Alune, măgari şi leadership

Ce ar putea avea în comun aceste 3 lucruri sau care ar fi coordonatele lor comune?

Păi cam au, ar zice nea Mărin şi nu trebuie să facem o cercetare filozofică.

Dacă ne uităm în majoritatea companiilor de pe piaţă este un puternic vid de leadership. Nu mai zic de politică şi crizele din Comunitate. Leul se aşteaptă ca puii de lup să fie lupi dar se poartă cu ei ca un măgar, iar atunci apare problema.

Poza alăturată este grăitoare, dar nu asta ar fi problema cea mai mare, că le dai alune şi primeşti maimuţe. Asta este o rezultantă naturală pe dulcele nostru plai mioritic. Românul îndură multe.

Din fericire maimuţa poate fi dresată şi pentru alunele tale să presteze la un nivel comod pentru tine sau pentru conducerea companiei. Problema apare atunci când te apuci să zbieri ca măgarul, să dai din copite, în stânga şi dreapta, să faci multă balegă pe toţi cei care sunt sub coada ta şi să te aştepţi ca maimuţa să facă ca lupul. Şocul mare este că nu vei auzi un lup mârâind la concurenţă şi vânând clienţii in haită si nici realizandu-si sarcinile cu responsabilitate. Vei primi răgete răguşite de frică, nasuri aburinde pe lângă coada ta şi multă balegă în loc de profit. Başca că unii lupişori nu mai suportă mirosul şi pleacă la alta haită, iar maimuţele rămân la tine şi se transformă încet, încet în măgăruşi.

Povestea, tristă, este la nivel naţional, nu numai într-o amărâtă de companie. Transcende gardul firmei şi graniţele tării şi se plimbă prin Europa. Este năucitor să vezi că acum, după minim 50 de ani de studii şi cercetări, descoperiri şi modele de business, metoda biciul şi morcovul este încă cea mai des folosită. Am observat ca discret si cu multe justificari de eficientizare costuri/criza morcovul dipare, dar biciul nu. Este năucitor şi dezastruos pentru un mediu de business fragil ce se desfasoara într-un mediu politico-economic schimbător. Năucitor este că şi numărul profesioniştilor scade vertiginos. Te loveşti de acest lucru la frizer, la service-ul auto, la medici şi în spitale, în şcoli şi grădiniţe şi în multe companii de stat sau private. Un prieten haios spunea că poate au facut ruşii un virus să elimine profesioniştii din ţară! Partea proastă este că îi elimină şi prin alte părţi. Ce mă îngrozeşte pe mine este că nu mai ai speranţă nici in ţările europeene pe care le credeai cu capul pe umeri.  Este bătaie pe o învăţătoare bună, abia găsesti un medic bun, abia mai gasesti o tara normala in care sa muncesti cinstit si sa te bucuri de asta. Profesioniştii devin rara avis.

Cum o vorbă românească spune ca: „Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinţii!”, mă uit mai aproape în grădina noastră şi le spun „leaderilor”:

„Dacă o persoană merge într-o direcţie şi, după o vreme, se uită în spatele lui şi acolo sunt oameni, atunci este un leader! Dacă nu este nimeni, atunci a făcut o plimbare...” Daca un politician crede ca poate fura fara ca nimeni sa il vada, se inseala. La fel de mult se inseala daca crede ca romanul este vesnic prost si nepasator.

Un leader are viziune, responsabilitate şi este ca lupul alfa ce are grijă de toată haita. Trăim vremuri interesante şi mai sunt oameni buni, înca se pot creşte leaderi din ei. Lucrurile se mişcă cand de jos încep să se mişte.

  Ar fi frumos să avem un cap luminat şi leader charismatic în acelasi timp, dar nu îl vad eu acum, sper să apară.

Până atunci hai să mai lăsăm biciul şi să ne uitam la lupişorii din haită, sunt lupi sau măgăruşi?

Dacă sunt măgăruşi, oare leaderul rage sau mârâie?

Încrederea-Speranţa-Credinţa

Când mă jucam cu copii mei şi îi aruncam în sus, ei râdeau, pentru că ştiau că îi voi prinde întotdeauna. Aceasta este Încrederea.

