Între Psihopatul de Succes şi Managerul cu Suflet, tu pe cine ai alege?

- Între Psihopatul de Succes şi Managerul cu Suflet este calea damnaţilor, cei care trec prin chinurile iadului!, spune Vlad, un prieten bun şi un manager de succes cu experienţă vastă.

  A fost o frază din suflet, însoţită de acel oftat, clătinare din cap şi umeri căzuţi.

Clar a fost şi el pe acolo...

Parcă îl şi vedeam cu ochii minţii: un suflet chinuit şi palid, stând singur în bărcuţa lui, cu felinarul în mână, plutind uşor pe apele morţilor ca în filmul Piraţii din Caraibe.

Dar Vlad este un om cu suflet mare combinat cu un luptător şi uneori un pic cam psihopat în ceea ce priveşte businessul. Mă întrebam ce o fi fost cu el!?

  Toată discuţia a pornit de la cartea ABC-ul psihopatului de succes de Andy MCNab şi Kevin Dutton. Carte, care pentru mine, semnifică o poză destul de bună a omului de afaceri, politicianului, managerului din ziua de azi şi pentru Vlad, un ghid bun pentru cinea vrea să aibă succes în societate şi carieră. Pe marginea subiectului am avut o frumoasă şi captivantă discuţie, un pic filosofică, despre politică, business, societate şi la urmă despre management, leadership şi modelele contemporane.

Pentru a nu confuza pe cineva care nu a citit cartea, iată o mică descriere a ei luată de site-ul Cărtureşti:

"ABC-ul psihopatului de succes" este scrisă de doctorul Kevin Dutton - cercetător la Departamentul de Psihologie Experimentală - Universitatea Oxford. Acesta, îşi propune să ne convingă că în fiecare dintre noi zace un psihopat. Totul e să-l descoperim, să ni-l asumăm, înţelegem şi, în ultimă instanţă, sa-l folosim în dobândirea succesului. Cel care consolidează argumentele psihologului Kevin Dutton este un personaj descins parcă dintr-un thriller: Andy MCNab , fost luptător în SAS 22, decorat cu cele mai înalte distincţii militare ale Armatei Britanice. Personalitatea omului este asemănată cu un panou de mixaj sonor, cu butoane pentru fiecare dintre trăsăturile: lipsa de scrupule, lipsa fricii, impulsivitatea, încrederea în sine, concentrarea, calmul în situaţii dificile, empatia diminuată, intransigenţa mentală, carismă. Felul în care le calibrezi şi momentul în care o faci determină devenirea ta ca psihopat bun sau rău.

Cartea este interesantă, bine scrisă, susţinută de dovezi ştiinţifice, extrasă din realitate. Eu am citit-o repede fără să mă plictisesc şi chiar mi-a plăcut, într-un fel. Este orientată pe dezvoltare personală şi structurată ca un ghid despre cum să te transformi într-un psihopat bun, de succes, dacă îţi doreşti asta.

  Ok, ok, ce legatură are asta cu managementul şi cu leadershipul? ar putea întreba cineva. Cu politica are sigur legătură, deorece acolo clar sunt toţi pshiopaţi şi nu se gândesc decât le ei şi după ei: potopul!J

  Păi, cam are. Tendinţele mediului de business din ziua de azi sunt din ce în ce mai asemnătoare cu cele ale unui război rece şi cald. Managerul seamănă din ce în ce mai mult cu un luptător SAS. Piaţa este premiul şi concurenţa sunt inamicii. Echipele lor sunt soldaţii, iar managerii de linie subofiţerii. Totul se discută ca un plan de luptă, la rece, cu decizii strict raţionale. Oamenii sunt resursă şi atât. Cultura organizaţională se vrea doctrină ca să motiveze trupele. Cine cedează este înlocuit rapid, angajăm mercenari profesionişti, obiectivul este singurul care contează.

Corect din punct de vedere business.

  Ce facem când soldatul ia lucrurile la fel, iar omul ca şi angajat percepe acestă realitate din unghiul de vedere al mercenarului? Se antrenează să devină un psihopat de succes şi devine sau nu. Dacă reuşeşte, se transformă într-un mercenar valoros, dacă nu, are impresia că este valoros şi îl angajezi tu. Bafta ta peste de cine dai! Poţi da de cel valoros care aduce rezultatul în vârful baionetei orientat spre bani şi succes sau poţi da de cel care doar ştie să se vândă bine şi mai mult te încurcă.

  Vorbim, discutăm, facem planuri şi implementăm proiecte legate de leadership, coaching, puterea echipelor, rezultate sustenabile şi ecologice.

Dezvoltarea personală şi self-leadeshipul sunt lucruri esenţiale pentru societatea noastră, nu doar la modă.

  Este greu, chiar imposibil să desparţi partea umană, sufletul, de partea raţională sau de business atunci când lucrezi cu oameni. Ei nu sunt roboţi sau ceva spălat pe creier (mai bine spus spălat emoţional) care să ucidă cu sânge rece un copil doar pentru a nu periclita misiunea.

  Oamenii sunt diferiţi, iar majoritatea lor nu sunt luptători SAS. Cam asta îmi spune mie realitatea, cam asta văd în jurul meu: oameni obişnuiţi, normali, care muncesc, iubesc, greşesc, trăiesc. Unii din ei cam dezorientaţi şi zăpăciţi de această lume nebună, nebună, alţii mai orientaţi şi adaptaţi.

  Managerii se transformă, încet, încet în acel psihopat bun, businessul o cere. Dar, în acelaşi timp îi trebuie şi suflet. Suflet ca să poată fi leader, să-şi cunoască şi să-şi motiveze oamenii. Suflet ca să-şi înţeleagă fiecare angajat din echipă şi să poată aplica eficient tehnicile de coaching. Suflet ca să creeze acel mediu plăcut la servici în care angajatul să se simtă protejat, pentru ca mintea lui să stea la treabă şi să mai aibă ceva energie pentru viaţa personală atunci când pleacă acasă.

Ca şi concluzie: nu-i invidiaţi pe managerii buni!

Nu ştiu dacă vă doriţi să fiţi în pielea lor.

Ei sunt şi leaderi buni şi chiar merg pe calea damanţilor şi trec prin chinurile iadului!

Pentru business se transformă în luptător SAS, în psihopat. Dar pentru echipa şi oamenii lui este leader, deci Manager cu Suflet. Cam asta este karma lor, pentru că şi ei sunt oameni.

Personal cred că în zilele noastre am avea nevoie de ceva mai mult suflet. De exemplu în politică, ne-ar prinde bine nişte oameni cu suflet, care să le pese de oameni şi de nevoile lor. Să fie psihopaţi de succes atunci când trebuie să facă ceea ce trebuie şi au promis pentru oamenii care i-au ales. Să fie luptători SAS doar atunci. În rest mi-ar place să fie un Politician cu Suflet.

Cum le ridic stima de sine noilor angajati?

Este o intrebare primita de la un manager zilele trecute. Curios, managerul respectiv nu a stiut cum sa puna intrebarea, sau intrebarea ascunsa era: Cum cresc angajamentul noilor colegi?
Raspunsul este simplu: Tine cont de nevoile angajatului! De pus in practica este mai greu, pentru ca tu draga lider ar trebui sa aloci resurse, resurse importante si de calitate pentru tine, adica: timp, energie, incredre.

In rest, lucrurile arata cam asa:

Cine doreste explicatii, intreaba! :-)

Elimină toxinele din viaţa ta

Se spune ca în viaţă, printre multe lucruri importante, trei ies în evidenţă:

1. Cât de frumos trăieşti;
2. Cât de mult iubeşti;
3. Cât de elegant te-ai dat la o parte din faţa lucrurilor care nu îţi erau destinate.

Este bine să fi atent la nivelul de "toxicitate" psihică la care eşti expus. 

Ca şi orice altă obişnuinţă este foarte posibil să nu realizezi câte toxine înghite psihicul tău şi să te trezeşti când este prea târziu. 

Dacă eşti prea încordat, reacţionezi prea des cu emoţii negative la anumite persoane sau situaţii, cerul sufletului tău are prea des nori şi furtuni cu tunete şi fulgere, fi atent!

Uită-te cu atenţie la tine şi în jurul tău. 

Este momentul să schimbi ceva.

Poate iei prea multe asupra ta, lucruri care nu îţi erau destinate: furie, supărări, probleme, etc ale celor din jurul tău.

Poate nu îţi acorzi prea multe şanse să te relaxezi, să faci mişcare, să râzi, să faci dragoste, să iubeşti şi să te iubeşti, să dormi, să faci ceea ce îţi place.

Poate mediul în care lucrezi este toxic pentru tine şi nu te mai hrăneşte ci te otrăveşte.

Poate carterierul şi vecinii nu îţi mai plac.

Orice ce ar fi, ai grijă la nivelul de toxicitate - să nu devină ireversibil!

Pentru ca avem o singură viaţa - Actioneaza!

Perspectivă

Azi este cea mai proastă zi din viaţa mea!

Şi nu încerca să mă convingi că

Este ceva bun în fiecare zi

Deorece, dacă te uiţi mai atent

Aceasta lume seamănă cu iadul.

Chiar dacă

Ceva bun mai străluceşte din când în când

Fericirea şi împlinirea nu ţin prea mult

Şi nu este adevărat că

Totul este în mintea şi inima noastră

Deorece

Adevărata fericire poate fi obţinută

Doar daca eşti înconjurat de bine

Nu este adevărat că binele există

Sunt sigur că poţi fi de acord cu asta

Realitatea

Creează

Atitudinea mea

Totul este în afara controlului meu

Nici într-un milion de ani nu mă vei auzi spunând

Azi este cea mai bună zi din viaţa mea!

Acum citeste de jos în sus...

Oglinda din coaching-o privire subiectiva

Cred într-o filozofie a coaching-ului, într-o filozofie a relaţiei coach-client. Iar filozofia mea personală despre coaching, mai ales de ramura dezvoltării personale, sună aşa:
  Procesul de coaching este un dans al oglinzilor. Coach-ul joacă rolul unei oglinzi care se arată clientului din mai multe perspective. Scopul este de a construi cele mai bune resurse pe care clientul le poate utiliza să îşi trăiască viaţa în echilibru şi în acord cu propria-i viziune.

Coaching-ul este o relaţie de încredere şi sprijin între coach şi client. Oglinzile pe care le arătăm clienţilor ca şi coach, sunt din dorinţa de a arăta clientului unghiuri diferite de perspectivă a vieţii lui aşa cum o trăieşte şi aşa cum îşi doreste să o trăiască acesta. Dar, mai important este să scoatem la lumină resursele pe care le are clientul. "Magia" se produce atunci când clientul "întinde mâna" şi ia resursa pe care o credea intangibilă până atunci, o integreză, o foloseşte şi se recunoaşte în imaginea fericită a viitorului său.

  La fel de interesant este faptul  că procesul de coaching este unul evolutiv, atât pentru client cât şi pentru coach. Clientul, la rândul său este o oglindă în care coach-ul priveşte chiar dacă vrea sau nu. Asta este calea unei relaţii de coaching autentice. De aici coach-ul câştigă experienţă şi învaţă de la clientul său, evoluează împreună cu acesta.

   Starea de coach te ajută să urmăreşti procesul şi obiectivul, iar poziţia de observator te ajută să vezi ce este în oglinda arătată de client şi să evoluezi. Cred cu tărie că este un mare câştig pentru coach şi o valoare pe care o au toţi oamenii care sunt cu adevarat buni în acest domeniu.

Învingător sau învins în războiul cu tine însuţi ?

Pentru  mine răspunsul la întrebarea din titlu este: În acest război ambele tabere pierd :-))

Scriu acest post pentru a îi ajuta pe cei furioşi să îşi conştientizeze adevărata cauză a furiei şi să capete controlul vieţii lor. Furia este ca un animal sălbatic, setos de sânge şi gata să sară la bătaie, odată scăpat din lanţ nu îl mai poţi controla decât după ce a ai obosit destul de mult. Animalul ăsta se hrăneşte cu energia ta negativă. Este ca un Phoenix creşte-arde-oboseşte-aproape moare-reînvie cu şi mai mare putere, acumulează emoţii şi sentimente rele (energie negativă) şi explodează ca o bombă cu napalm, arde tot, indiferent cât de luminos, bun şi valoros este pentru tine. Când oboseşte este o flacără mică care a consumat toul din tine, ai crede că nu va mai avea forţă, dar poate izbucni oricând cu şi mai mare putere, nu are nevoie decât de declanşatorul cu care este obişnuită. Furia ştie că eşti chiar tu în război cu tine însuţi, îţi confiscă raţiunea şi pune stăpânire pe suflet, îl roade şi îl putrezeşte mai rău ca un cancer, iar trupul este supt de orice urmă de energie. Asta este cam ce îţi face ţie, pe scurt, pe foarte scurt....Ce face celor din jurul tău? La întrebarea asta este simplu de răspuns dacă te uiţi cu inima în jurul tău, după un acces de furie..."Oamenii vor uita ceea ce spui, vor uita ceea ce ai făcut, dar niciodată nu vor uita felul în care i-ai făcut să se simtă!"
Lao Tzu spunea:

"Dacă eşti în depresie, înseamnă că trăieşti în trecut,

Dacă eşti anxios, înseamnă că trăieşti în viitor,

Dacă eşti senin şi împăcat, înseamnă că trăieşti în prezent!"

Eu aş adăuga: Dacă eşti furios, înseamnă că nu eşti împăcat cu tine însuţi! Este momentul să schimbi ceva, să te asculţi, să te observi, să te iubeşti, să te înţelegi, să faci ceva pentru tine care să stingă conflictul intern.

Am avut pe cineva la o şedinţă de coaching care a atins punctul sensibil în obiectivul lui de a îşi controla furia. Cu vocea ridicată, faţa congestionată, pumnii strânşi, aproape ţipa: "Da, mă enervează la culme cei care mă judecă, care se iau de mine să mă pună la punct, care cred că eu nu sunt capabil să....şi care.....etc". La întrebarea mea: "Tu ce crezi despre toate astea, ce crezi despre tine atunci când oamenii te judecă?" a avut momentul de conştientizare: "Cred că toate astea sunt de fapt judecăţi ale mele despre mine! Eu chiar sunt foarte furios pe.....mine!!?!!" Da, chiar era foarte furios pe el şi făcea foarte mult rău celor dragi din jurul lui, acum lucrează la asta, este în proces de schimbare şi viaţa lui tinde către pace şi echilibru.

Pentru el şi pentru toţi cei care vor să facă pace cu ei însuşi le dedic poezia lui Orah, cea care are ca motto, proverbul chinezesc: "Dacă ţin în inima mea o crenguţă verde, privighetoarea va veni să stea pe ea şi să cânte!"

Nu mă interesează cum iţi câştigi existenţa,
Vreau să ştiu pentru ce suferi, şi dacă
Îndrăzneşti să visezi întâlnirea
cu ceea ce inima ta îşi doreşte.

Nu mă interesează ce vârstă ai, vreau să ştiu
Dacă încă rişti să arăţi ca un îndrăgostit
De visul tău, de aventura de a fi viu.

Nu mă interesează ce planete ai în pătrar cu luna.
Mă interesează să aflu dacă ai atins centrul tristeţii tale
Dacă ai fost deschis către trădările vieţii, sau dacă te-ai ascuns
De teama unei noi dureri. Vreau să ştiu
Dacă poţi să înduri suferinţa, a mea sau a ta, fară sa te ascunzi de ea
Şi fară să îi cedezi, fără să o colorezi. Vreau să ştiu

Dacă poţi fi doar bucurie, a mea sau a ta, dacă poţi dansa
Cu naturaleţe şi dacă poţi lăsa încântarea să te umple
Până la vârful degetelor de la mâini şi de la picioare,
Fară sa te îngrijorezi şi fără să-ţi aduci aminte de limitările
fiinţei umane.

