Poveste de primvara

Lumina joca in luciri vesele in ochii ei umbriti de genele noptii ce a trecut. Un fum se rdica usor din ceata campiei sperantelor. Este acolo si o poate atinge daca intinde mana.

Gheata de pe brate si trup este subtire, casanta si rece. Demult, iubitul ei Frigul a sarutat-o si a ascuns-o in blocul de gheata. De atunci ea doarme noaptea viselor lui, rece afara si calda inlauntru, cu printi si printese, cu dragoni si inorogi, cu pitici si vrajitoare, cu magie si realitate cruda, cu paduri verzi si munti inalbiti.

El, gelos, a vrut sa o pastreze numai pentru el si i-a zidit cocon de gheta cu vise frumoase. Ea, principiul vietii frematande, s-a scufundat in dorinta lui. Ce nu a stiu el: sarutul lui de gheta si frig a fost daruit cu dragoste. Iar bobul acela mic de iubire a stat in inima ei si a crescut incet, incet, pana a incalzit totul trupul.

Ea rade, se scutura de posghita ghetii si intinde mana pe campia sperantei. La atingerea ei mugurii de viata incep sa cresca.

Ea rade si stie ca el va veni iar la ea si atunci apa si focul se vor unii iara ca sa nasca un nou sambure de iubire.