 

În fiecare noapte când ne culcăm, nu avem garanţia că în ziua următoare ne vom trezi vii, dar continuăm să punem ceasul să sune pentru a ne trezi. Aceasta este Speranţa.

Datorită secetei prelungite, locuitorii unui sat au decis să se roage ca să fie ploaie. Când s-au strâns să se roage în biserică, un copil a venit cu umbrela. Aceasta este Credinţa.

Trei lucruri esentiale care nu trebuiesc pierdute sau uitate. Impreuna cu Iubirea ne fac inima mai usoara, drumul mai neted si sigur, oameni mai buni si mai nobili.

Între Psihopatul de Succes şi Managerul cu Suflet, tu pe cine ai alege?

- Între Psihopatul de Succes şi Managerul cu Suflet este calea damnaţilor, cei care trec prin chinurile iadului!, spune Vlad, un prieten bun şi un manager de succes cu experienţă vastă.

  A fost o frază din suflet, însoţită de acel oftat, clătinare din cap şi umeri căzuţi.

Clar a fost şi el pe acolo...

Parcă îl şi vedeam cu ochii minţii: un suflet chinuit şi palid, stând singur în bărcuţa lui, cu felinarul în mână, plutind uşor pe apele morţilor ca în filmul Piraţii din Caraibe.

Dar Vlad este un om cu suflet mare combinat cu un luptător şi uneori un pic cam psihopat în ceea ce priveşte businessul. Mă întrebam ce o fi fost cu el!?

  Toată discuţia a pornit de la cartea ABC-ul psihopatului de succes de Andy MCNab şi Kevin Dutton. Carte, care pentru mine, semnifică o poză destul de bună a omului de afaceri, politicianului, managerului din ziua de azi şi pentru Vlad, un ghid bun pentru cinea vrea să aibă succes în societate şi carieră. Pe marginea subiectului am avut o frumoasă şi captivantă discuţie, un pic filosofică, despre politică, business, societate şi la urmă despre management, leadership şi modelele contemporane.

Pentru a nu confuza pe cineva care nu a citit cartea, iată o mică descriere a ei luată de site-ul Cărtureşti:

"ABC-ul psihopatului de succes" este scrisă de doctorul Kevin Dutton - cercetător la Departamentul de Psihologie Experimentală - Universitatea Oxford. Acesta, îşi propune să ne convingă că în fiecare dintre noi zace un psihopat. Totul e să-l descoperim, să ni-l asumăm, înţelegem şi, în ultimă instanţă, sa-l folosim în dobândirea succesului. Cel care consolidează argumentele psihologului Kevin Dutton este un personaj descins parcă dintr-un thriller: Andy MCNab , fost luptător în SAS 22, decorat cu cele mai înalte distincţii militare ale Armatei Britanice. Personalitatea omului este asemănată cu un panou de mixaj sonor, cu butoane pentru fiecare dintre trăsăturile: lipsa de scrupule, lipsa fricii, impulsivitatea, încrederea în sine, concentrarea, calmul în situaţii dificile, empatia diminuată, intransigenţa mentală, carismă. Felul în care le calibrezi şi momentul în care o faci determină devenirea ta ca psihopat bun sau rău.

Cartea este interesantă, bine scrisă, susţinută de dovezi ştiinţifice, extrasă din realitate. Eu am citit-o repede fără să mă plictisesc şi chiar mi-a plăcut, într-un fel. Este orientată pe dezvoltare personală şi structurată ca un ghid despre cum să te transformi într-un psihopat bun, de succes, dacă îţi doreşti asta.

  Ok, ok, ce legatură are asta cu managementul şi cu leadershipul? ar putea întreba cineva. Cu politica are sigur legătură, deorece acolo clar sunt toţi pshiopaţi şi nu se gândesc decât le ei şi după ei: potopul!J

  Păi, cam are. Tendinţele mediului de business din ziua de azi sunt din ce în ce mai asemnătoare cu cele ale unui război rece şi cald. Managerul seamănă din ce în ce mai mult cu un luptător SAS. Piaţa este premiul şi concurenţa sunt inamicii. Echipele lor sunt soldaţii, iar managerii de linie subofiţerii. Totul se discută ca un plan de luptă, la rece, cu decizii strict raţionale. Oamenii sunt resursă şi atât. Cultura organizaţională se vrea doctrină ca să motiveze trupele. Cine cedează este înlocuit rapid, angajăm mercenari profesionişti, obiectivul este singurul care contează.

Corect din punct de vedere business.

  Ce facem când soldatul ia lucrurile la fel, iar omul ca şi angajat percepe acestă realitate din unghiul de vedere al mercenarului? Se antrenează să devină un psihopat de succes şi devine sau nu. Dacă reuşeşte, se transformă într-un mercenar valoros, dacă nu, are impresia că este valoros şi îl angajezi tu. Bafta ta peste de cine dai! Poţi da de cel valoros care aduce rezultatul în vârful baionetei orientat spre bani şi succes sau poţi da de cel care doar ştie să se vândă bine şi mai mult te încurcă.

  Vorbim, discutăm, facem planuri şi implementăm proiecte legate de leadership, coaching, puterea echipelor, rezultate sustenabile şi ecologice.

Dezvoltarea personală şi self-leadeshipul sunt lucruri esenţiale pentru societatea noastră, nu doar la modă.

  Este greu, chiar imposibil să desparţi partea umană, sufletul, de partea raţională sau de business atunci când lucrezi cu oameni. Ei nu sunt roboţi sau ceva spălat pe creier (mai bine spus spălat emoţional) care să ucidă cu sânge rece un copil doar pentru a nu periclita misiunea.

  Oamenii sunt diferiţi, iar majoritatea lor nu sunt luptători SAS. Cam asta îmi spune mie realitatea, cam asta văd în jurul meu: oameni obişnuiţi, normali, care muncesc, iubesc, greşesc, trăiesc. Unii din ei cam dezorientaţi şi zăpăciţi de această lume nebună, nebună, alţii mai orientaţi şi adaptaţi.

  Managerii se transformă, încet, încet în acel psihopat bun, businessul o cere. Dar, în acelaşi timp îi trebuie şi suflet. Suflet ca să poată fi leader, să-şi cunoască şi să-şi motiveze oamenii. Suflet ca să-şi înţeleagă fiecare angajat din echipă şi să poată aplica eficient tehnicile de coaching. Suflet ca să creeze acel mediu plăcut la servici în care angajatul să se simtă protejat, pentru ca mintea lui să stea la treabă şi să mai aibă ceva energie pentru viaţa personală atunci când pleacă acasă.

Ca şi concluzie: nu-i invidiaţi pe managerii buni!

Nu ştiu dacă vă doriţi să fiţi în pielea lor.

Ei sunt şi leaderi buni şi chiar merg pe calea damanţilor şi trec prin chinurile iadului!

Pentru business se transformă în luptător SAS, în psihopat. Dar pentru echipa şi oamenii lui este leader, deci Manager cu Suflet. Cam asta este karma lor, pentru că şi ei sunt oameni.

Personal cred că în zilele noastre am avea nevoie de ceva mai mult suflet. De exemplu în politică, ne-ar prinde bine nişte oameni cu suflet, care să le pese de oameni şi de nevoile lor. Să fie psihopaţi de succes atunci când trebuie să facă ceea ce trebuie şi au promis pentru oamenii care i-au ales. Să fie luptători SAS doar atunci. În rest mi-ar place să fie un Politician cu Suflet.

Google, Proiectul Oxygen şi Super Şeful

Este posibil să construieşti şeful ideal, inginereşte vorbind?

Google a făcut această cercetare şi a certificat ceea ce businessul ştia de mai mult timp, dar a fost uitat în ultima vreme. Evoluţia socială şi digitalizarea galopantă a tuturor aspectelor din viaţa societăţii a schimbat paradigma managementului modern şi a „aruncat la gunoi” unele concepte „învechite”, concepte care funcţionează ca şi uleiul şi par a nu se dizolva în apa digitalizării, oricât de agitată şi amestecată este aceasta.