Nu mă interesează dacă povestea ta este adevarată.
Vreau să ştiu dacă poţi să dezamăgeşti pe altul
Pentru a-ţi fi fidel ţie însuţi, dacă poţi să porţi o acuzaţie de trădare
Fară să îţi trădezi propriul suflet.
Vreau să ştiu dacă eşti credincios, şi prin urmare demn de crezare

Vreau să ştiu dacă poţi vedea frumuseţea,
Chiar dacă nu arată bine în fiecare zi,
Dacă poţi să îţi aduni viaţa, când stai pe malul lacului,
Şi dacă poţi să o strigi către luna argintie.

Nu mă interesează să ştiu unde trăieşti sau câţi bani ai.
Vreau să ştiu dacă poţi să te trezeşti după o noapte de jale si tristeţe
Slăbit şi ameţit până în măduva oaselor,
Şi apoi să faci ce este nevoie să faci pentru copii.

Nu mă interesează cum ai ajuns aici.
Vreau să ştiu dacă poţi să rămâi în centrul focului
cu mine, fară să dai înapoi.

Nu mă interesează unde, sau ce sau cu cine ai studiat.
Vreau să ştiu ce te susţine din interior,
Atunci când orice altceva pică în jurul tău.

Vreau să ştiu dacă poţi fi singur cu tine însuţi,
Şi dacă te încântă propria ta companie
În acele momente de goliciune...

de Oriah Mountain Dream

Despre siguranta si unde poti sa o cauti

Zilele trecute stateam de vorba cu o cunostinta, "vorba" care a alunecat incet, incet in sedinta de coaching. Am ajuns sa exploram impreuna siguranta. Nu siguranta asta generala ci SIGURANTA, acel sentiment profund, adanc ingropat in carnea muschilor si oaselor si atat de mult exprimat de inima. Persoana respectiva vorbea de siguranta, se uita in jos si toate gesturile ei aratau inima.

  Daca am vorbi de prea multa siguranta (un pleonasm) ar fi bine, dar vorbeam despre lipsa ei si de o combinatie letala: NESIGURANTA si sentimentul SINGURATATII. Persoana sau P, asa ii vom spune, nu este singura, are o familie frumoasa pe care o iubeste si de care este iubita, are prieteni multi si colegi OK, are obiective si este un om de succes. Dar este teribil cand sentimentul de nesiguranta iti da o "certitudine" ca in fata lui esti SINGUR. Da singur, sau cum vrei sa o iei, doar tu cu tine si cu acel sentiment nebun de nesiguranta, in care daca te intreaba cineva unde il simti, duci automat mainile la inima si cand il explici neaparat apare cuvantul GOL, simti un GOL.

Iar P imi tot vorbea de faptul ca nicio slujba nu mai este sigura, ca sanatatea este ceva ce iti poate fi luat oricand, ca altii pot dispune de libertatea ta, samd.......si ca pana la urma nimic nu este sigur.

Am citit un articol interesant, al Deliei, aici. Dupa cum ii spune si titlul-Nimieni nu traieste, simte sau actioneaza in locul tau. Asta a legat discutia mea cu P si cu ce spune Delia in post. Cu P a fost o discutie-interventie mai mult, ramane sa mai lucram, dar atunci dupa prima discutie mi-am adus aminte de Richard Bandler si interventiile lui, in care de multe ori incepe: "Asa cum este sigur ca soarele va rasari maine dimineata....." El incepe in primul rand cu o cladire a sigurantei in cei cu care lucreaza si asta este foarte important.

La sfrasitul discutiei P, m-a luat prin surprindere intrebandu-ma: Costi, tu pe ce esti sigur?
Am inceput sa turui: "Pe dragostea familiei mele si pe iubirea mea pentru ei, pe ceea ce stiu pana acum, pe ceea ce am realizat pana acum, pe credinta mea, pe.......
Dar P a continuat: "Si pe ce ti-ai cladii siguranta daca ai realiza ca esti singur in fata acestei lipse?"
Raspunsul meu spontan, fara sa imi aduc aminte pe moment de Bandler a fost: "Pe faptul ca maine dimineata soarele va rasari, indiferent de ceea ce se intampla pe acest pamant si cu oamenii de pe el!"
Cred ca este un bun inceput si poti construi ceva pe el.

Azi, in drum spre Sibiu, m-am oprit pe valea Oltului la o cafea si admiram frumusetea Dumnezeiasca a peisajului si un sentiment de siguranta a crescut in mine. Muntii o sa fie aici si dupa ce nu o sa mai fiu eu, dar clipa a fost minunat de sigura si minunat de traita, ceea ce pentru mine in acel moment a fost SIGUR. Asa mi-am amintit de P si de golul din inima sa.

Daca simti ca "iti fuge pamantul de sub picioare", intotdeauna va fi ceva cu care poti incepe sa-ti cladesti siguranta in tine, iar clipa prezenta este o ocazie nemaipomenita.

Dupa cum spunea Peter Schultz, profesorul meu de la NLP, un om de la care am invatat multe si pe care il port in suflet: "Primul pas al unui coach este sa cladesca siguranta in clientul sau, daca nu face acest lucru este ca si cum ai planta un brad inalt in nisip: prima pala de vant mai serioasa il culca la pamant.

Fii antrenor pentru copii tăi, din dragoste pentru ei-Trusa cu instrumente 3

Antrenor pentru copilul tău.

Pentru copii mai mici (de exemplu cei cu vârsta până în 6 ani) lumea este destul de limitată la casă, dar ulterior vor evolua şi în alte spaţii, şi trebuie să ştie cum să aibă încredere şi cum să se poarte adecvat. Prin urmare, rolul părintelui este de ANTRENOR. Îi antrenăm să achiziţioneze aptitudini, de exemplu cum să coopereze cu oamenii, cum să ceară lucruri în mod adecvat, cum să fie asertivi, cum să stabilească limite astfel încât ceilalţi să nu profite de ei şi cum să respecte limitele altora, astfel încât să nu fie agresivi. Trebuie să ştie cum să recunoască sentimentele altei persoane în legătură cu anumite lucruri, astfel încât să fie sensibili - iar ei fac toate aceste lucruri uitându-se la voi în diferite situaţii sociale.

Fragment din cursul Trusa cu Instrumente pentru părinţi ce va fi lansat de Corporeanima sub licenta Parents Inc. - New Zealand

Copii sunt ca un burete şi absorb totul fără discernământ, iar noi părinţii suntem cel mai aproape de ei (sau bunicii, sau bona, sau cine stă mult cu copilul). Aşa, chiar dacă vrem sau nu, devenim sursa principală de informaţii pentru copilul nostru. Practic devenim modelul lor, chiar "zei" până la vârsta de 6 ani şi ei iau de bun tot ceea ce văd/aud/simt de la noi. Un model care este şi "antrenor" este combinaţia ideală pentru copilul ce va creşte cu potenţial maxim.

Fii antrenor pentru copii tăi, din dragoste pentru ei-Trusa cu instrumente 2

Ochi de împrumut.

O altă metodă de a împrumuta copiilor ochii noştri este să le dăm etichete pozitive pe care le pot utiliza în legătură cu ei înşişi. "Mulţumesc că mi-ai adus asta - eşti foarte generos.", "Mi-a plăcut că l-ai ajutat pe fratele tău azi după-amiază, eşti o persoană foarte bună." Aşa vor şti cum să se eticheteze singuri. Ei îşi descoperă propria identitate, iar acesta este un lucru pozitiv.

Fragment din cursul Trusa cu Instrumente pentru părinţi ce va fi lansat de Corporeanima sub licenta Parents Inc. - New Zealand

 Etichetele pe care le dăm ca părinţi copiilor noştri sunt baza credinţelor viitoare care se clădesc în ei. Dacă tot timpul îi repeţi copilului anumite etichete, el are tendinţa să le creadă si atunci când nu este cazul. Copilul le va îngloba în sistemul său despre lume şi despre el însuşi şi aceste etichete îl vor influenţa foarte mult în viaţa de adult. Am observat, de exemplu, o bunică care era cu nepoţelul de vre-o 5 anişori la plimbare. Pe lângă faptul că a vorbit destul de mult la mobil şi ţipa la copil să fie cumnte şi să stea "la un loc", arunca cu tot felul de etichete în el, unele destul de "periculoase". Copilul, ca orice copil, avea energie care trebuiea consumată, alerga pe lânga bunica, dar aceasta nu dorea să fie prea "deranjată" când vorbea la telefon, cu toate că a ieşit cu nepoţelul la plimbare. La un moment dat, bunica a terminat de vorbit la telefon şi s-a apucat să-i facă o morală de parca copilul avea 25 de ani şi înţelegea toate sensurile vieţii. L-a făcut rău şi obraznic (sincer mi-e mi-a lăsat impresia unui copil plictisit şi la locul lui - iar eu am 2 copii şi pot face diferenţa dintre unul "obraznic" şi unul plictisit), i-a ţinut morală cam 10 minute. Mă uitam cum copilul lăsa încet umerii în jos, se gârbovea şi se întrista, practic corporaliza etichetele negative ale bunicii. După ceva timp, copilul i-a cerut bunicii pizza. Bunica a reacţionat imediat şi i-a zis că nu-i ia pizza deoarece "Nu merită!". Copilul a întrebat "De ce?", iar răspunsul a fost: "Pentru că ai fost obraznic!". Copilul nu înţelegea şi a tot insistat. In următoarele 5 minute, bunica i-a spus de 18 ori (am numărat) că "nu merită". După stilul interacţiunii in cele 20 min. de observaţie, este foarte probabil ca bunica să îşi eticheteze nepotul aşa cam tot timpul. Dacă o să o facă suficient timp şi în mod repetat, va reuşi în cele din urmă să sădesca o ditamai credinţa limitativă în nepotul ei, aceea că "NU MERITĂ". Când va fi adult, copilulul în cauză, probabil că îşi va irosi potenţialul şi va rata destule ocazii să fie împlinit si sigur pe el, deorece eticheta pe care el o crede este aceea că nu merită. Aşa poate să ajungă să creadă că nu merită o soţie aşa cum işi doreşte, ca nu merită o plată mai bună, că nu merită o viaţă mai bună, că nu merită să fie lăudat, etc, asta fără să aibă habar de unde vine. De la o bunică care neintenţionat l-a etichetat aşa mult timp când era mic. Ce putea face bunica, simplu daca realiza asta atunci, să-i spună nepoţelului motivul real pentru care nu îi ia pizza şi atât. Ea l-a spus la un moment dat (că trebuie să mănânce cu toată familia cina şi sunt aşteptaţi acasă), dar cred că doar eu l-am auzit, bunica a plecat cu copilul de mâna ciondănindu-se, el întrebând De ce?, iar ea răspunzând invariabil că Nu meriţi!

ATENŢIE LA ETICHETE !
Doar îţi iubeşti copilul şi îţi doreşti ce este mai bun pentru el - şi tu şi el meritaţi o viaţă frumoasă, împlinita! Etichetele pozitive şi creşterea încrederii în sine sunt cele mai bune căramizi cu care poţi clădi asta în copii tăi.

Fii antrenor pentru copii tăi, din dragoste pentru ei-Trusa cu instrumente 1

Ochi de împrumut.

Când erau mici copii mei, încercau mereu să-mi fure ochelarii ca să se joace cu ei - şi câteodată îi îndoiau foarte rău. Poate că nu toţi copii vor să fure ochelarii părinţilor, dar cu siguranţă vor să le imprumute ochii. Vedeţi voi, copii încearcă să se privească prin ochii părinţilor. Ei vor să vadă cum îi vedem noi - aşa îşi dau seama cum sunt. Ei ne privesc tot timpul şi încearcă să găsească indicii. Vor să ştie ce credem despre ei. De exemplu, atunci când le oferim copiilor încredere, când le încredinţăm sarcini, când îi lăsăm să manevreze obiecte preţioase, asta le spune: "Cred că eşti capabil. Cred că eşti demn de încrederea mea."

Fragment din cursul Trusa cu Instrumente pentru părinţi ce va fi lansat de Corporeanima sub licenta Parents Inc. - New Zealand

Dragă părinte, tu cum îţi vezi copii? Cu ce ochi te uiţi la ei? Cum ai vrea sa crească copilul tău?

Lasă un comentariu cu părerea ta si îţi voi răspunde, iar in plus am să îţi mai scriu şi despre alte sfaturi utile, despre cum sa capeţi abilităţi şi să obţii resursele de care ai nevoie pentru a creşte copii minunaţi.

Dezvoltare personala - valori si credinte

Salutare dragi prieteni,

Timpul trece si ochii care nu se vad, se uita - zice un proverb romanesc. Cu postarea de azi voi redeschide acest canal de comunicare cu cei curiosi, care cauta si mai ales intreaba!

Am inceput un proiect personal legat de dezvoltarea personala, prosperitate, vocatie, etc. Proiect de ale carui rezultate sa beneficiati si voi cei care treceti cu privirea pe aceste randuri. In etapele acestui proiect am trecut prin multe experiente interesante, am acumulat multa informatie, am inceput sa practic anumite abilitati si sa exersez anumite schimbari pe care le doresc in viata mea. Un lucru interesant a fost momentul in care schimbarea dorita de mine s-a lovit de sistemul meu intern de credinte si valori. De atunci studiez si lucrez mai indeaproape la asta.

Ca sa intelegeti, am sa va dau un exemplu- daca una din valorile tale interne este Etica, explicata ar insemna pentru cineva ceva de genul (lucrurile pot fi foarte diferite de la o persoana la alta): apreciz oamenii cinstiti, am incredere in oamenii pe care ii cred cinstiti, eu sunt un om onest si etic, imi este greu sa pacalesc oamenii, nu imi place sa mint, nu imi place sa insel oamenii, ma simt foarte prost cand cineva ma minte sau ma inseala, nu suport sa fiu pacalit, etc.

Pentru o persoana de acest fel un job sau un business propriu in care va fi nevoita sa minta/sa pacaleasca/ sa ascunda adevarul/ sa arate numai partea frumoasa/etc., sa lucreze in echipa cu oameni care l-au mintit/pacalit/etc., sa aiba un sef care l-a mintit/pacalit/ascuns adevarul/i-a aratat numai partile bune cu intentia de a profita/etc. va fi un chin. Aceasta persoana, pe langa faptul ca se chinuie enorm, nu va avea nici succes in ceea ce face, se poate imbolnavi, isi poate strica relatiile cu cei din jur, va pierde bani, timp si sanatate pentru ca face ceva impotriva unei valori interne puternice. Aceasta valoare daca este importanta (pe unul din primele 3 locuri in ordinea importantei) il va impiedica mereu in jobul sau businessul descris mai sus.

Care este concluzia: mai inainte de a te apuca de ceva (o slujba noua, un business nou, o activitate noua) este bine sa sti care iti sunt valorile, care este ordinea importantei lor si ce inseamna ele pentru tine. Aceste valori pot fi acceleratorul prosperitatii tale, ale vietii tale frumoase, ale implinirii tale daca te folosesti de ele si nu lucrezi impotriva lor.

Pentru mine valorile sunt diferite de credinte. Sa va dau un exemplu: Etica este o valoare in sensul celei descrise mai sus si declaratia "Eu cred ca este mai bine sa fi sarac dar cinstit decat bogat si mincinos!" - poate veni din credinta: Oamenii bogati sunt mincinosi/Cei cinstiti trebuie sa fie saraci/Nu poti fi bogat decat daca esti necinstit/Toti oamenii bogati sunt necinstiti.
Credinta se bazeaza pe o valoare dar este diferita, iata cum:

• una este ca tie sa nu iti placa sa minti sau sa fi mintit si alta este sa crezi ca toti oamenii bogati sunt mincinosi.
• una este ca tu sa faci afaceri etice si sa faci si bani din asta si alta este sa nu te apuci sa faci afaceri/bani pentru ca, datorita credintei tale, va trebui sa minti sau sa fi necinstit.
• una este sa nu iti mearga/sa nu ai succes intr-o actiune datorita faptului ca actiunea respectiva este impotriva valorilor tale si alta este ca sa nu actionezi deloc datorita unei credinte care generalizeaza prea mult (echivaleaza experienta unora cu anumite persoane, cu toate posibilele experiente ale tale cu alte persoane).

Cred ca am intrat prea mult in limbaj NLP si am sa ma opresc aici cu diferentele dintre valori si credinte. Aceste 2 concepte sunt strans legate intre ele dar diferite in acelasi timp.

De o vreme incoace, urmaresc cu interes un nou site/blog, cel al lui Pera Novacovici. El are un curs interesant legat de vocatie. Ce mi-a placut este ca a inceput acest curs virtual cu lamurirea si ierarhizarea valorilor interne. Are un exercitiu interesant despre cum sa iti faci ierarhia valorilor aici.

La sectiunea de comentarii am vazut multe raspunsuri ale celor ce au facut exercitiul si am facut o statistica a raspunsurilor de pe site. Cu toate ca multi dintre cei care au raspuns sunt tineri, a iesit ceva interesant. Pera a provocat cititorul sa isi faca ierarhia valorilor interne si a folosit ca exemplu 7 valori: Libertate, Sanatate, Banii, Iubirea, Adevarul, Familia si Prietenii. Am facut o statistica a raspunsurilor si rezultatul m-a surprins un pic, iata valorile in ordinea importantei:

1. Sanatatea - 50% din respondenti
2. Libertatea - 43.5% din respondenti
3. Iubirea - 24% din respondenti
4. Familia - 11% din respondenti
   
5. Banii - 28,3% din respondenti
6. Adevarul - 11% din respondenti
7. Prietenii - 17,5% din respondenti

Adunate nu fac 100%, ci este o statistica evaluata, aici m-am ajutat si de urmatorul clasament: din 100% respondenti 50% au pus Sanatatea pe locul 1 - din acestia, pe locul 2 au pus Libertatea (32.6% din 100%), pe locul 3 au pus Iubirea (15,21% din 100%) si pe locul 4 Familia (11% din 100%).

Interesant cum multi oameni au pus Banii pe ultimele locuri, contra obiceiurilor si societatii in care traim. Pentru mai mult de jumatate dintre ei este mai importanta Sanatatea, Libertatea si Iubirea!

Ca sa vedeti orientarea esantionului, la valoarea Bani, clasamentul este urmatorul:

• au pus pe locul 1 Banii doar 2,17% din respondenti;
• pe locul 2 - 4,34% din respondenti;
• pe locul 3 - 10, 86% din respondenti;
• pe locul 4 - 13,04% din respondenti;
• pe locul 5 - 28,26% din respondenti;
• pe locul 6 - 13,04% din respondenti;
• etc.

Pentru mine este incantator sa vad ca sunt multi oameni cu valori orientate catre principii general valabile: poti sa ai o multime de bani dar ii ai degeaba daca nu ai sanatate si libertate ca sa te bucuri de ei; poti sa ai o multime de bani dar nu vei fi intreg daca nu ai parte de iubire adevarata si de o familie care sa te implineasca.

Alta latura este ca majoritatea ar minti pentru bani (Adevarul este in urma Banilor) si aici ma intorc la exemplele anterioare si pot spune ca daca valoarea Bani este mai importanta si mai tare decat Adevarul/Etica poti functiona si avea rezultate in situatiile descrise. Intrebarea este: Cum influenteaza acest lucru oamenii din jurul tau dar mai ales cum interactioneaza asta cu valorile mai importante pentru tine?

Stiu ca cei care i-au raspuns lui Pera sunt doar o mica parte a celor din jurul nostru, nu toata lumea ii citeste site-ul si nu toata lumea este interesata de dezvoltare personala, dar este o statistica de care m-am folosit.

Pe tine te intereseaza dezvoltarea personala ?

Toma si timpul- Partea 1: Dragostea si moartea

A venit vara si lui Toma ii place din ce in ce mai mult sa stea in gradina, seara, sub umbrar. In serile in care caldura ostoieste lipicios pe la asfintit si cu greu se desprinde de tricoul lui alb, dar pleaca in racoarea serii, dusa pe lumina lunii si a stelelor, Toma se gandeste la matusa Irina.

Matusa Irina era ca si mama lui, avea un loc aparte si special in sufletul lui Toma. Practic ea l-a crescut in lungile vacante de vara petrecute in satucul frumos de la tara. Ea il iubise nespus pe Toma, nu a avut copii ei si Toma era ca si propriul copil. Tusica, asa cum ii placea lui Toma sa ii spuna, era sora mai mare a mamei lui, care a ramas la tara, in casa parinteasca. Ea isi crescuse fratii si surorile in vremurile grele ale anilor '30-'50, un sprijin de nadejde al mamei sale. Tatal ei, bunicul lui Toma, a luptat pe frontul rusesc si a fost prizonier la rusi cam 6 ani. Au fost vremuri grele pentru familiile din Romania de atunci: razboi, foamete, nemti, rusi, comunisti, etc. Dar toate trec si se insira ca margelele pe ata vietii.

Lui Toma ii placea sa rumege vechi povesti de familie in racoarea serilor de vara. Isi aducea aminte de intamplari din viata lui sau de cum ii poveste Tusica Irina de viata ei. Le gusta si le mirosea si se cutremura in carnea lui cand vedea si auzea filmul intamplarilor, le prindea ca intr-o perla micuta si pretioasa de trecut pe care o insira pe ata timpului. Toma le rasucea si se delecta cu ele, le atingea si le mangaia tandru, se infiora, ca atunci cand pui pe limba o patratica din ciocolata preferata si o lasi sa se topeasca acolo, bucurandu-te de toata aroma si parfumul ei.

Toate povestile din trecutul familiei isi aveau locul in Toma, in cine era el, in ceea ce credea el si uneori chiar fara sa isi dea seama in felul in care se purta. Carnea lui ii spunea asta, gesturile lui o aratau si uneori vorbea cu vorbele cuiva din familie. Cand vroia sa faca ceva si ii trebuia un pic de curaj, Toma o vedea in mintea lui pe Tusica Irina cum ii zambea ca atunci cand a invatat sa mearga pe bicicleta prima oara si isi spunea in cap (parca tot cu vocea Tusicii) "Hai Toma, hai ca poti, ai vointa pentru asta !" In acele momente lui Toma ii disparea gheara de teama din piept si de multe ori ii reusea ceea ce isi propunea.

Dar, la un anumit moment, Tusica Irina se imbolnavise. Toma avea pe atunci cam 14 ani: destul de mare sa inteleaga, destul de mic ca sa fie afectat de asta. Boala a fost rapida si necrutatoare, in 4 luni i-a sapat groapa si Tusa Irina cu fata alba si rece, cu zambetul ei frumos s-a coborat in ea. Toma era baiat mare si nu a plans, ca baietii sunt baieti si nu plang niciodata. Dar cand sicriul a fost coborat in groapa si groparii au aruncat primele lopeti de pamant pe el, sunetul bolovanilor de pamant pe lemnul cosciugului au ars in carnea lui Toma o gheara de dor si frica. Cam in dreptul stomacului a lasat un gol de dor si in dreptul gatului o gheara de frica-acum Toma nu o mai are pe Tusica Irina, acum Toma este singur si ii este frica sa ramana singur si ii este dor de Tusica si de dragostea ei ! Si Toma nu poate sa planga, pentru ca Toma este baiat si baietii nu plang si gheara din piept taie in carnea lui Toma si acum la anii lui.

