„Jeder şade la
pian şi-şi plimbă degetele pe claviatură. Sulul de hârtie, imprimat cu multă
vreme în urmă de strămoşii lui, se roteşete încet. Muzica se revarsă într-un
tipar pe care el nu îl poate schimba - uneori melancolică, alteori veselă, acum
stridentă, acum melodioasă. Din când în când, Jeder ia un acord, uneori vocal,
al cărui sunet poate să se combine perfect cu ceea ce este scris sau să tulbure
curgerea lină a melodiei sorţii. Se opreşte să se odihnească, fiindcă sulul
este mai gros decât papirusul legii din templu. El cuprinde legea şi profeţii,
cântecele şi lamentările, un vechi testament şi unul nou: un cadou cu adevărat
magnific, mediocru, sumbru sau jalnic, pe care i l-au oferit bucată cu bucată
părinţii lui iubitori, indiferenţi sau plini de ură. Nutreşte iluzia că muzica
îi aparţine şi, pentru asta, are martor propriul corp, care oboseşte tot mai
mult cu fiecare oră şi fiecare zi de lovit neîncetat în claviatură. Uneori, în
timpul pauzelor, se ridică să facă o plecăciune sau să primească huiduieli de
la rude şi prieteni, care cred, de asemenea, că melodia pe care o cântă îi
aparţine.
Cum se face că
membrii speciei umane, cu toată înţelepciunea, conştiinţa de sine şi dorinţa de
adevăr şi identitate pe care au adunat-o, îşi dau voie să rămână într-o astfel
de situaţie mecanică, marcată de patetism şi autoînşelare?
În parte se
întâmplă aşa pentru că ne iubim părinţii şi în parte fiindcă viaţa e mai uşoară
astfel, dar totodată e şi pentru că, în evoluţia noastră, încă nu ne-am
îndepărtat suficient de strămoşii primate ca să procedăm altfel. Avem ceva mai
multă conştiinţă de sine decât primatele, dar nu mult mai multă. Scenariile
sunt posibile doar fiindcă oamenii nu ştiu ce-şi fac lor înşile şi ce le fac celorlalţi.
De fapt, a şti ce faci reprezintă opusul funcţionării după un scenariu. Există
anumite aspecte ale funcţionării organice, psihice şi sociale care se petrec
fără voia omului – scăpări care au loc fiindcă au fost programate. Ele
influneţează puternic destinul individului, prin intermediul celor din jur, în
timp ce îşi păstrează iluzia autonomiei. Dar există totodată remedii ce pot fi
folosite.”
Eric Berne – Ce
spui după „Bună ziua”-Cap.14.Cum este cu
putinţă scenariul de viaţă.
Dacă înlocuieşti „scenariul” cu soarta/ce îţi este
scris/programarea parentală/strategie de viaţă/felul tău de a fi şi acţiona în viaţă/karma/caracterul/etc. poţi înţelege o parte a
semnificaţiei parabolei peşterii a lui Platon, în care cei care fac să danseze umbrele pe pereţii peşterii sunt părinţii sau persoanele influente din viaţa noastră din perioada 0-6 ani.
Cursurile şi literatura de Parenting sunt bune, mai ales dacă ne învaţă cum să dăruim copiilor noştri un scenariu de Învingător în viaţă. Este important ca "Jeder cel mic" să primească un astfel de scenariu de la părinţii lui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu