Fata cu pielea de aur

-Hei Leila, zambeste si la mine fata frumoasa ! strigau negustorii din Zanzibar cand mica fata trecea prin piata tinandu-se de mana mamei sale.
Leila se intorcea si zambea, ii placea cand oamenii ii spuneau ca este frumoasa.
-Hei Leila, nu vi sa te joci cu noi la raul ce curge langa castel ? strigau dupa ea copii de pe ulita unde statea. Leila nici nu-i baga in seama, ea statea in fata oglinzii si se aranja ca sa arate cat mai frumoasa. Cum sa isi strice frumusetea in joaca la rau, chiar daca are doar 8 ani

Leila a crescut acum are deja 18 ani, merge prin Zanzibar mandra de frumusetea ei. Este o fata inalta dar nu prea, subtirica dar cu forme bine definite. Parul ei blond se leagana in jurul soldurilor perfecte, ochii ei verzi te duc in raiul mult promis de discursul imamului.

Este Frumoasa ! asta este primul gand si prima vorba care iti vin in minte.

Pielea ei de nuanta aurului, invelita in stamba usoara si colorata a portului fetelor din Zanzibar iti taie rasuflarea, se misca ca o ispita suprema si straluceste in lumina de ingeri.

Iti ia rasuflarea si inima cand trece pe langa tine.

Leila stie asta !

Doar pentru lumea care o admira, ea traieste !

Isi umple sufletul si inima de admiratia oamenilor din Zanzibar, a calatorilor care vin special pe ulita negustorilor si stau ore intregi pana apare EA, trecand agale printre tarabe.
Acasa, cu prietenii sau cu oricine ea se simte bine si creste cand este apreciata frumusetea si felul in care se gateste.

Se pregateste mult pentru asta.
Are deja un ritual zilnic de pregatire, intretinere si aranjare.
Daca o intrebi pe Leila ce isi doreste, ea iti raspunde:
- Sa fiu frumoasa si admirata de cei din jur !
Daca o intrebi pe Leila pe ce pune pret, ea iti raspunde:
- Pe aprecierea si parerea celor din jur, eu pentru ei si admiratia lor traiesc !

La 21 de ani Leila era cea mai frumoasa femeie din Zanzibar si inca vre-o alte 4-5 mandre cetati din jur.
Era sufletul petrecerilor si viata sarbatorilor. Orice nobil sau negustor bogat isi dorea ca Leila sa vina la petrecerile lui si sa fie admirat pentru asta.

Leila pana atunci nu s-a indragostit de nimeni, decat poate de felul in care era admirata.

Leila pana atunci nu il aflase pe Dumnezeu si nu stia ca are o lume frumoasa in interiorul ei, in sufletul ei.

Dar pe ea nu o interesa asta. Ea credea ca tot ce este un om si poate fi se afla in afara lui, in felul in care arata, in felul in care se distreaza, in felul in care este admirat.
Atat si nimic mai mult !

Intr-o noapte, venind de la petrecerea lui Harun Al Rasid, un nobil si bogat om al Zanzibarului, pe ulita, acum pustie a negustorilor, s-a impiedicat de ceva.
Ceva ce s-a rostogolit cu zgomot pe caldaram.
S-a aplecat, a ridicat obiectul si in lumina lunii a vazut ca era ceva, ca o lampa ce lucea in intuneric.
Razand, a ridicat lampa in sus si a strigat:
-Hei Aladin, cred ca ai pierdut ceva pe aici ! Ce zici, ma lasi sa iti folosesc lampa ! Ha, Ha, ha.
Tot razand si glumind, a frecat un pic lampa, spunand:
-Daca iese duhul am sa-i spun sa ma faca si mai frumoasa, sa ma admire toata lumea....daca ma gandesc bine o sa ii cer sa imi faca pielea din aur! Da din aur pur, ca soarele !
Dar nu s-a intamplat nimic.
Suparata a aruncat lampa si a mers cantand mai departe.