Articolul este scris de  Michael Schneider-Human capital specialist la Welltower şi poate fi citit în original pe site-ul www.inc.com dacă daţi click aici. Este un studiu mai vechi al Google, început în 2009 cu numele de cod Project Oxygen şi publicat prima oară în New York Times, în 2011, de Adam Bryant sub numele de Google’s Quest to Build a Better Boss. Articolul poate fi citit aici.

Toată tărăşenia s-a finalizat cu o cartă-manifest în cadrul companiei Google ce poartă denumirea de Cele Opt Obiceiuri ale Managerilor Eficienti din Google - Eight Habits Of Highly Effective Google Managers în original. Ceva asemănător cărţii lui Stephen R.Covey, Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace, publicată la noi de Editura Alfa, diferenţa fiind că studiul celor de la Google a scos în evidenţă faptul că realitatea certifică modelul. Manifestul a fost prezentat de Henry Blodget în Business Insider, care a creionat destul de concis portetul robot al Super Şefului.

Până aici, aş putea zice „Nimic nou sub soare!”, dar totuşi care este „chestia”? Păi, „chestia” este că cei de la Google au început din acel moment să-şi înveţe/reînveţe managerii bazele managementului, acele lucruri „învechite” şi „perimate”, care se pare că duc la rezultate promiţătoare. Cel puţin Google certifică asta şi se bazează pe date analitice solide. Dacă nici ei nu stau bine la analitice, atunci cine? În ultimii ani Google este pe primul loc mondial în cea mai dorită companie pentru angajaţi şi pe primele locuri la profit.

Pe scurt, vă prezint cele Opt Obiceiuri ale Super Şefilor şi cele Trei Capcane în care cade un proaspăt numit manager. Obiceiurile bune sunt listate în ordinea priorităţii, de la cel mai important la cel mai puţin important (dar totuşi foarte util), ele sunt:

1. Fii un bun coach!
• Dă feedback constructiv, specific angajaţilor tăi, balansează feedback-ul negativ cu cel pozitiv.
• Organizează frecvent întâlniri unu-la-unu cu angajaţii. Întâlniri în care să găsiţi împreună soluţii la problemele apărute, personalizate şi adaptate pe punctelor lor forte.
2. Împuterniceşte-ţi echipa şi evită micro-managementul!
• Echilibrează „libertatea” de decizie acordată oamenilor din echipă cu timpul în care eşti la dispoziţia lor pentru sfaturi şi îndrumare.
• Trasează sarcini „elastice” pentru a-ţi ajuta oamenii să facă faţă marilor probleme.
3. Exprimă-ţi interesul pentru succesul şi binele angajaţilor!
• Cunoaşte-ţi angajaţii ca şi oameni ce au o viaţă şi în afara orelor de muncă.
• Ai grijă ca noii veniţi în echipă să se simtă bine, ajută-i în tranziţie.
4. Fii productiv şi orientat către rezultate!
• Concentrează-te pe ceea ce vrei să realizeze echipa ta şi pe cum angajaţii tăi pot face asta.
• Ajută-ţi oamenii să-şi prioritizeze activităţile, munca şi să ia decizii pentru a elimina obstacolele.
5. Fii un bun comunicator şi ascultă-ţi echipa!
• Comunică în ambele sensuri: ascultă şi împărtăşeşte.
• Organizează întâlniri cu toată echipa şi fi specific în comunicarea obiectivelor.
• Încurajează dialogul şi ascultă întrebările şi îngrijorările angajaţilor tăi.
6. Ajută-ţi angajaţii să evolueze profesional!
7. Să ai o viziune şi o strategie clară pentru echipă!
• Menţine echipa concentrată pe obiective şi strategie.
• Implică echipa în stabilirea şi construirea viziunii şi a obiectivelor, precum şi în măsurarea evoluţiei.
8. Fii un bun specialist în domeniu, pentru a-ţi ajuta şi consilia echipa!
• Suflecă-ţi mânecile şi lucrează împreună cu echipa atunci când este cazul.
• Înţelege provocările specifice muncii prestate.

