Copiii nu ne aparţin, ei sunt sămânţa pe care o ajutăm să crească sau săgeata din arc trasă

Ce frumos spune Khalil Gibran în cartea lui Profetul:

Iar o femeie care purta un prunc în braţe spuse: "Vorbeşte-ne despre Copii".

Şi el glăsui.

"Copiii voştri nu sunt copiii voştri.

Ei sunt fiii şi fiicele Dorului Vieţii de ea  însăşi îndrăgostită.

Ei vin prin voi dar nu din voi,

Şi, deşi sunt cu voi, ei nu sunt ai voştri.

Puteţi să le daţi dragostea, nu însă şi gândurile voastre,

Fiindcă ei au gândurile lor.

Le puteţi găzdui trupul dar nu şi sufletul,

Fiindcă sufletele lor locuiesc în casa zilei de mâine, pe care voi n-o puteţi vizita nici chiar în vis.

Puteţi năzui să fiţi ca ei, dar nu căutaţi să-i faceţi asemenea vouă,

Pentru că viaţa nu merge înapoi, nici zăboveşte în ziua de ieri.

Voi sunteţi arcul din care copiii voştri, ca nişte săgeţi vii, sunt azvârliţi.

Pe drumul nesfârşirii Arcaşul vede ţinta şi cu puterea Lui vă încordează, astfel ca săgeţile-I să poată zbura iute şi departe.

Şi puterea voastră, prin mâna Arcaşului, să vă aducă bucurie,

Căci, precum El iubeşte săgeata călătoare, tot la fel iubeşte şi arcul cel statornic."