Mic test pentru Părintele Antrenor

Un mic test pentru părinţi.

Alege una din reacţiile de mai jos, pentrufiecare situaţie descrisă, cea pe care ar fi avut-o tu dacă erai în situaţia părintelui.

La sfârşit vei vedea şi răspunsurile Părintelui Antrenor.

1. Ileana, o fată de 13 ani a venit cu mare întârziere acasă. Asta se întâmplă chiar după ce  aţi stabilit impreună o regulă care stabileşte clar o oră maximă de culcare. Regula include şi faptul că trebuie să sune ca să anunţe o întârziere mare.

a) Cum ai putut să faci asta, m-am îngrijorat aşa tare? Treci imediat în camera ta copil răsfăţat ce eşti! Ştiam că nu vei respecta această regulă.
b)  Ileana, ora maximă de culcare a fost acum o oră şi jumătate. Vinerea viitoare va trebui să o respecţi. Am început să mă îngrijorez atunci când nici nu ai sunat.
c) Am crezut că ne-am înţeles... De ce nu îţi respecţi promisiunile?

2. Maria, care are trei ani, a lovit un alt copil în cap cu un cub de plastic. Celălalt copil a început să plângă.

a) Maria, nu este OK să dai în cineva cu cuburile! L-ai lovit pe Ionuţ destul de tare. Pentru că nu te joci liniştită, mergi în camera cealaltă şi stai acolo până vin eu la tine.
b) Maria, nu este frumos! -o plezneşti peste mânuţă şi te întorci către mama lui Ionuţ: Nu ştiu ce se întâmplă cu ea astăzi, cred că este obosită!
c) Poţi să omori pe cineva dacă faci asta! Vino imediat aici. Nu mai ai voie să te joci cu nimeni!

3. Îl descoperi pe puştiul tău de 8 ani cum îşi “scurtează” cu foarfeca cămaşa scumpă cumpărată săptămâna trecută.

a) Cum îndrăzneşti! Ai înebunit? Am plătit o groză de bani pe cămaşa asta. Nu mai vezi haine noi de acum încolo!
b) Cămăşile nu sunt pentru tăiat-şi iei foarfeca din mâinile lui. Trebuie să fi responsabil cu hainele tale. Acum banii tăi de buzunar vor trebui să contribuie la cumpărarea unei cămăşi noi.
c) Mi-aş fi dorit să nu tai cămaşa asta nouă şi scumpă, dar presupun că doar ai vrut să vezi cum iese.

4. Copilul de la situaţia nr.2 vine înapoi şi de 15 minute se joacă frumos.

a) Taci şi nu spuni nimic-îţi este frică să nu faci valuri.
b) Vorbeşti cu voce scăzută cu celălalt părinte despre incident şi despre grijile tale legate de agresivitatea copilului.
c) Te duci lângă el, zâmbeşti şi spui: Te joci foarte frumos. bravo ţie!



Răspunsurile părintelui antrenor: 1= B, 2= A, 3= B, 4= C

Soartă sau Scenariul de viaţă !?

  „Jeder şade la pian şi-şi plimbă degetele pe claviatură. Sulul de hârtie, imprimat cu multă vreme în urmă de strămoşii lui, se roteşete încet. Muzica se revarsă într-un tipar pe care el nu îl poate schimba - uneori melancolică, alteori veselă, acum stridentă, acum melodioasă. Din când în când, Jeder ia un acord, uneori vocal, al cărui sunet poate să se combine perfect cu ceea ce este scris sau să tulbure curgerea lină a melodiei sorţii. Se opreşte să se odihnească, fiindcă sulul este mai gros decât papirusul legii din templu. El cuprinde legea şi profeţii, cântecele şi lamentările, un vechi testament şi unul nou: un cadou cu adevărat magnific, mediocru, sumbru sau jalnic, pe care i l-au oferit bucată cu bucată părinţii lui iubitori, indiferenţi sau plini de ură. Nutreşte iluzia că muzica îi aparţine şi, pentru asta, are martor propriul corp, care oboseşte tot mai mult cu fiecare oră şi fiecare zi de lovit neîncetat în claviatură. Uneori, în timpul pauzelor, se ridică să facă o plecăciune sau să primească huiduieli de la rude şi prieteni, care cred, de asemenea, că melodia pe care o cântă îi aparţine.

  Cum se face că membrii speciei umane, cu toată înţelepciunea, conştiinţa de sine şi dorinţa de adevăr şi identitate pe care au adunat-o, îşi dau voie să rămână într-o astfel de situaţie mecanică, marcată de patetism şi autoînşelare?

  În parte se întâmplă aşa pentru că ne iubim părinţii şi în parte fiindcă viaţa e mai uşoară astfel, dar totodată e şi pentru că, în evoluţia noastră, încă nu ne-am îndepărtat suficient de strămoşii primate ca să procedăm altfel. Avem ceva mai multă conştiinţă de sine decât primatele, dar nu mult mai multă. Scenariile sunt posibile doar fiindcă oamenii nu ştiu ce-şi fac lor înşile şi ce le fac celorlalţi. De fapt, a şti ce faci reprezintă opusul funcţionării după un scenariu. Există anumite aspecte ale funcţionării organice, psihice şi sociale care se petrec fără voia omului – scăpări care au loc fiindcă au fost programate. Ele influneţează puternic destinul individului, prin intermediul celor din jur, în timp ce îşi păstrează iluzia autonomiei. Dar există totodată remedii ce pot fi folosite.”