Cele trei capcane sunt:

1. Crearea unor dificultăţi în tranziţia către rolul de leader
• Performeri de top sunt adesea promovaţi în posturi de conducere fără a deţine abilităţi de leadership.
• Omenii angajaţi din afara companiei pe posturi de conducere, adesea nu înţeleg anumite particularitţi şi căi specifice companiei.
2. Lipsa unei abordări consistente a managementului performanței și a dezvoltării carierei
• Nu ajută angajații să înțeleagă ce îşi doreşte compania.
• Nu-şi antrenează angajații cu privire la modul în care pot creşte şi se pot dezvolta profesional.
• Nu este proactiv: așteaptă ca angajații să vină la ei
3. Alocă prea puțin timp conducerii efective și comunicării.

Practic aici este baza leadershipului şi managementului în care Super Şefii sunt preocupaţi să-şi dezvolte oamenii din echipă şi de a construi pe punctele lor tari, să-şi crescă angajaţii prin responsabilizarea şi sprijinul lor, să fie un bun comunicator şi tot ceea ce deja cunoaştem toţi din modelele de management şi leadership studiate.

Băieţii ăştia de la Google au făcut treaba „ca la carte”. În proiectul Oxygen, statisticienii au adunat mai mult de 10.000 de observații despre manageri – încrucişate cu 100 de variabile, din diverse analize de performanță, chestionare de feedback și alte rapoarte. Apoi au petrecut timpul codând şi sintetizând rezultatele pentru a căuta modele. Odată ce au avut câteva teorii de lucru, au creat un sistem de intervievare a managerilor pentru a strânge mai multe date și pentru a căuta dovezi care să le susțină concluziile. Ultimul pas a fost acela de a codifica și sintetiza toate aceste rezultate. Au făcut lucrurile ştiinţific

Pentru mine sunt interesante două chestiuni:

1. Faptul că expertiza tehnică este pe ultimul loc, contrar tendinţelor actuale de promovare mai mult pe criterii tehnice decât pe criterii de leadership.
2. Google care era vestit pentru descentralizarea şi modelul atipic de lucru şi management promovat, cunoscut de toată lumea, ieşit din tipare, etc., se întoarce la tipare.

Care ar fi explicaţia? Oricât de digitalizată este lumea sau nu, oamenii lucrează cu oameni.

Oricât de VUCA (Volatility, Uncertainty, Complexity and Ambiguity) ar fi lumea in care trăim bazele leadershipului rămân neschimbate.

Ştiinţific vorbind, un manager care urmează manifestul Proiectului Oxygen va avea rezultate şi o echipă de invidiat.

Cuvintele toxice – limbaj subversiv – Partea 2

Aşa cum am promis revin cu o urmare la postarea de data trecută. Atunci am aflat cât de toxic este cuvântul încerc şi ce se întâmplă dacă punem negaţia la începutul unei „comenzi”.

  Am citit undeva că este nevoie de minim 15-17 complimente pentru a repara răul făcut de o singură critică distructivă. Gândiţi-vă cât de importante sunt aceste concepte atunci când ne creştem copiii.

Întrebaţi-vă câte complimente daţi zilnic faţă de câte critici. 

Mai ştiu că stai de vorbă şi cu tine însuţi toată ziulica cât este ea de luuungă...

Cu toţii avem acel „stol de păsărele” în cap, numai că nu sunt păsărele ci sunt voci interioare.

  De câte ori vre-o „păsărică” din capul tău nu spune: Ce grasă eşti! Mi-e silă când mă uit în oglindă! sau Ai îmbătrânit, uite cum atârnă pielea pe tine şi ce riduri ai! sau Băiatul ăla este mai tare/frumos/deştept ca mine, de aia are succes la fete şi eu nu! sau Cum să se uite George la mine,când eu sunt o urâţică!?

Sună cunoscut!? Ai şi tu păsărele de genul ăsta?

Dacă da, poate ar fi cazul să le spui: Atenţie la vocabularul subversiv fetelor, eliminaţi cuvintele toxice şi critica în exces!

