Cuvintele toxice – limbaj subversiv –Partea 1

  Îmi aduc aminte de o întâmplare de acum ceva vreme, când fata mea avea cam 5-6 ani. Era într-o perioadă în care îşi încerca forţele de mare curajoasă prin căţărarea în copaci. Fiind o zi frumoasă de vară am mers împreună în parcul Herăstrău unde sunt două locuri perfecte pentru copiii care vor să se caţere în copaci. În ambele locuri creşte un soi de copac exotic cu ramuri rotunde şi netede, dezvoltate într-un anume fel datorită multor generaţii de copii ce s-au legănat pe ele.

  Cum era şi normal, fata mea nu era singură la locul cu pricina, mai erau 2-3 copii care se căţărau în copac, se legănau pe crengi, etc. Înălţimea nu este mare şi o căzătură nu ar fi produs mari „pagube”-spun eu, tată uneori incoştient J -aşa zicea soţia mea J.

Atunci a fost prima oară când am observat experenţial, direct pe „subiecţii de studiu” J, forţa cuvintelor toxice.

  Diana, fata mea, era pe o cracă mai sus împreună cu un băieţel de vârsta ei şi se „complimentau reciproc” pentru curaj şi cucerirea crăcii de sus. Un alt băieţel, mai „împlinit” la trup şi vârstă a început cu un strigăt barbar să cucerească copacul. Pe lângă urlete de vigoare, a declanşat un întreg „cutremur” în copac. Până să caut părintele aferent lui dl.Goe, am observat că fata mea şi companionul de cracă se zgâlţîie ca la un cutremur de gradul 7. Am apucat să strig: Diana, ţine-te bine! şi ea s-a apucat strâns de cracă. În acelaşi timp am auzit un: Ooooaaaauuuu, maaamaaa... sunet scos de companion în plină cădere, dup ce mama lui tocmai ţipase: Ai grijă, să nu cazi!. Norocul băieţelului a fost că m-am nimerit sub el şi a căzut „pe moale”, cum se spune. Diana, atărna de cracă cu un rânjet de mare războinic şi striga la mine: Vezi tată cât de bine mă ţin!

  În acel moment mi-a picat şi mie fisa, ambele comenzi parentale au fost ascultate. A mea să se ţină bine şi a mamei băieţelului să cadă – creierul nu prea ştie cum să ia acel nu pus înaintea unei comenzi J.

  De atunci au mai fost momente de acest gen şi la unul era prezent şi soţia mea, care, normal, ce credeţi că a strigat la Diana!? V-aţi prins: Ai grijă, să nu cazi!, dar fata mea cred că a învăţat instinctiv lecţia, nu că ar fi deştepată şi seamănă cu  mine J, şi îi răspundea: Da mamă, mă ţin bine de creangă!

Hai să vedem care este chestia cu nu pus înaintea unei comenzi/rugăminţi/sfat/etc., mai ales în situaţii de urgenţă.

 Mintea noastră are un obicei bun, zic eu, de a vizualiza, în primul rând, atunci când ne gândim la ceva, ca de exemplu un potenţial pericol. Datorită acestui lucru, o comandă care începe cu nu sau ce să nu facă declanşează rapid nişte imagini, uneori asociate cu anumite gânduri care declanşează la rândul lor anumite reflexe. Primul lucru pe care îl face mintea este să ne transpună în situaţia descrisă, în acest caz: să ai grijă şi să cazi, să declanşeze anumite reflexe şi abia pe urmă să înceapă să caute soluţii pentru a nu se întâmpla. La oamenii care gândesc mult în imagini (cum suntem 80% dintre noi), creierul elimină practic cuvântul nu în momentul primelor rutine decizionale (durează ceva până înţelege ce să nu facă). Ia ceva timp pentru un creieraş de băieţel de 5 anişori, mai ales că trebuia să facă ceva foarte rapid, aproape instantaneu. Practic, mama respectivă, cu cele mai bune intenţii din lume, fără să ştie la ce se ajunge, i-a spus/comandat băieţelului să îşi imagineze cum este să cadă şi pe urmă să îşi forţeze creierul să nu facă ce tocmai şi-a imaginat. Până să găsească soluţia, creieraşul lui de 5 anişori, a comandat reflexe inconştiente ce au funcţionat perfect şi şi-a dat drumul la mâini, aterizând spectaculos pe chelia mea J.

  Creieraşul fetei mele a vizualizat imediat cum se ţine strâns de creangă şi nu a căzut. La fel păţesc cei care se chinuie să se lase de fumat. Se imaginează mereu fumând şi cum se chinuie să se lase (care este tot un nu). Fumătorii sunt rareori îndemnaţi să se imagineze cum respiră aer curat şi au plămânii liberi, cum au un gust bun în gură şi un suflu mai bun la sport, cum sunt sănătoşi şi liberi să facă altceva cu banii şi timpul câştigat. Limbajul în sine ajunge să fie o barieră în calea succesului

  Aceste informaţii ne sunt de mare folos atunci când ne dorim să înlocuim un obicei sau când ne setăm obiective.

  Nu te poţi vizualiza/imagina nefăcând ceva. Singurul mod în care te poţi vizualiza nefăcând ceva este să găseşti un cuvânt care să descrie ceea ce vrei să faci şi să îl foloseşti. De exemplu, în liceu am jucat rugby, eram aripă dreapta, adică cel care trebuie să prindă balonul pasat de un coechipier, să îl ţină bine în mâini, şi să alerge cu el în braţe cât mai aproape de linia de marcaj fără să fie placat sau să scape balonul din mână. Când eram la începutul antrenamentelor scăpam foarte des balonul oval din mână. Pe de-o parte datorită experienţei şi antrenamentului puţin dar şi pentru că de multe ori mă vizualizam cum îmi scapă, datorită ţipetelor lui nea Ţuţu, antrenorul. Ori de câte ori primeam o pasă şi reuşeam să ţin balonul în braţe nea Ţuţu striga: „Fugi tare şi să nu cumva să scapi balonul din mână!!!” Mi-a luat ceva timp şi efort să integrez ce trebuie să fac ca să nu scap balonul din mână, norocul meu că nea Ţuţu ştia cum să ne ia şi pe partea asta: „Deschizi palmele bine, primeşti mingea şi amotizezi un pic ca să nu sară şi să stea în braţele tale făcute căuş, uite aşa.....”

  Puteţi folosi următoarea demonstraţie pentru a vă învăţa copii sau prietenii puterea cuvintelor toxice şi a limbajului subversiv. Pe urmă este foarte important să îi faceţi atenţi la ce îşi spun în cap (dialogul intern) sau chiar la ce le iese pe gură în mod obşinuit, oare nu sunt cuvinte toxice!? Pentru demonstraţie aveţi nevoie doar de creioane.

Rugaţii să ia fiecare în mână câte un creion şi să vă urmeze indicaţiile cu foarte mare atenţie. Când fiecare are un creion în mână, spuneţi-le:

Încercaţi să scăpaţi creionul din mână! Majoritatea vor deschide mâna şi vor lăsa creionul să cadă pe jos. Voi să răspundeţi: Fiţi vă rog atenţi, am spus ÎNCERCAŢI să scăpaţi creionul din mână! Acum vă rog să faceţi aşa cum am spus!

Majoritatea vor ridica creionul de jos, prefăcându-se că ar avea o durere arzătoare în mână, vor încerca să scape creionul dar vor eşua. Quod erat demonstrandum. Dacă spui creierului tău să încerce, îi spui de fapt să eşueze.

Am reuşit să îmi impun regula „Fără Încearcă” în interacţiunile mele cu cei de acasă şi nu numai. Uneori devin agresiv la încercarea oamenilor de a mă minţii în faţă când îmi spun că încearcă. Ei cred că eu nu ştiu că îmi telegrafiază clar cuvintele care îmi spun că nu au intenţia de a face lucrul rspectiv. De exemplu, decât să spun că voi încerca să ajung la petrecere, mai bine spun că nu sunt sigur că ajung deorece am şi alte treburi şi în cazul în care ceva pică, voi ajunge, dacă nu, nu voi ajunge. Oamenii apreciază onestitatea, ca şi mine. Dacă nu am starea necesară, spun că nu am starea necesară şi gata.

Dacă spui încerc, subconştientul tău are permisiunea să nu reuşească !

Acesta este un exemplu şi ca să vezi restul poveştii şi cât de subversiv poate fi vocabularul nostru folosind cuvinte toxice, citeşte postarea viitoare.