Eric Berne – Ce spui după „Bună ziua”-Cap.14.Cum este cu putinţă scenariul de viaţă.

Dacă înlocuieşti „scenariul” cu soarta/ce îţi este scris/programarea parentală/strategie de viaţă/felul tău de a fi şi acţiona în viaţă/karma/caracterul/etc. poţi înţelege o parte a semnificaţiei parabolei peşterii a lui Platon, în care cei care fac să danseze umbrele pe pereţii peşterii sunt părinţii sau persoanele influente din viaţa noastră din perioada 0-6 ani.

Cursurile şi literatura de Parenting sunt bune, mai ales dacă ne învaţă cum să dăruim copiilor noştri un scenariu de Învingător în viaţă. Este important ca "Jeder cel mic" să primească un astfel de scenariu de la părinţii lui.

Cum îmi antrenez creierul ca să fiu fericit

Stiai că doar 25 % din succesul tău la locul de muncă sau în viaţă este dat de IQ?

Restul de 75% sunt influenţate de nivelul de optimism, susţinere socială şi abilitatea de a vedea stresul ca pe o provocare nu ca pe o ameninţare.

Vestea bună este că indiferent de scenariul de viaţă cu care te-au programat persoanele importante din viaţa ta până la vârsta de 6-7 ani şi indiferent de vârstă te poţi antrena să fi fericit!

Un om fericit pe termen lung devine un om de succes. Iar un om de succes are rezultate: în business, în viaţa personală şi în influenţarea în bine a celor din jur.

Antrenamentul este simplu şi ca orice comportament nou pe care dorim să îl programăm în creier îl neuro-legăm, adică începem cu o perioadă de doar 21 de zile.

Practic, antrenezi gândirea pozitivă cu efecte puternice în fericirea pe termen lung.

Cum funcţionează asta? Simplu: dacă gândeşti pozitiv şi rămâi raţional foloseşti un filtru al realităţii mai adecvat pe termen lung, asta duce la un sentiment de fericire şi mulţumire. Acţionând în viaţa de zi cu zi sub imperiul acestui sentiment vei avea succes şi rezultate mai bune în toate ariile vieţii. Unele studii arată ca agenţii de vânzări care gândesc pozitiv au vânzări cu 30% mai bune decât restul.

Iată ce poţi face chiar de azi ca să îţi reconfigurezi creierul, 15 minute pe zi timp de 21 zile:

• Exprimă 3 recunoştinţe-3 lucruri pentru care eşti recunoscător (lui Dumnezeu, mamei, partenerului/partenerei, vieţii, etc-sunt sigur că poţi găsi minim 3 în fiecare zi). Antrenăm creierul să caute pozitivul înaintea negativului.
• Scrie în jurnal – deschide un jurnal în care să treci în fiecare zi o experienţă plăcută din ultimele 24 de ore. Îi permiţi creierului să o trăiască din nou, indiferent cât de simplă este ea.
• Exersează – îţi înveţi creierul că comportamentul tău contează. Exersează aceste tehnici, fă mişcare constant, meditează constant, etc.Este vorba de disciplină.
• Meditează – permite creierului să treacă de ADHD-ul cultural pe care l-am învăţat încercând să facem mai multe lucrui în acelaşi timp. Meditaţia antrenează creierul să se concentreze asupra sarcinii actuale.
• Fă fapte bune conştient – faptele bune făcute la întâmplare sunt fapte bune conştiente. Poţi începe atunci când deschizi emailul şi îi trimiţi o laudă sau o mulţumire cuiva din reţeaua ta socială. Poţi să o ajuţi pe femeia care urcă scările la metrou cu câteva sacoşe grele. Poţi să laşi locul tău unui bătrân sau poţi să dăruieşti o pungă cu bomboane copiilor care se joacă în faţa blocului.

Ţine cont că opusul Fericirii nu este Nefericirea, ci Apatia. Nefericirea este un semn că a venit momentul să schimbi ceva la situaţia sau faptul care te face nefericit. Apatia este semnalul că ai renunţat şi nu te mai bucuri şi nici nu te mai lupţi. Definiţia fericirii,este: Bucuria de a simţii în timp ce ne străduim să ne atingem potenţialul în această viaţă.

Dacă vrei să vezi cercetările şi sursa mea de inspiraţie, intră aici să te bucuri de prezentarea de la TED a lui Shawn Achor.

Cum le ridic stima de sine noilor angajati?

Este o intrebare primita de la un manager zilele trecute. Curios, managerul respectiv nu a stiut cum sa puna intrebarea, sau intrebarea ascunsa era: Cum cresc angajamentul noilor colegi?
Raspunsul este simplu: Tine cont de nevoile angajatului! De pus in practica este mai greu, pentru ca tu draga lider ar trebui sa aloci resurse, resurse importante si de calitate pentru tine, adica: timp, energie, incredre.

In rest, lucrurile arata cam asa:

Cine doreste explicatii, intreaba! :-)