Gandurile astea se cam invarteau in capul lui Toma intr-una din aceste seri frumoase de vara. Toma statea lungit pe scanul din lemn cu spatar impletit asa cum ii placea Tusicii. Ca atunci cand statea in serile de vara pe prispa casei si Toma avea 6 ani. Tusica il tinea in brate si il infiora cu povesti din viata ei, il mangaia pe Toma si il tinea strans, iar Toma traia in poveste, dar in acelasi timp se strangea in el dragostea Tusicii, siguranta bratelor sale.

Toma il avea acum musafir pe taietorul de lemne cu care a ramas prieten. Stateau in gradina, sorbeau din vinul rece spritat si incet, incet, odata cu asfintitul, discutia aluneca catre trecut si catre momentele de fericire ale lui Toma langa Tusica Irina. La un moment dat Toma a tacut, privirea i-a ramas fixa si parca focalizata undeva departe, la distanta de multi ani si numai pe fata lui treceau umbre. Umbre de zambete, umbre de dragoste si umbre de tristete. La un moment dat Toma a oftat din adancul sufletului si gatul i-a ramas intepenit, trupul lui s-a aplecat ca la o durere de stomac si ochii lui Toma au inceput sa joace fara lacrimi. Toma era barbat acum si barbatii nu plang niciodata.

Taietorul de lemne a observat asta si i-a spus lui Toma ca uneori este bine sa ne permitem sa nu mai fim atat de adulti si atat de responsabili, ca putem macar cu noi insisi sa mai fim copii si ca avem tot dreptul sa ii plangem pe cei dragi care nu mai sunt cu noi atunci cand simtim asta. Tot taietorul de lemne i-a aratat lui Toma ca toata viata noastra cu tot ce se intampla in ea sunt ca margelele intinse pe ata. Tot asa persoanele dragi noua si care nu mai sunt cu noi, au locul lor pe ata vietii noastre. Sunt margele din perle nepretuite care ne infrumuseteaza sufletul pana in ultima clipa a vietii noastre. Ele nu au cum sa dispara, ele vor fi mereu cu noi, niciodata nu ne-au lasat singuri si nu au cum, deorece ele traiesc in noi. Toma, nedumerit, a intrebat: "Cum?" si taietorul i-a desenat o linie pe jos, l-a rugat pe Toma sa se gandeasca la ea ca si cum ar fi linia vietii lui si sa isi aleaga din ce parte vine trecutul si in ce parte se duce viitorul. Toma s-a uitat la linie, a fost atent la simtamintele lui si a ales ca trecutul sa vina din dreapta un pic in spate si viitorul sa se duca in stanga un pic inainte. Taietorul l-a rugat acum pe Toma sa puna toate evenimentele importante din viata lui pe aceasta linie si Toma le-a pus. Taietorul l-a invitat pe Toma sa exploreze linia vietii sale. Toma s-a plimbat pe linia timpului sau si a trecut imaginar prin evenimentele respective de la trecut pana in prezent. Cand a ajuns in prezent, calcand pe linia timpului desenta pe jos, taietorul l-a rugat sa se intoarca spre trecut si sa se uite la linia timpului sau.

Atunci Toma a inteles !

Tot trecutul sau venea catre el, se contopea in el in prezent si se ducea catre viitor. Deci toate evenimentele din trecut, toate persoanele dragi din viata lui care nu mai sunt, exista pana la urma in el, sunt ale lui si nu vor disparea decat odata cu el. Linia timpului nu este decat o linie imaginara pe care mintea noastra, din nevoia de ordine si clasificare, o traseaza - asa cum a trasat-o in praful gradinii Taietorul de lemne.

In aceea noapte, Toma, cu fata in perna, a plans, a plans mult dupa serile frumoase cu Tusica Irina pana golul din stomac s-a umplut cu ceva, ceva cald si frumos. A adormit pe urma linistit si a visat-o pe Tusica Irina cum statea la el in umbrar si vorbea cu ea la un pahar rece de vin spritat si Tusica se bucura de cat de mare crescuse Toma si ce barbat era el, de cate a facut el in viata. De a doua zi Toma stia ca nu este singur, stia ca dragostea primita de la toate persoanele care l-au iubit nu pleaca odata cu ele ci va ramane pentru totdeauna cu el, in sufletului lui. Zambea cand cineva vorbea de Tusica Irina si chiar a uitat ca odata, mai demult, avea o ghera in piept si gat cand se gandea la ea.

Acum respira voios viata !

Decizia, Toma si povestea Taietorului de lemne

Dupa intamplarea cu padurea intrebarilor, Toma a ramas prieten cu Taietorul de lemne. Acesta purta nelipsita sapca de antrenor si Toma incepuse sa ii zica, mai in gluma , mai in serios: Antrenorul.

Intr-o seara frumoasa de primavara, stateau la o sueta in pavilionul cel nou din curte. Discutau si sorbeau pe indelete din vinul rozaliu cu gust dulceag si parfum de struguri copti. Din cand in cand Toma cadea pe ganduri, ochii lui se miscau de la stanga la drepata privind in sus si coborau pe urma in jos in stanga si dreapta. Toma ofta si nu era atent la conversatie. Taietorul de lemne a observat asta si l-a intrebat pe Toma: "Ce te munceste Toma, ce iti este greu sa faci?". Toma a zambit si i-a spus: "Hei Antrenorule, chiar asa de usor pot fi citit ?!" Taietorul a zambit si el si i-a raspuns: "Ei Toma, hai spune-mi ce se intampla, ce vrei sa faci ?"

Asa a inceput Toma sa ii povesteasca despre decizia pe care o avea de luat si nu putea sa se hotareasca. Parca era vorba de ceva legat de o slujba noua, de cumparat ceva pentru el, de un cadou, de o investitie, de ceva important legat de viata lui, nu mai conteaza-important era ca nu reusea sa se decida si nu stia cum sa faca sa treaca peste acest obstacol !

Atunci taietorul de lemne i-a povestit o intamplare auzita de el la o intalnire a taietorilor de lemne. Iata despre ce era vorba:

Langa Padurea Neagra, unde toata lumea stie ca este cea mai buna scoala de taietori de lemne, era un sat care avea o pasune. Pe aceasta pasune, un biet magarus statea lihnit de foame in fata a doua capite de fan. Ambele erau atat de apetisante si frumoase si ambele la discretia magarusului. Dar el, sarmanul, statea priponit in fata lor si se uita cand la una, cand la alta, ii era greu sa se decida din care sa manance. Isi facea tot felul de ganduri in cap: daca una este mai buna decat cealalta, daca face o alegere care nu o sa ii convina, daca se intampla ca alta data si gresea, etc. Magarusului ii era teama , foame dar tot nu se putea decide.

Din intamplare, pe acolo a trecut un grup de taietori de lemne veniti la scoala impreuna cu Maestrul Taietor, profesorul lor. L-au vazut pe magarus si au observat situatia. Atunci maestrul i-a intrebat pe discipoli: "Ce ar trebui sa faca magarul in situatia data? Ce sfat ii putem da, daca el ne-ar cere ajutorul?"

Atunci discipolii, ca niste buni si scoliti taietori de lemne ce erau, au inceput sa analizeze, sa aplice tot felul de tehnici invatate si sa scoata la iveala recomandari. Unii spuneau ca dupa culoarea si mirosul fanului ar trebui ca magarul sa guste din capita din stanga. Altii spuneau ca dupa orientarea copacilor din zona si miscarile lunii, ar trebui ca magarusul sa manance din cea din dreapta. Altii au facut o analiza a starii magarusului si o masuratoare a aurei energetice si i-ar recomanda magarusului sa manance din cea care se simte cel mai atras. Asa au tot vorbit, au argumentat, chiar s-au aprins un pic-deh, erau taietori de lemne cu experienta. Chestia este ca nu au ajuns la o concluzie comuna. Singurul lucru cu care au cazut toti de acord a fos ca magarusul trebuia sa se decida, altfel lesina de foame si asta trebuia sa o faca in urmatoarele 2 ore si 37 de minute - conform observatiilor.

Maestrul a zambit si le-a spus ce sfat i-ar da el magarusului: "L-as sfatui pe sarmanul magarus sa ia o gura de fan din prima capita. Sa o mestece incet, sa o rumege si sa se bucure de ea. Pe urma sa ia o gura de fan din cealalta capita, sa o mestece, sa o rumege si sa se bucure de ea. Dupa asta va sti cu siguranta din care va dori sa manance, care ii va place mai mult!"

Discipolii au mai invatat o lectie si cand au terminat scoala au primit toti cate o sapca de antrenor.

Asa s-a terminat povestea Taietorului de lemne.
Toma a ramas relaxat pe scaun si gandul lui era la decizia pe care dorea sa o ia.
Ochii lui se miscau la fel, chiar daca nu in aceeasi ordine, dar respira mai profund si vorbea cu un alt ton. Trupul ii era relaxat si avea o senzatie de bine in zona pieptului.

Unii din voi s-ar putea intreba cum a facut Toma de s-a decis?
Pai, a gustat si el (chiar daca uneori a facut-o imaginar), s-a bucurat de fiecare optiune si s-a decis catre cea pe care a asociat-o unui semtiment de bine si placere.
Alti carcotasi ar intreba: "Si daca avea de ales intre ceva care nu ii prea facea placere?"
Este acelasi raspuns: ar gusta si ar alege-o pe cea asociata cu un sentiment mai confortabil decat cealalta.
Totul este sa gusti din fiecare: sa te asociezi ca si cum ai fi luat deja decizia, sa te "imbarci" in situatia respectiva, sa vezi ce vezi acolo, sa auzi ce auzi acolo, poate sa dai atentie la mirosuri si temperatura. Atunci poti sa simti, ce simti si poti lua o decizie mai usor.

Toma si taietorul de lemne

Toma, baiat bun de felul lui, a reusit sa scape din padurea intrebarilor, unde se ratacise. Ca sa vezi cum a facut asta citeste aici.
Si-a adus aminte ca avea mobilul la el si a sunat un prieten vechi. Acesta l-a ascultat, l-a inteles si i-a oferit incredere. Pe langa asta i-a trimis un taietor de lemne ca sa-i faca o carare prin padure, de la poarta pana la casa, eventual sa il ajute pe Toma sa invete singur cum sa mai rareasca din copaci. Cum sa-i selecteze pe cei de care are nevoie si cum sa-i taie pe cei de care nu mai are nevoie si lemnul obtinut sa il transforme in ceva folositor.

Astfel, Toma a invatat singur sa isi gaseasca uneltele necesare (le avea de o viata intreaga numai ca uitase de ele), smecherul de taietor le spunea resurse. Taietorul asta, cu sapca lui de antrenor pe cap, ii cam vorbea in dodii uneori, dar el intelegea mai tot timpul. Ciudat, parca auzea nu numai cu urechea ci cu ceva mai adanc din el , taietorul ii spunea subconstient.

La inceput Toma nu dorea sa taie din pomi, dar era prea ingrozit ca se mai putea pierde inca o data in padurea deasa a intrebarilor. Ceva din capul lui ii tot spunea, pe un ton ferm, cu un ritm de parca era vocea matusii Irina (cea care il iubise pe Toma ca pe copilul ei, dar se prapadise cand Toma avea 14 ani):
"Toma, trebuie sa faci ceva, esti constient ca nu se mai poate asa, vrei iar sa te pierzi !?"-vocea era la inceput slaba si trebuia sa se concentreze sa o auda, dar in timp se facea auzita din ce in ce mai bine.
Iar Toma ii raspundea cu vocea pitigaita a unui copil speriat, cateodata amestecata cu vocea unuia din parinti atunci cand il impingeau de la spate sau cu vocea vreunui profesor de la scoala care il botezase Branza buna in burduf de caine. Vocea asta raspundea:
"Nu, nu vreau sa ma mai pierd, imi este frica sa raman singur cu padurea, dar padurea este a mea, este crescuta de mine si are ceva bun pentru mine, ma simt in siguranta in ea si stapan pe mine!"

Of, of, saracul Toma, nu mai stia pe cine sa asculte! Se amestecau atatea voci si semtimente in capul lui, vedea multe imagini cu parinti, profesori, prieteni si iubite, tot felul de situatii, ba bune, ba rele, ii era cam frica.

Noroc cu taietorul de lemne. Acesta l-a ajutat pe Toma sa vada care sunt pomii buni si care sunt pomii de taiat. Interesant era ca Toma lua decizia si taietorul doar il lua de mana si il plimba prin padure, ii punea cateva intrebari si cam atat. Cateodata stateau impreuna pe veranda (la fel ca in prima zi cand l-a ajutat la constructia cararii catre casa) si vorbeau, iar Toma isi imagina cat de frumos este viitorul lui. Se vedea pe el acolo, in viitor, cu multa lumina si caldura, in culori calde si frumoase, ii auzea pe prieteni si simtea mirosul de iarba proaspata. Vedea gradina curatata, lumea cum il saluta din strada si se simtea in siguranta, linistit si impacat.

A trecut ceva timp, cu pasi mici si victorii marunte, dar Toma acum alegea singur pomii. Pe unul l-a taiat si din lemnul lui a facut cateva scaune si o masa mica la care sa stea cu prietenii. El stia acum ca in fiecare pom era ceva bun pentru el care putea fi transformat in asa fel incat sa il ajute. Din alti pomi taiati a facut un foisor sa il apere de soare vara si de ploaie in restul anului, asta i-a adus siguranta si liniste. Pe unii pomi i-a folosit sa faca leagane si tot felul de chestii haioase cu care sa se bucure impreuna cu oamenii importanti din viata lui si care sa ii dea un plus de creativitate.

La un moment dat nu a mai avut nevoie de taietorul de lemne cu sapca lui de antrenor. Se descurca singur cu pomii intrebarilor.

Acum Toma avea o gradina frumoasa, in care creste flori de speranta si incredere.
Colo erau si cateva tufe haioase de creativitate.
Mai pe la gard cresteau murele sigurantei, dar mai avea si pomi. Pomilor le crescusera fructele raspunsurilor si Toma ii tinea in curte.
Unii aveau doar frunze de intrebari. Pe acestia Toma nu i-a taiat deorece vroia sa isi aduca aminte de padurea in care s-a ratacit si a invatat o lectie.
Se mai uita la ei si rade ghidus in gand, ceva in capul lui spune:
"Cine mai are nevoie de raspunsurile alea, daca nu avem ce face cu ele! Acum avem un tel, hai sa fim curiosi si sa vedem cum este, frumos o sa fie drumul !"

Despre coaching

Iata mai jos un filmulet metafora foarte frumos despre coaching. Adrian m-a ajutat sa il gasesc si ii multumesc.

Are prinsa in el esenta coaching-ului si orientarea acestei tehnici catre rezolvarea problemelor si atingerea obiectivelor. Pentru cei care se intreaba care este diferenta dintre coaching si terapie le poate da o idee-terapia clasica este orientata catre gasirea cauzei problemei si constientizarea acestora (cauza si problema).

Interesanta este abordarea NLP. Parctic un coach sau terapeut, bun in NLP, poate ajuta clientul in ambele sensuri.

Dar va las sa savurati filmuletul:



PS:

Motivul pentru care am scris mai rar in ultima vreme (pe langa multe pe la servici si pe acasa), este pregatirea intensa pe care o fac in coaching la Master Practitioner NLP Coaching. Multe de invatat, oameni cu care fac coaching, rezultate si satisfactii mari, etc. Cred ca timpul pentru o noua evolutie a venit.

Fiti curiosi si cu urechile mintii ciulite !

Conferinta Coaching '09

Eveniment organizat de Business-Edu la Ramada Parc.

Clementina si echipa ei de la business-edu s-au intrecut pe ei insusi.
Organizare foarte buna, atentie la detalii si voie buna.

Speakeri interesanti si ca sa vedeti ce ati pierdut (daca nu ati fost pe acolo), iata cateva informatii:

• Petra Muller-Demary si Kirsten Dierolf au deschis si inchis sesiunea de prezentari. Dinamice, fara prea multa teorie, cu aplicatii, exercitii si voie buna. Au facut un tandem frumos. Conceptul lor de coaching prezentat: Incepe cu sfarsitul in minte, seamna cu o aplicatie a principiilor lui Covey pe structura unui proces de coaching clasic cu ceva NLP in el. Frumos, simplu, aplicabil. Au vorbit despre mobilizarea clientului catre starea dorita, despre cercul de influenta, despre obiectivul din spatele obiectivului (mataobiectiv in NLP), despre construirea platformei (a contextului), etc. Am facut exercitii si am exprimat pareri.

• Peter Schutz - dupa mine si nu numai (multi au spus la fel) a tinut cea mai buna prezentare/sesiune de coaching. Practic, a facut o demonstratie de coaching prin procesul sistemic de coaching NLP al scolii austriece-OTZ NLP. Plin de umor si energie, in ciuda semi-parezei cu care se lupta, a facut o sesiune de coaching cu toti participantii. A utilizat vestitele cuburi (mari si din burete de data asta). A inceput cu o frumoasa comparatie intre piloti si coacheri. Toti cei prezenti au participat la sesiune (l-am surprins chiar si pe unul din baietii care filmau). Coaching clasic NLP sistemic: stabilirea obiectivului ca actiune, in forma pozitiva si sub influenata personala; interogarea starii actuale si a intentiilor pozitive, verificarea "ecologiei", interogarea resurselor, verificarea pretului ce trebuie platit, etc.

• Sir John Whitemore-un pic cam obosit, a venit cam cu aceeasi prezentare de la alte evenimente, dar si ea interesanta. A inceput cu clasicul lui exercitiu despre mentorul din copilarie si a ajuns la fundamentul pentru leadership/coaching, la caracteristicile naturale ale unui leader/coach. A avut prezentarea cu filmuletele in care sunt precizate punctele esntiale ale metodei GROW. In mare parte coaching organizational. S-a discutat despre criza si noile paradigme create de aceasta, de iminenta unor schimbari majore in stilul de viata si de business, despre importanta EQ, despre Frica, Constientizare si Responsabilizare. A tras semnalul de alarma asupra necesitatii schimbarii interioare in noi ca oameni, in modelul de business si in principille dupa care se ghideaza economia.

Dupa pranzul foarte bun si divers, aranjat de catre cei de la Ramada Parc (cei de la Ramada in ultima vreme si-au imbunatatit considerabil serviciile-cred ca au invatat ceva de la criza asta) au urmat ceilalti speakeri:

• Mihai Popa Radu - a facut o prezentare la obiect, clara si concisa despre managementul schimbarii. Am discutat pe marginea Matricei Schimbarii intr-o organizatie. A venit cu exemple si raspunsuri din experienta personala de business. Am retinut de la el o metafora foarte frumoasa despre managementul schimbarii: "Atunci cand navighezi cu vele, nu poti schimba directia vantului, dar poti ajusta felul in care navighezi !"

• Jhon Bax - a facut o prezentare tot de change management: "Reaction to Creation". Toata lumea a abordat subiectul prezentat prin prisma Crizei (de parca Criza este ceva super la moda acum si vai ne-am trezit cu ea pe cap si trebuie sa ne schimbam-voi comenta asta la sfarsit). Jhon a vorbit de schimbarea de paradigma in managementul actual: de la Distribuitia Controlului la Distributia Suportului. A mai prezentat el ceva, dar ori eram eu cam obosit ori a luat-o el pe langa un pic, la un moment dat m-a pierdut.

• Yves Richez - un suflu proaspat, cu multa energie si umor. A prezentat un concept de coaching bazat in parte pe elemente culturale asiatice (chinezesti in speta). El insusi practicant de kung-fu de cativa ani, a adus in discutie conceptul folosirii mediului si oportunitatilor in coaching sub deviza: "Performantele remarcabile sunt obtinute fara efort!" A discutat mult despre Performanta si am auzit cateva chestiuni interesante de filozofie orientala aplicata in coaching, printre care: "Performanta nu este nici un concept , nici o idee, este o experienta!"; "Performanta nu este un scop/obiectiv in sine, este o consecinta!"; "Performanta nu tine de eficacitate, ci de eficienta stapanita!". Am retinut un sfat bun, acela fiind: "Profitati de potentialul de situatie (de ocazie), aveti incredere in mediu! Cel care performeaza este un strateg ce se bazeaza pe potentialul inscris in situatie." Am retinut faptul ca avem nevoie de timp sa integram in noi anumite comportamente pentru a experimenta performanta - retropropagarea neuronala si ca cineva care performeaza, in China i se spune: "Ai un kung-fu bun cand faci asta!"

A fost interesant si consider ca un castig in timpul alocat. Chiar daca nu a fost foarte aglomerat, am vazut ca practic la aceasta conferinta au venit oameni interesati de coaching, curiosi si deschisi. Nu am mai vazut "umplutura" venita la un eveniment numai ca sa dea bine ca este acolo si oameni trimisi de companii doar din ratiuni de asa zisa "motivare". A fost o experienta care merita.

Legat de Criza si de Schimbare, subiecte pe care toata lumea (inclusiv toti consultantii) se folosesc de ele si toti trec acum de la consilierea business-ului din economia bazata pe crestere la consilierea in economia de Criza. Toti vorbesc de schimbari de paradigme, brusc toata lumea este ecologista si se gandeste la viitor si protejarea lui.

Criza nu a facut altceva decat sa readuca lucrurile pe calea lor naturala, a valorilor natural pozitive, a valorilor vechi care au fost sacrificate zeului BAN. Este evident ca daca nu avem grija de mediu nici el nu va mai avea grija de noi, este clar ca o afacere bazata pe speculatie va deceda din cauza speculei, este limpede ca "ulciorul" are un numar finit de utilizari si acest numar creste daca il utilizam "ecologic" si in asa fel incat "sa bea" toata lumea si sa nu distrugem "izvorul" cu el.

Criza nu a facut decat sa ne dea o palma, in speranta ca o sa ne trezim in ceasul al 12-lea.

Multi spun ca, Criza incepe sa se temine de la anul ce vine si lucrurile o sa isi reintre incet, incet in normal. Care normal ? i-as intreba eu, normalul care a ajuns sa distruga asa de mult pana acum ?

Cred ca multi dintre noi nu sunt inca constienti ca, Criza a inceput demult, demult, de atunci de cand ne-am indepartat de adevaratele valori umane si ne-am transformat incet in "consumatori" ai societatii de consum.

Ca sa fac legatura cu Asia si cultura ei, in China, ideograma ce reprezinta Criza este aceeasi cu cea care reprezinta oportunitatea/schimbarea. Atata timp cat nu vedem oportunitatea de a ne schimba radical modul de viata si de gandire, vom fi permanent in Criza.

Coaching cu folos pana la sfarsit !