  Să vedeţi ce fain îi atunci când părinţii câte unui flăcău sau fetişcane îi spun chestii de genul: Nu eşti în stare! sau Împiedicat mai eşti maică/Tăntălăule! sau Eşti o proastă! sau Lasă, tu eşti mai urăţică mamă! sau Toantă mai eşti măi fată! Dacă îi spun asta destul de des, pe o perioadă destul de lungă, au imprimat in viitorul adult un ditamai „programul” de stimă de sine/capabilităţi de viaţă/etc.

Mai jos este o listă de câteva cuvinte toxice. Este interesant să le notaţi când voi sau cei din jurul vostru le folosesc.

dar                                    încerc                  dacă                        s-ar putea/posibil

aş fi avut/aş fi făcut          aş fi putut             nu ai voie/nu fă       ar fi trebuit să

Iată şi chichiţele:

• dar – neagă orice cuvânt care a fost înaintea lui.

Ex. aşa nu: Ai făcut bine ordine, dar nu ai terminat, mai ai şi în dulap.

Ex. aşa da: Ai făcut bine ordine, felicitări. Poţi să te apuci acum şi de dulap.

•  încerc – presupune eşecul-nu mai dau exemple că au fost destule. J

•  dacă – presupune că tu poate nu eşti/nu ai făcut sau nu vei fi/nu vei face.

Ex.: Eşti o fetiţă cuminte, dacă faci ordine în dulap - dacă nu faci înseamnă ca nu eşti cuminte, chiar dacă în cele mai multe situaţii eşti o fetiţă cuminte J) 

•  s-ar putea – nu lasă loc unei bune definiţii, lasă opţiuni la latitudinea ascultătorului.

Ex.: S-ar putea să câştigăm, dacă am juca mai bine. (Dacă jucăm mai bine nu castigam!? Este posibl, nu-i sigur! De ce este doar posibil, ce mai avem nevoie!?, etc).

•  aş fi avut/aş fi făcut - timp trecut, care atrage atenţia asupra unor lucruri care nu s-au întâmplat în fapt.

Ex.: Aş fi făcut o grămadă de lucruri bune pentru familia mea, dar am fost prea ocupat cu serviciul. (în fapt a neglijat familia şi nu a făcut nimic, başca că se umple de regrete şi vină sau este resemnat/ă, în ambele cazuri energia curge către problemă nu către viitor şi către soluţie).

•  nu ai voie/nu fă - aceste cuvinte forţează ascultătorul să se concentreze exact pe opusul a ceea ce vrei. Greşeala asta o fac des părinţii şi coachii, fără să ştie cât de mult dăunează această eroare lingvistică.

Ex. aşa nu: Nu ai voie să bagi cuie în priză! (ce crezi că va face copilul cu prima ocazie, când îi va cade un cui în mână!?). Nu vărsa laptele pe jos! (comanda similară cu ai grijă să nu cazi-din exemplul de la început). Nu te gândi la un şoricel albastru! (cinstit, la ce te-ai gândit? J). Nu te mai gândi că te ceartă şeful iar! (se va gândi şi se va simţi prost L).

Ex. aşa da: Dacă bagi cuie în priză faci bubiţă maree! (cel mai bine este să protejezi prizele, adică copilul, până va înţelege). Ţine bine cutia cu lapte cu ambele mâini şi toarnă încet în pahar! (mai bine explici şi arăţi ce trebuie să facă ca să nu verse lapte pe jos). Gândeşte-te că şeful tău îţi va explica unde ai greşit iar tu vei fi atent doar la aceste explicaţii.

•  ar fi trebuit să - timp trecut, care atrage atenţia asupra unor lucruri care nu s-au întâmplat în fapt şi implică vină.

Ex.: Ar fi trebuit să te ocupi de familia ta în loc să fi atât de ocupat cu serviciul!

 Exerciţiu doar pentru tine

Dă atenţie dialogului tău intern. Ce îţi spui în gând atunci când te cerţi, te motivezi, sau doar aşa ca chestie?

Când ai găsit cuvinte toxice şi limbaj subversiv, ia o foaie de hârtie, notează frazele toxice şi transformă-le într-unele vitalizatoare.

Încep eu cu una, ca exemplu.:-)

Frază toxică:

Dacă ştiam informaţiile din acest articol  mai acum ceva ani, eram departe!

Frazele tale:.................................................................................................................

.....................................................................................................................................

Frază transformată:

Este bine că am aflat azi aceste informaţii, pot să schimb ceva de acum încolo!

.....................................................................................................................................

.....................................................................................................................................

Sunt sigur că ai şi tu câteva fraze interesante, dacă vrei le poţi împărtăşi cu mine printr-un simplu comentariu la articol. :-)

Fi curios şi alege schimbarea!

Cuvintele toxice – limbaj subversiv –Partea 1

  Îmi aduc aminte de o întâmplare de acum ceva vreme, când fata mea avea cam 5-6 ani. Era într-o perioadă în care îşi încerca forţele de mare curajoasă prin căţărarea în copaci. Fiind o zi frumoasă de vară am mers împreună în parcul Herăstrău unde sunt două locuri perfecte pentru copiii care vor să se caţere în copaci. În ambele locuri creşte un soi de copac exotic cu ramuri rotunde şi netede, dezvoltate într-un anume fel datorită multor generaţii de copii ce s-au legănat pe ele.

  Cum era şi normal, fata mea nu era singură la locul cu pricina, mai erau 2-3 copii care se căţărau în copac, se legănau pe crengi, etc. Înălţimea nu este mare şi o căzătură nu ar fi produs mari „pagube”-spun eu, tată uneori incoştient J -aşa zicea soţia mea J.

Atunci a fost prima oară când am observat experenţial, direct pe „subiecţii de studiu” J, forţa cuvintelor toxice.

  Diana, fata mea, era pe o cracă mai sus împreună cu un băieţel de vârsta ei şi se „complimentau reciproc” pentru curaj şi cucerirea crăcii de sus. Un alt băieţel, mai „împlinit” la trup şi vârstă a început cu un strigăt barbar să cucerească copacul. Pe lângă urlete de vigoare, a declanşat un întreg „cutremur” în copac. Până să caut părintele aferent lui dl.Goe, am observat că fata mea şi companionul de cracă se zgâlţîie ca la un cutremur de gradul 7. Am apucat să strig: Diana, ţine-te bine! şi ea s-a apucat strâns de cracă. În acelaşi timp am auzit un: Ooooaaaauuuu, maaamaaa... sunet scos de companion în plină cădere, dup ce mama lui tocmai ţipase: Ai grijă, să nu cazi!. Norocul băieţelului a fost că m-am nimerit sub el şi a căzut „pe moale”, cum se spune. Diana, atărna de cracă cu un rânjet de mare războinic şi striga la mine: Vezi tată cât de bine mă ţin!

  În acel moment mi-a picat şi mie fisa, ambele comenzi parentale au fost ascultate. A mea să se ţină bine şi a mamei băieţelului să cadă – creierul nu prea ştie cum să ia acel nu pus înaintea unei comenzi J.

  De atunci au mai fost momente de acest gen şi la unul era prezent şi soţia mea, care, normal, ce credeţi că a strigat la Diana!? V-aţi prins: Ai grijă, să nu cazi!, dar fata mea cred că a învăţat instinctiv lecţia, nu că ar fi deştepată şi seamănă cu  mine J, şi îi răspundea: Da mamă, mă ţin bine de creangă!

Hai să vedem care este chestia cu nu pus înaintea unei comenzi/rugăminţi/sfat/etc., mai ales în situaţii de urgenţă.

