala si cea emotionala sunt elemente ale aceluiasi sistem. Se influenteaza reciproc, daca cred ca o uzez doar pe una, ma insel, ambele sunt in sarcina.

La fel spiritul si corpul formeaza un sistem. Ele sunt expresii diferite ale aceleasi persoane. Persoana Costi Balan.

Si mai mult decat atat: elementul care controleaza sistemul nu este constientul !

Tu ce zici ? La tine cum crezi ca este ?

miercuri, 28 ianuarie 2009

Ploaie'n Gara nene, ca la Vadu' Oii !

Spuneau doi tarani adevarti azi in Gara de Nord

Aveau cusmele trase pe ceafa, se holbau la tavanul nou refacut din sala mare a peroanelor, pe urma dadeau ochii in jos pe pereti si vedeau cum se scurge apa de pe acoperis, pe pereti, pana la balta de la picioarele lor care mai avea un pic si ii impresura.

Iar mai aruncau privirea pe sus si o coborau uluiti la angajatii garii ce impingeau de zor apa de pe mozaicul de pe jos catre gurile de scurgere. Si tot asa, vreme de ceva minute bune.

La un moment dat, se oprira ca la ordin amandoi. Se uitara unul la altul. Dadura din umeri. Luara desagele si pornira agale catre peronul unde trebuia sa traga nu's ce accelerat catre undeva in Oltenia.

Unul din ei, al mai hatru si cu musteata trasa olan peste gura, zise mai tare, asa ca sa auza si boierii de fite din Capitala:

-Ba, da tare proasta mai e lumea asta, staaa asa si se holbeaza cum curge apa, cum altii da apa cursa la o parte si se mira cum se face asta din acoperis nou-nout. Da nici unul nu zice nemica, nene! Ca se moaie picerele calatorului in balta, pe bani buni luati pe belete platite da prosti la pret de smecheri!

Celalalt mai balaoaches zise tot tare, cica ii raspundea lu 'al mustacios:

-Lasa ba, nu zice si tu acuma, ca aia care nu zice nimic e o parte calatori ca noi si e cacaciosi, ca daca zice ceva le ia si caldura din trin, de merge lumea muiata bine de balta de capitala si inghetata de frig de vagon de CFR-eu ! Prosti e astia de Bucuresti, ailalta parte, care trece pe acilea si lasa politica sa se pise pe ei in gara !

Uite asa am ramas eu siderat la ei cu gandul: Bravos nene Iancule, venira niste romani in Gara de Nord si strigara la bucuresteni ca imparatul nu are haine si e dezbracat. Ceilalti admirau frumoasele vesminte de poveste.

Ma gandeam eu, ce o fi vrut sa zica nene taranul ala cu politica care se pise pe noi in gara!? Zice el ceva, ca altfel nu vad cum pe banii buni luati celor ce calatoresc in conditii mizere cu CFR-ul, se plateste o lucarre grasa de reparatie a acoperisului Garii de Nord, lucrare terminata acu' de curand, prin Noiembrie-Decembrie. Si cica a mai principala gara din Romania (vorba lui Nea Marin), nu e in stare sa contracteze o firma ca lumea ca sa faca o lucare cum trebuie!
De ce ?
Pai, nu va prinserati !?
E vorba de politica nene, care se pise pe noi, ca e politica spagii si a durutului in cot de cetateni/contribuabili/calatori/etc. Avem ce meritam conform politicii pe care o toleram.

Si ca sa va dovedesc ca toate astea s-au intamplat azi in Gara de Nord va invit sa priviti pozele facute cu telefonul.
Da lasa nene sa vezi si cand ne-om pisuli noi pe ei, pe cipurile lor, pe spagile lor si pe legile lor anapoda cum o sa fie !

Cel mai bine o sa fie cand o sa o facem pe voturile lor, ca pe astia de la CFR-eu nu-i mai controleaza nimeni la contracte si la calitatea lucrarilor!

Nenea Iancu sa traiasca !

duminică, 25 ianuarie 2009

Despre vointa si libertate

"Cei mai multi oameni sunt liberi: pot sa mearga unde doresc si sa faca lucrurile pe care se simt inclinati sa o faca. Dar prea multi oameni sunt, in acelasi timp, sclavii impulsurilor lor. Au devenit reactivi, mai curand decat proactivi. Asta inseamna ca sunt ca spuma marii ce se sparge de un tarm stancos, mergand in orice directie o duce fluxul. Daca sunt acasa cu familia si-i suna cineva de la serviciu in legatura cu o problema, ei alearga grabiti fara a se opri niciodata sa se gandeasca care dintre activitati este mai importanta pentru bunastarea lor globala si pentru scopul vietii lor. Pot spune ca acesti oameni au independenta, dar le lipseste libertatea. Le lipseste un ingredient esential pentru o viata iluminata, plina de sens: libertatea de a vedea padurea dincolo de copaci, libertatea de a da intaietate lucrurilor cu adevarat importante, in locul acelor lucruri care par sa nu sufere amanare."
Fragment din Calugarul care si-a vandut Ferrari-ul, de Robin S.Sharma, editura Excalibur 2007
De multe ori ma uit in jur si dau de oglinzi sau de pereti, cum spune Andrea intr-unul din comentariile la un post al meu. Ma uit la cei din jur si ma oglindesc in ei, unii se oglindesc in mine, ii judec, dar in fapt ma judec pe mine.
Ma las dus uneori de apa murdara a zilelor pe care le traim, este ca o spuma unsuroasa si calduta, care te acopera si te leagana atat cat sa nu iti fie scarba de ea dar si cat sa stai in ea. Esti ancorat de lantul consumismului si al grijilor care te tin in mal atat cat sa nu te ineci, dar nici nu iti dau drumul.
Vointa noastra de multe ori face minuni. Un licar te trezeste, te ilumineaza, dar tine putin, iti doresti sa se intoarca, vrei sa traiesti dupa un tel si ai nevoie de vointa. Vointa sustinuta si antrenata ca sa ai parte de acele clipe de realitate pura si adevarata. Vointa aplicata bolovanului din minte, ca sa se rostogoleasca si sa se faca stanca ce isi croieste singura drum in vale.
"Libertatea este asemenea unei case: o construiesti caramida cu caramida. Prima caramida pe care ar trebui sa o pui este puterea vointei. Aceasta calitate te inspira sa faci ce este bine in orice moment. Iti ofera energia de a actiona cu curaj. Iti ofera controlul pentru a trai viata pe care ti-ai imaginat-o, mai curand decat viata pe care o ai."
Fragment din Calugarul care si-a vandut Ferrari-ul, de Robin S.Sharma, editura Excalibur 2007
O cruce iti este data sa o duci pana la capat, drumul pe care o duci il alegi tu. Si tot tu alegi orasele in care te opresti si locurile prin care treci pe acest drum.
Evita sa lasi pe altii sa iti traseze acest drum, de multe ori este drumul pe care duci mai mult decat meriti, deoarce ceea ce iti sta in spate nu este ceea ce trebuie sa duci ci ceea ce iti pune altcineva.
Daca nu ai un drum si crezi ca stai ca viata sa te duca acolo unde trebuie, fi prevazator si trezeste-te. Nu stai, ci mergi, ai doar impresia ca stai, in fapt tu mergi catre capatul zilelor tale. Si cand vei ajunge la ultima, habar nu ai cum ai ajuns acolo, te uiti in urma, te uiti la tine si iti dai seama ca nu ai crescut!
Si ca sa inchei o voi cita pe Andrea:
Cred ca e sanatos sa te compari cu ceea ce poti tu sa fii, cu maximul tau. Adica, sa te cunosti, sa stii de ce esti capabil si cand ai caderi, sau sari calul, sa stii unde incepe normalitatea ta. Dupa mine, fiecare suntem un puzzle viu, ne recompunem in fiecare zi. In jur, poti da de oglinzi sau de pereti ..

Nu taia din cruce

Pentru tine dragule trecator cu ochii peste aceste randuri, iti imparatasesc o poezie, data mie de unul din parintii de pe muntele Athos. Rabdare ai sa citesti totul, e frumoasa si merita !

