joi, 3 octombrie 2013

Cum sa te joci cu copilul tau prescolar si sa te bucuri de asta!


Ai avut pana acum acel sentiment de vinovatie, ca nu aloci destul timp de joaca impreuna cu copilul tau?  
Ti-ai spus in gand:”Ah, de as fi avut timp, sa vezi ce mai joaca trageam cu asta mic!”? 

  De multe ori, noi ca parinti, mai ales parinti de prescolari, avem senzatia ca ar trebui sa ne jucam mai mult cu copilul nostru. Iti pare cunoscuta formularea: 
„Daca nu ma joc acum cu el, cand este mic, atunci cand voi avea timp cand este mai mare si are si scoala pe cap!?” 
Daca, da, atunci sa nu te sperii! 
Esti un parinte normal, produs al societatii anilor pe care ii traim, dar care vrea sa faca ceva in acest sens-iar asta este de apreciat!

  Bucăţi mari de timp dedicate jocului cu copilul tau prescolar este dificil sa gasesti in ritmul vietii de azi, dar toata lumea poate profita de un moment de joaca cu copilul in viata obisnuita de zi cu zi. Cantecele si folosirea vocilor caraghiose pot transforma momentul banal intr-un moment de bucurie impartasita cu copilul tau cel mic. Sa faci pantofii sau periuta de dinti sa vorbesca in timp ce sunt folosite, soptind sau cantand cu voce joasa si multe, multe altele, pot umple rapid „rezervorul de joaca si fericire” al copilului tau.

  Amintiti-va ca obiectele obisnuite pot fi cele mai bune jucarii. Un set de bucatarie redus perfect la scara sau masinuta de jucarie sunt minunate, dar nu stimuleaza imaginatia in acelasi mod ca si cateva cutii de diferite dimensiuni, o farfurie de plastic si ceva linguri de lemn. Cu jucarii care se pot „preschimba” in orice, optiunile de joaca sunt cu adevarat nelimitate.

Imi amintesc cand fata mea avea cam 4-5 anisori si am mers impreuna cu ea si cu sotia la restaurant. Luase dupa ea vre-o 2 papusi Barbie si ceva hainute de papusi, dar pana sa vina comanda de mancare se plictisea ingrozitor. Cum nu aveam prea mult timp de joaca cu ea, ma gandeam sa profit de acesta ocazie. Am incercat sa ma joc cu ea cu papusile, a prins dar nu pentru mult timp si plictisul s-a intors. Am inceput sa ma uit pe masa si am vazut chiflele din cosul cu paine. In acel moment mi-am amintit de „dansul painisoarelor” al lui Charlie Chaplin. A fost un moment foarte haios si doua furculite infipte in chifle au fost vedetele serii pentru cat timp am stat la restaurant. Dar cel mai bine imi aduc aminte momentul in care, seara la intoarcere acasa, fata mea somnorosa dar fericita, m-a luat de gat, m-a strans si mi-a soptit la ureche: „A fost o seara de neuitat, tare bine ne-am distrat impreuna! Te iubesc tati!”

Un comentariu:

Cristina C spunea...

Salut!
Pentru ca imi place blogul tau, am inceput sa-l urmaresc. Te astept pe la mine http://filmandotherstories.blogspot.se/
si daca ai placere sa ma urmaresti...
:) O iarna frumoasa iti doresc!