Gandul m-a dus la o poveste de iarna. O poveste ce a fost spusa la gura sobei, intr-o casa de tara, intr-un sat din Vrancea, la marginea catunului, unde viscolul suiera si musca cu dinti de gheata in zapada multa incremenita in troiene. Lampa cu gaz si sticla, palpaie si afuma lumina in mica casa din marginea satului. Mos Culai, frate cu bunica, a scos tuica parfumata de la fiert si ne da la fiecare canute mici din pamant si ne spune:
-Sorbiti incet ca arde! Sa va incalzeasca un pic inima, ca tare-i viforul pe ulita si inghetate sunt nasurile voastre, mai, Fete Palide de capitala, ce sunteti !
Noi, bucurosi de micul bol fierbinte si dezmortiti de aroma de tuica fiarta cu "chiper" si "scurtisoara" cu spune Nea Culai, ne-am strans mai tare in jurul sobei vechi de paianta. Nea Culai, barbat vanjos si nalt ca bradu', intinde picioarele catre soba, aprinde o "pipusca de Maraseasca", soarbe zgomotos din cana de tuica si ofteaza. Se uita la fetele noastre rosii de frig si caldura, pe jumatate amortiti si somnorosi. Se sterge cu dosul palmei pe mustata de "honvez" si chisca niste vreascuri in soba. Unul il tine sa scormone in jar si sa faca loc sa arunce niste barabule la copt. Zambeste strengareste pe sub mustata, noi stiam dupa cum ii rad ochii ca vrea sa ne veseleasca. Prea eram ca niste curci ciucite pe langa dansul!
Sta un pic, trage tare fumul in piept si zice:
-Mai puilor de closca voi stiti ce se facu pe aici pe langa catuna acu, fo 40 de ani, cand era iarna grea si viscolul tipa ca acuma ?
Noi muti, dar cu ochii lipiti de el, nu ziseram nimic. El zambeste iar si spune:
- Ma gandeam eu, de un sa stiti voi, mucosi fara tuleie, ce se vazu pe locurile astea !
Se intinse mai bine, puse pachetul de Marasesti la uscat pe marginea cuptorului si ne depana o poveste de iarna cu boierul locului indragostit de un suflet de pe lumea cealalata. Ne vorbi de Iele-Lele, de flacarile de pe deal si banul dracului ingropat acolo, de ofiterul neamt ascuns de tanti Polina in beci vre-o 6 luni, cand au trecut rusii pe acolo si de cum se intalnira toate astea in bordeiul lui Nea Culai de la marginea campului de bostane, in plina iarna.
Ne-a purtat Nea Culai, cu vorba lui dulce moldoveneasca intr-o poveste parca aievea facuta din jarul sobei si suierul vantului. Ne spus cum au venit lupii la bordei, cum s-au spariet personajele povestii, cum a luat foc bordeiul si boierul a murit ars cu banii in mana, dar fericit ca se duce dupa dragostea lui moarta de 10 ani. Ne-a spus cum tanti Polina a plans dupa ce neamtul a fugit si a trecut Dunarea cu lipovenii, ca sa se duca la sarbi. Mai are si acum scrisoarea lui cand o anunta ca pleaca in Canada. Ne-a mai povestit de lupii care i-au pazit in iarna aceea de rusii care vroiau sa fure tot ce gaseau de mancare si gandul bun pe care il pusese Bunul Dumnezeu pentru familia lui, cand barbatul bunicii a fost dat diparut pe front si bunica a trebuit sa se descurce singura cu atatia copii.
Doamne, in acea seara am vazut atata viata traita parca in multi ani, asa cum este ea, cu bune, cu rele si cat de impacat era Nea Culai cu toate, nu era suparat si nici dusmanos pe nimeni. Chiar daca boierii, razboiul si comunistii au tropait cu bocancii peste sufletele lor. Nea Culai era senin si intodeauna incheia cu vorba lui:
"-Mai copii, mai copii, viata este asa cum o desira Dumnezeu de pe ghem! Cu noduri, cu fir subtire, sau cu fir gros. Totul e sa impletesti ceva frumos cu ea !"
Asa ca azi, mi-am adus aminte de povestile de iarna si de farmecul lor, de faptul ca totul in viata are un fir si noi impletim la el mereu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu