Edmund Burke
Acum sunt REVOLTAT, DA REVOLTAT si vreau sa o spun cu GURA M A R E :
GATA! M-AM SATURAT !
Extras din "Compromisurile omului contemporan":
"Omul zilelor noastre a ajuns să trăiască într-o lume bolnavă, deşi cel mai adesea nu conştientizează aceasta. Existăm într-o societate dominată de lupta pentru bani, avere, faimă, etc. Majoritatea oamenilor supravieţuiesc într-o lume în care a fura, a bea până la inconştienţă sau a te droga sunt realităţi acceptate cu indiferenţă, ca parte a unei normalităţi, a banalului sau, cel mult a faptului divers.
Suntem prea puţin conştienţi de adevărata dimensiune a decăderii fiinţei umane, de formele complexe şi de efectele reale ale acestui adevărat dezastru spre care se îndreaptă omul, şi nu suntem mai deloc conştienţi de cauzele acestui continuu declin."
Pe langa faptul ca se promoveaza cultura inculturii si educatia catre prostul gust si necunoastere (needucatii sunt consumatori mai buni si pot fi manipulati mai usor), se promoveaza pana la paroxism depersonalizarea si inrolarea in lumea consumismului si nonvalorii. Suntem mai indobitociti decat o faceau comunistii (macar ei ii "educau" pe toti).
Ma uit si ma descopar uneori ca un zombie al televizorului: stau cu telecomanda in mana si schimb canalele, ma enervez de cutare emisiune sau cutare film, dar nu las telecomanda din mana. Simt (de fapt nu simt, ci realizez mai tarziu) ca am capul gol, ca si cum as fi hipnotizat si timpul trece. Viata trece pe langa mine (au trecut deja 3 ore din seara cu ochii in televizor).....
Vai, vai si iar vai - ce puteam face eu oare in 3 ore!???
Puteam sa citesc ceva interesant, sa alerg in parc, sa merg la piscina cu fetita mea, sa imi scot sotia la o cina romantica, poate si sex (nu stiu cat timp :-)-TV-ul si lipsa de miscare diminueaza potenta), exercitii de relaxare, sa ma plimb cu familia si radem impreuna, sa ne iubim sa ne spunem si sa ne aratam asta, sa imi vizitez mama care are 70 de ani si sa stau cu ea cat timp mai sta si ea pe lumea asta, sa ies la o bere cu prietenii, sa visez cu ochii deschisi unde sa plec in vacanta sau ce o sa fiu peste 1 an, le puteam pregati prietenilor ceva special de mancare, sa ma joc cu catelul meu si iar sa fi ras, ma-s fi prostit cu ai mei la o repriza de mima sau la o partida de canastra, sa ajut pe cineva, as invata pe altii ceea ce stiu, multe, multe, multe alte lucruri as putea sa fac in loc sa pierd timpul la TV cu emisiuni tampite !
Stau si ma ascult cateodata si imi dau seama ca vorbesc in limbajul agentiilor de stiri!
La servici (mai rau ca si acasa) discutam despre ce am vazut la TV-eu, despre ce citim in ziare si ce citim pe Net. Parca suntem roboteii tampitzeii-vorbim cu cuvintele lor (cucufunie intentionata), folosim expresiile lor si discutam subiectele lor. Simt gust de lemn in gura, de la ce o fi oare ?!! Rad si imi spun de la "limba de lemn" pe care o vorbesc.
Un fior subtire de panica si griji creste incet dar sigur in mintea si sufletul meu: criza, razboi, terorism, coruptie, foamete, planeta x, 20012, incalzire globala........ Ma tem si nu stiu exact de cine si de ce!
Ceva imi murdareste sufletul si mintea, este ca o buruiana care inteapa si ustura, agita si otraveste !
Imi dau seama ca sunt din ce in ce mai controlat de ce vad la TV, ce citesc din ziare sau pe site-urile de stiri.
Ma uit in jur si vad alti zombie ca si mine. Unii se mai trezesc pentru intervale de timp mai mari sau mai mici, unii nu. Rar imi mai ies in cale oameni care traiesc, sunt fascinat de ei si tanjesc dupa viata, dar pe urma cad iar in plasa.
Acum am un moment in care stau si ma vad cu ochii sufletului si sunt constient ca de fapt nu ma controleaza nimeni, eu nu fac nimic ! Da asta este adevarul !
EU NU FAC NIMIC !
Si cand nu faci nimic, fac altii pentru tine, dar fac ce le este bine lor. Normal, cine sa faca ceva bine pentru tine cand tu nu faci nimic !?
De aceea m-am hotarat:
Sunt REVOLTAT, DA REVOLTAT si vreau sa o spun cu GURA M A R E :
GATA! M-AM SATURAT !
Voi face ceva ! Da, voi face ceva ! Nu voi mai sta cu mainile in san ! Nu vreau sa fiu un Zombilica Consumica, un alt stereotip pe scena cu sclipici puturos a massmediei si sa traiesc viata altora !
Voi trai viata mea !
Voi incepe sa ma schimb in interior !
TU ce vei face !??
Pune si tu o idee, un gand sau macar o injuratura !
TREZESTE-TE !
2 comentarii:
multe bune si adevarate aici, dar tare seamana cu sloganul din filmul "Network"...
Hei nu am vazut filmul, dar o sa il caut. Practic a fost o revolta din mine. De atunci nu ma mai uit la TV-eu decat la ceva ce sigur imi place (film, documentar, emisiune), prefer sa fac un rezumat al stirilor de pe net. De atunci am mai mult timp pentru mine si pentru familia mea.
Trimiteți un comentariu