Dar incet, chiar in dreptul pietei centrale, irizatii si scantei de lumina aurii au inceput sa se incolaceasca pe bratele si picioarele ei. Toata pielea era o furnicatura si o scanteie, ceva parca o strangea dar ii si placea.
Zorile ce se iveau adormite in piata au inceput sa luceasca ca focul pe pielea ei.
Uimita Leila a vazut ca avea pilea de aur. Aur pur, rupt din soare.
Atunci Leila a spus:
-De as ramane asa sa ma adimre toata lumea, eu sa fiu Leila - fata cu pielea de aur! Asta ar tot ce mi-as dori in viata!

In acel moment soarele a scapat din mreaja marii si a fost sus pe cerul Zanzibarului.
Leila in mijlocul pietei a ramas statuie de aur.
Dumnezeu i-a indeplinit dorinta, dar i-a dat si un dar: a lasat-o statuie de aur ca sa aiba timp sa se uite in interiorul ei, la sufletul si inima pe care Leila nu a stiut ca le are pana atunci.
I-a lasat o eternitate sa invete tot ceea ce nu a vazut in ea !
Leila credea ca omul este masura cu care este masurat de cei din jur, pierduse comoara si frumusetea din interiorul ei, acum avea o vesnicie sa o cerceteze !

Dupa 20 ani, in piata centrala din Zanzibar trece micuta Raisa de mana cu mama ei.
-Hei Raisa, zambeste si la mine fata frumoasa ! strigau negustorii din Zanzibar la ea.
Dar Raisa fugea la o statuie din aur ce intruchipa o femeie frumoasa. O cerceta cu atentie, o ciocanea incet si o mangaia pe zambetul trist de pe buze.
-Mama cine este femeia asta frumoasa ?
-Leila, fata mea, o femeie frumoasa din Zanzibar, dar tu esti mai frumoasa si o sa iti ridice si tie o statuie mai mare si admirata!
-Mama, dar de ce este goala pe dinlauntru, asa se aude cand o ciocanesti ?
-Nu stiu mama, cred ca asa sunt statuile! ii raspunde mama.

Numai zambetul trist al Leilei stia adevarul si atunci, pentru o clipa ochii ei parca inviau.
Era ca si cum statuia isi intorcea privirea din interior si viata aparea in ochi ca sa vada ce se mai intampla in lume.

Cauza si efect

Buna sa va fie inima si frumos sa aveti gandul, vorba !

Iata cauza pentru care nu am mai avut timp sa scriu in ultima vreme:

Il cheama Tudor si a sosit in viata mea chiar de ziua sotiei mele. Este acasa acum si ne face program artistic cu 3 ore somn si 1 ora de papat si gangurit.

Ca un mare "fante de mahala" a cucerit deja ceva inimi de fete. Primele au cazut rapuse mama si sora lui mai mare!

Efectul aparitiei acestei minuni in viata noastra, abia acum incepe sa isi faca aparitia. De la nervi si stress am trecut la mirare si curiozitate. O noua dragoste incepe, incet, sa isi faca aparitia in casa: dragostea de copii, bucuria din familie. Acel fir invizibil care uneste individualitati prin legaturi de sange si iubire. Instincte ce se retrezesc in noi, spirit de trib si ganduri de tinerete.

Acum incepe o epopee, o poveste unica a unui om prin aceasta viata.

Ma bucur enorm ca voi fi printre primii observatori ai acestei calatorii.

Bon voyage, Tudor !

Calugarul care a pierdut lumea

Avea un nume simplu: Gheorghe.
Traia in lumea noastra mondena, moderna si consumatoare de suflete.
A terminat liceul uman, o facultate de litere si un master in filosofie.
A citit peste 1.500 de carti si era un credincios devotat religiei sale.
A iubit 2 femei: pe mama sa care traieste intr-un colt de tara si pe Livia.
Livia l-a parasit. Pentru Gelu care era mai materialist si mai bogat.
A fost 5 ani voluntar la Asistenta Sociala. Ochii, urechile si inima lui au vazut, auzit si au trait toate micile si marile tragedii umane, odata cu cei pe care ii consilia.
Facea parte dintr-un cerc de oameni simandicosi si elitisti. Noaptea se invartea printre "baietii" de bani gata prin cluburi de fite. Ii spuneau "Filosoful", asta nu numai datorita barbii sale ci si felului sau de a fi si de a vorbi. Il primeau printre ei si il luau cu ei, tocmai pentru aparenta culturii.
Pana la 45 de ani a trait, a vazut, a auzit si mirosit, a simtit si a iubit. Practic a trait viata cu bune, cu rele, cu dezamagiri si excese, cu mizerie si lux, cu frica si fericire.
Ajuns la varsta asta ceva din el s-a schimbat si nu a mai vrut sa vietuiasca in aceasta lume mondena, moderna si consumatoare de suflete. A fost scarbit de cata prefacatorie si lacomie era in ea, a fost oripilat de durerea si spaima celor mai multi dintre oameni, a fost cutremurat de falsitatea si orgoliul lor.
A fost la un pas de sinucidere.
Religia lui i-a intins mana. Gheorghe s-a calugarit.
A fugit de lume ca sa isi duca sufletul in pustie si sa caute salvarea. A fugit de lume in lume.
Pe munte a gasit o pestera in care si-a facut locas de rugaciune.
A stat acolo 10 ani fara sa stie de lume, de pacatele ei, de murdaria si necredinta ei. Incet, incet, asa cum dorea, a scos lumea din sufletul si viata sa. A cautat purificarea si inaltarea. A fost singur, un pustnic care isi spala sufletul in apele rugaciunii si postului, un pustnic care dorea ca sufletul sau sa fie mantuit, un pustnic care nu mai vroia sa stie de lume.
Odata, in noaptea neagra ce inchidea anul, a simtit un tremur in stanca de sub capul lui.
Incet, s-a trezit si a iesit afara.
Luna stralucea puternic in vale si totul se asternea limpede sub ochii lui. Luminile orasului din vale au disparut, zgomotele noptii se estompau in fosnetul naturii.
Era pace si liniste, deorece lumea nu mai era.
A trait asa, inca ceva timp. A coborat muntele si lumea nu era, a trecut valea si lumea nu era, a cautat in campie si lumea nu era. A mai mers mult timp si mare distanta, dar lumea nu era.
Trupul sau s-a subtiat si s-a ofilit.
El credea ca este fericit, deorece a pierdut lumea. Asta dorea, sa nu mai stie de ea.
De lume fugise el si acum lumea era pierduta.
Mai inainte sa moara, singur, si-a dat seama ca pierzand lumea si-a pierdut mai mult de jumate din suflet. Pentru ca, atunci s-a uitat in inima lui si a vazut cat de mult pierduse din ea!

Daca stai sa judeci oamenii nu mai ai timp sa ii iubesti !

Maica Tereza

Justificare

Azi m-a intrebat un amic ce am patit de nu am mai scris de asa mult timp ?

Nu stiu ce sa zic, dar am patit multe in aceasta felie de timp si practic am fost ocupat cu probleme de familie si servici de dimineata de la 06:00 pana seara la 22:00 si o sa mai fiu ceva timp.

Cam asta este explicatia.

In acest interval:

• am murit odata cu copilul unei cunostinte, copil care nu a mai apucat sa se nasca viu din cauza unei doctorite incompetente de la Spitalul Universitar Municipal. Inima mi-a ars langa mama care a purtat vise si sperante in pantec timp de 9 luni.
• am inviat odata cu sperantele inviate in urma unei operatii reusite la care a fost supusa mama mea, gratie unui chirurg de exceptie de la spitalul Sf.Pantelimon.
• am muncit, am discutat cu oamenii mei, am organizat si am pus la punct detalii.
• am avut sufletul strans la fiecare control la care a fost sotia mea si acum sunt ca pe jar in asteptarea celui de al 2-lea copil. In cateva zile apare si el pe lume, sa guste din acest vin dulce-amarui care este viata.
• m-am certat cu un nene care facea pipi fara nici o jena la iesirea dintr-o gura de metrou.
• am trait emotiile langa un tata care astepta fericit sosirea pe lume a 3 gemene (mai avea 2 acasa).

Au fost mai multe lucruri, dar care abia acum incep sa le diger dupa ce am inghitit doze mari de VIATA, asa cum este ea cu: moarte, viata, bucurii, necazuri, emotii, frica, plansete, vise, sperante, fericire, deprimare, oboseala..............

PS: o sa va scriu detalii dupa ce ma linistesc cu venirea pe lume a feciorului si toate cele !

Pana atunci luati viata asa cum este si bucurati-va de fiecare clipa a ei !

Despre credinta si valori, Catedrala Mantuirii Neamului

Cu greu m-am hotarat sa scriu acest post si asta datorita crezurilor si convingerilor mele limitative, dar cred ca ratiunea, bunul simt si spiritul crestin sunt mai valoroase decat acestea si iata-ma in fata PC-ului.

Fac si eu ca personajul lui Creanga: amu', tare ma minunai, ca vitelu la poarta noua de noul plan al mai marilor nostri din ortodoxie: Catedrala Mantuirii Neamului sau cum cred ca mai bine ii sade: Catedrala Rastignirii Bunului Simt Crestin.

De ceva timp urmaresc subiectul si ma minunez de cat de departe a ajuns omul de invatatura crestina si cum se apropie el de prea materialele ponoase lumesti.

Citeam undeva o declaratie a patriarhului nostru (il consider si al meu deorece sunt un ortodox declarat si botezat) ca poporul roman are nevoie de asa ceva (chiar daca poporul nu a fost intrebat ce are nevoie) ca sa fie mantuit dupa atatia ani in care credinta a fost prigonita (care ani si care prigoana?). Ma minunez cum ne cautam justificari pentru propriul ego si pentru a construi temple/palat aici pe pamant si nu in ceruri.

Declaratii de sume de 400.000 milioane EUR care te duc cu gandul la investitii serioase si la foamea pe care o face jumatate din tara.

Ma uit la televizor si vad protestele oamenilor si lehamitea patriarhului fata de ei si fata de turma pe care o conduce. Se manifesta ca un inalt demnitar, cu garda si onoruri. Dar asta este, tara arde si baba se piaptana.

Oare de un camin de batrani, de un camin de orfani, de un asezamant de intrajutorare a saracilor nu este nevoie? Oare de o scoala si de un internat pentru copii din familii nevoiase cu care sa se mantuiasca neamul asta nu este nevoie? Oare de paine si educatie pentru nevoiasi si oropsiti in loc de paine si circ pentru votanti nu avem nevoie?

Noi avem nevoie, ei nu au ! Pentru ca un neam de prosti si de oropsiti este mai usor de manevrat si stors decat unul de crestini educati.

Dar o sa ne mantuim in 110 m inaltime urcand pana la Dumnezeu cu 12 lifturi. Parcari, restaurante si sali de conferinta pentru cler si falsa credinta a guvernantilor.

Dar ce sa ne mai mire, au cheltuit ei cu ajutorul doamnei Ridzi o gramada de bani pe ochi frumosi, ce mai conteaza niste bani din donatii pentru cauze nobile.

O sa iau sa recitesc Noul Testament poate am uitat eu invataturile lui Isus sau poate nu mai stiu eu cum sa interpretez cele scrise acolo si de fapt fariseii sunt de gasca !!!

Bine ca mai sunt preoti crestini si ortodocsi adevarati ca altfel treceam la budism fara sa stau pe ganduri. Pe langa asta am incredere in Dumnezeu sau in forta de echilibru a naturii, depinde in ce crezi, ca aceste lucruri au o plata si intotdeauna balanta se echilibreaza.

Parca incet, incet vad cum unele lucruri din Protocoalele Inteleptilor Sionului incep sa se indeplineasca! Dar puschea pe limba, privim inainte, atat timp cat mai este speranta si nu avem inca buletine cipate mai avem o sansa !

Moneda

Moneda a cazut cu un clinchet usor pe piatra drumului. Rostogol, invartita, rasucita si ametita se opri chiar pe cant, sprijinita de o margine de bolovan.
Pe o parte stema, pe cealalta capul.
Moneda, in echilibru.

Capul usor ametit se scutura si se uita semet in lungul drumului, doar era un cap important de filosof, desenat, sculptat si batut frumos pe moneda noastra de argint.
“Uf”, zice el,
“Ce bine ca nu ma mai invart, m-a luat ameteala. De ne-ar gasi cineva care sa ne puna in circulatie, cineva care sa vada adevarul adanc ingropat in inima lui!”
“Ba sa mai stam un pic aici, este soare si pot sa stralucesc si eu asa cum trebuie!” se auzi o voce stridenta, vocea stemei de pe partea cealalta a monedei.
“Toata frumusetea este aici in afara! Cine te poate pretui mai bine decat lumea din jur!? Nu valorezi mai nimic fara aprecierea altora!”

“Of, stema proasta si lucitoare, unde crezi tu ca se ascunde valoarea daca nu aici, pe partea mea!? Tu nu valorezi nimic daca chipul meu nu era batut, iar eu nu ajungeam aici daca nu cautam adevarul si gloria in interiorul sufletului meu!” a ripostat capul.
“Ah, de ne-ar gasi cineva si sa ne taie in doua, pe tine sa te lase aici pe marginea drumului sa te cobori adanc in sufletul tau ca sa gasesti adevarul si pe mine sa ma poarte peste tot si sa ma arate la toata lumea, sa zica: O ce moneda frumoasa, ce luciu impresionant, ce lucratura si valoare, iata frumusetea ce luceste in soare !"
Capul, se uita mirat foarte, ridica din umeri si spuse:“Dar daca nu te uiti doar in tine sa vezi valoarea, vei fi orbit de cei din jur!”
“Ba nu, lumea este aici ca sa ne aprecize si sa ne admire! De ce sa fi o moneda de argint daca nu pentru a trai aici in lume? Cum sa stau singur, eu si cu gandurile mele!? Ce ineptie !”

Si tot asa s-au ciondanit pana aproape de apus, cand soarele fierberea in arama asfintitului.
Atunci, pe drum a trecut un copil.
A vazut moneda lucind in razele rosii ale soarelui, a intins mana si bucuros a invartit-o in palma de cateva ori. S-a uitat pe ambele parti si multumit a bagat-o in buzunar.
El stia ca moneda are valoare doar cu capul pe o parte si stema pe cealalta si ca argintul este la mijloc, cel care uneste cele doua parti.
Capul nu poate fi separat de stema si stema nu poate fi despartita de cap, doar sunt cele doua fete ale aceleasi monede!

Tot asa suntem si noi oamenii, ca niste monede. Nu putem desparti cele 2 fete ale noastre: una intoarsa spre interior si una inspre exterior. Noi suntem chiar argintul din care am fost plamaditi ca sa unim cele 2 lumi. Cum este in mic asa si in mare. Cum este in mare asa si in mic. Cum este in interior asa si in exterior, dar cele 2 lumi sunt strans legate prin noi. De aceea se spune ca locuim pe pamantul din mijloc, cel ce uneste cele 2 lumi.


Unii uita asta si se retrag numai in interior, crezand ca scapa de lumea exterioara, ca si calugarul care a pierdut lumea, iar altii traiesc numai pentru exterior, crezand ca uita lumea interioara ca si fata cu piele de aur, dar astea sunt alte povesti. Povesti ce amesteca argintul si ne arata ca nu putem desparti ceea ce este in noi decat cu pretul de a ne pierde umanitatea.

Am mai trait 10 minute - Flamenco

Ii multumesc lui Vasi pentru punctele de pe i-urile mele. Iata ca am am trait si azi ceva ce vreau sa impart cu voi:

Ramon Ruiz si Anita la Maltesa.
Flamenco, dans, magie, dragoste si lupta, viata, traire.



Versurile sunt simple si frumoase (atat cat am inteles eu), mi-ar fi placut sa le am traduse, dar poti sa traiesti muzica, miscarea si energia si fara asta !

Enjoy !