Nu taia din cruce

Cumplita e lupta, povara e grea.
Suspin din adancuri. O, cat va dura?
Dar rabda, ca atunci la sfarsit,
Vedea-vei tu crucea , cat ti-a folosit.

Pe piatra cea rece, la margine de drum,
Sta frant de oboseala, batranul, acum.
Abia se mai misca, de tot istovit,
Poveri de tot felul, azi l-au cuprins.

Se uita in urma, la drumul parcurs.
La anii cu soare ce-n vreme s-au scurs.
O viata de zbucium, o viata de chin.
La toate zice , pana astazi, AMIN.

Dar vai, nu mai poate , in inima-i frant.
El pune jos crucea, aicea, pe pamant.
O clipa ezita, putin s-a indoit.
Apoi isi ia cucea, din nou a pornit.

Primeste putere, si oricat s-ar trudi,
El stie ca-n ceruri, raspuns va primi.
Acolo, afla-va ce aici n-a-nteles
In viata de zbucium, un suflet ales.

De aceea el tace si rabda mereu,
Pornind spre casa, spre al sau Dumnezeu.
Si cand in coliba, sta noaptea culcat,
Prin vis la-ntrebari raspuns a aflat.

Se vede in vis, cum porneste la drum,
Cu crucea in spate ca si pana acum,
Spre tara promisa, spre tara de sus.
Poveri ce in spate, ce Domnul i-a pus.

Dar, iata, se vede cetatea in zari.
Ea pare aproape, dar sunt inca mari.
Mai greu parca-i drumul, acum la sfarsit,
Sub cruce, arsita, aproape-i istovit.

Caci vai, nu mai poate, in inima-i frant.
El pune jos crucea, aici pe pamant.
Ce buna-i odihna, nu s-ar mai scula,
Ce bine-i la umbra, aici tot ar sta.
Sa treaca deasupra, voieste la fel.

Si crucea aceasta, este atat de grea,
Putin din ea daca ar taia!
Ar fi mai usoara, mai bine de dus,
Pe drumul ce inca, mai duce in sus.

Si taie in graba, porneste din nou,
Alaturi de el si parca altii erau.
Nu simte povara, din cruce a redus!
Cu greu urca altii ,cu crucea in sus.
Dar iata , c-ajunge la tinta, a sosit!
Mai este doar un sant ce trebuie sarit.
Si-n fata e orasul, splendida cetate,
Cu porti mari deschise si cu nestemate.

E tinta suprema, sfarsitul ideal,
Ce poate s-aduca si ultimul val.
Dar iata ca santul e de netrecut.
Nu sunt acolo, poduri, nimic de trecut.

Aminte si-aduce, de cruce atunci,
Tu poti peste groapa, drept pod s-o arunci!
Dar cand sa incerce, e santul mai lat,
Exact cu atat cat din cruce a taiat!

Incearca intr-una, o pune din nou,
Peste nu poate trece, nici macar un erou.
O Doamne ! Atunci de nu as fi tatiat,
Acum, eu aicea, nu as mai fi stat!

Si plange si striga, boceste cu amar,
Dar crucea-i prea mica si totu-i in zadar.
Si-n fata e orasul, splendida cetate,
Cu porti mari deschise si cu nestemate.

E tinta suprema, sfarsitul ideal,
Si totusi, e oprit de ultimul val.
Atunci se apropie un alt calator,
Cu crucea in spate, si-n suflet, cu dor.

Se opreste si el la acelasi obstacol,
Pune si el crucea, din care n-a taiat.
E tocmai atat cat santul de lat.
Calatorul trece, batranul paseste dupa el,

Dar crucea trosneste si s-a prabusit.
In acea clipa, batranul din somn s-a trezit,
Se uita in jur, se vede culcat:
O Doamne! Ce bine ca nu s-a intamplat!
Ca toata incercarea, a fost doar un vis,
Ca sunt inca in viata si nu in abis!

Din crucea, din care tu Doamne mi-oi da,
Eu nu voi taia, oricat ar fi de grea.
Rabda-voi cu grija, pasi-voi mereu,
Cu crucea in spate, pana la Dumnezeu.

Parintele care ne-a dat poezia mai spunea ca unora Dumnezeu la da crucea mai grea decat altora, greutatea ei fiind mare si drumul lor fiind greu.

Dar acelora care isi duc aceasta cruce, Dumnezeu le da o samanta care face ca si sufletul lor sa creasca odata cu drumul si greutatea crucii. Si locul lor, Dumnezeu il pastreaza mai aproape de al inteleptilor decat de cel al nebunilor.

Tu care astazi, porti crucea la fel,
Priveste la tinta, priveste la EL
Din cruce iubite nici cand sa nu tai,
Caci chiar si o bucata, te-opreste din rai!




joi, 22 ianuarie 2009

De la misoginul din mine

Aseara am avut o "revelatie" si acum ma gandesc cum sa o fructific ! Iata despre ce este vorba:

Am descoperit ca femeile au o imperioasa nevoie sa se compare. Se compara cu alte femei (in cele mai multe cazuri sau cu ele la diferite varste si stari), se compara cu ceea ce citesc pe internet/reviste/etc, cauta comparatii in ochii barbatilor, cer sa fie comparate de catre cei din jur, etc. Cred ca genetic sunt inzestrate cu comanda: COMPARA-TE PERMANENT CU CELELALTE !

Sa va dau cateva exemple:

- Cum arat azi draga ?
- Superb, iubita mea !
- In ce fel superb, iubitule ?
- ?!?
- Nu te mai uita asa la mine..., adica sunt mai frumoasa/slaba/tanara/etc ?
- Decat cine, draga mea ?
- Nu stiu, decat femeile pe care le vezi in jurul tau zilnic ?
- Da iubirea mea, tu esti mai frumoasa/slaba/tanara/etc, decat majoritatea celor pe care le vad zilnic !
- Si cele care nu fac parte din majoritate cum sunt, iubitule ?
- !!!????!!!!!
Ehe, daca ai ajuns aici, pe romaneste, "Ai pus-o frate! Esti in deeeeep shit !", oricum ai da-o si ai intoarce-o, vei provoca o mica depresie: ca o minti, ea stie ca sunt altele mai frumoase/slabe/tinere decat ea si ca tu le vezi!
Daca le vezi, inseamna ca te uiti la ele!
Daca te uiti la ele inseamna ca le si doresti, etc, etc, etc, etc, etc, etc (sunt multi de etc-prietenii stiu de ce!).
De aici un val nesfarsit de echivalente complexe !
Ai de munca nene si trebuie sa fi inspirat si concret. Sa faci comparatii in care EA sa fie in avantaj!
EA este zeita de pe piedestalul la care tu te inchini (nu ca nu ar merita, merita din plin), dar trebuie sa si o exprimi. Aici este necesar sa faci multe comparatii in care sa arati efectiv partile ei fermecatoare din trup, minte si suflet vis-a-vis de toate celelalte "matrahuce".
Sa compari bucatica cu bucatica ca si cum ai savura o mancare uluitoare si supergustoasa !

sau,

EA gravida in 5 luni:
-M-am uitat pe Net si am vazut pe un forum ca uneia i-a miscat copilul, tot la 5 luni si spune ca este ceva minunat! Mie de ce nu imi misca ?
- Poate doarme draga mea sau este prea mic sa il simti acum !
- Poate este o problema !?!
- Am fost acum 2 zile la ecografie, era perfect santos, doar nu a murit intre timp !
- Crezi tu asta !?!
Si iata cum te-ai aruncat in fantana impreuna cu ea !
De aici se poate naste o intreaga avalansa de ingrijorari si temeri. De ce ? Pentru ca a mancat-o in degetele si s-a uitat pe Net, sa se compare cu alta.

Of, of, of ! Femeile astea ! Oare ma compara si pe mine !?
Nu cumva mi-a crescut burtica, fata de cei pe care ii vad in jur ?
Oare nu este Gigel mai bun ca mine ?!
:-))

PS: Daca vrei sa le cuceresti, spune-le cat de frumoase/slabe/tinere/destepte/iubitoare/etc/etc/etc, dar numai in comparatie cu ceva, altfel nu merge, nu tine, nu te cred ! Dar le face placere !