 Mintea noastră are un obicei bun, zic eu, de a vizualiza, în primul rând, atunci când ne gândim la ceva, ca de exemplu un potenţial pericol. Datorită acestui lucru, o comandă care începe cu nu sau ce să nu facă declanşează rapid nişte imagini, uneori asociate cu anumite gânduri care declanşează la rândul lor anumite reflexe. Primul lucru pe care îl face mintea este să ne transpună în situaţia descrisă, în acest caz: să ai grijă şi să cazi, să declanşeze anumite reflexe şi abia pe urmă să înceapă să caute soluţii pentru a nu se întâmpla. La oamenii care gândesc mult în imagini (cum suntem 80% dintre noi), creierul elimină practic cuvântul nu în momentul primelor rutine decizionale (durează ceva până înţelege ce să nu facă). Ia ceva timp pentru un creieraş de băieţel de 5 anişori, mai ales că trebuia să facă ceva foarte rapid, aproape instantaneu. Practic, mama respectivă, cu cele mai bune intenţii din lume, fără să ştie la ce se ajunge, i-a spus/comandat băieţelului să îşi imagineze cum este să cadă şi pe urmă să îşi forţeze creierul să nu facă ce tocmai şi-a imaginat. Până să găsească soluţia, creieraşul lui de 5 anişori, a comandat reflexe inconştiente ce au funcţionat perfect şi şi-a dat drumul la mâini, aterizând spectaculos pe chelia mea J.

  Creieraşul fetei mele a vizualizat imediat cum se ţine strâns de creangă şi nu a căzut. La fel păţesc cei care se chinuie să se lase de fumat. Se imaginează mereu fumând şi cum se chinuie să se lase (care este tot un nu). Fumătorii sunt rareori îndemnaţi să se imagineze cum respiră aer curat şi au plămânii liberi, cum au un gust bun în gură şi un suflu mai bun la sport, cum sunt sănătoşi şi liberi să facă altceva cu banii şi timpul câştigat. Limbajul în sine ajunge să fie o barieră în calea succesului

  Aceste informaţii ne sunt de mare folos atunci când ne dorim să înlocuim un obicei sau când ne setăm obiective.

  Nu te poţi vizualiza/imagina nefăcând ceva. Singurul mod în care te poţi vizualiza nefăcând ceva este să găseşti un cuvânt care să descrie ceea ce vrei să faci şi să îl foloseşti. De exemplu, în liceu am jucat rugby, eram aripă dreapta, adică cel care trebuie să prindă balonul pasat de un coechipier, să îl ţină bine în mâini, şi să alerge cu el în braţe cât mai aproape de linia de marcaj fără să fie placat sau să scape balonul din mână. Când eram la începutul antrenamentelor scăpam foarte des balonul oval din mână. Pe de-o parte datorită experienţei şi antrenamentului puţin dar şi pentru că de multe ori mă vizualizam cum îmi scapă, datorită ţipetelor lui nea Ţuţu, antrenorul. Ori de câte ori primeam o pasă şi reuşeam să ţin balonul în braţe nea Ţuţu striga: „Fugi tare şi să nu cumva să scapi balonul din mână!!!” Mi-a luat ceva timp şi efort să integrez ce trebuie să fac ca să nu scap balonul din mână, norocul meu că nea Ţuţu ştia cum să ne ia şi pe partea asta: „Deschizi palmele bine, primeşti mingea şi amotizezi un pic ca să nu sară şi să stea în braţele tale făcute căuş, uite aşa.....”

  Puteţi folosi următoarea demonstraţie pentru a vă învăţa copii sau prietenii puterea cuvintelor toxice şi a limbajului subversiv. Pe urmă este foarte important să îi faceţi atenţi la ce îşi spun în cap (dialogul intern) sau chiar la ce le iese pe gură în mod obşinuit, oare nu sunt cuvinte toxice!? Pentru demonstraţie aveţi nevoie doar de creioane.

Rugaţii să ia fiecare în mână câte un creion şi să vă urmeze indicaţiile cu foarte mare atenţie. Când fiecare are un creion în mână, spuneţi-le:

Încercaţi să scăpaţi creionul din mână! Majoritatea vor deschide mâna şi vor lăsa creionul să cadă pe jos. Voi să răspundeţi: Fiţi vă rog atenţi, am spus ÎNCERCAŢI să scăpaţi creionul din mână! Acum vă rog să faceţi aşa cum am spus!

Majoritatea vor ridica creionul de jos, prefăcându-se că ar avea o durere arzătoare în mână, vor încerca să scape creionul dar vor eşua. