vineri, 22 martie 2013

Haz de necaz

Un banc vechi dar bun si de actualitate:

Șeful pompierilor intră în clădire, încet, relaxat, cu mâinile în buzunare, fredonând uşor o melodie veselă:


- Băieţi, echipaţi-vă încet, încet, sistematic, spălaţi maşina cu foarte multa grijă, să arate ca nouă. Atenţie la toate detaliile! Să fiţi prezentabili şi îngrijiţi. Luaţi ceva apa, nu multă, făceţi-vă siesta şi apoi mergeţi la incendiu cu grijă, fără să aveţi viteză mare, fără să stârniţi praful, fiţi atenţi la stopuri, la trafic, la tot… Arde clădirea guvernului de ceva vreme şi ăia sunt blocaţi cu toţii înăuntru.

Un citat despre atitudine, voinţă şi libertate din cartea soţilor Merrill, Roger şi Rebecca, "Despre lucrurile care contează". Este din capitolul "Valorizează principiile", unde apare o colecţie frumoasă de citate, unul dintre ele este cel al lui Viktor Frankl:

"Noi, cei care am trăit în lagărele de concentrare, ne amintim cu claritate despre aceia care veneau în fiecare baracă, îi încurajau pe ai lor şi le cedau ultima bucăţică de pâine. Poate că erau puţini la număr, dar ei constituie dovada vie că unui om i se poate răpi orice, mai puţin un lucru: libertatea unui individ de a-şi alege calea, iar aceasta reprezintă ultima dintre libertăţile umane."

Niciun comentariu: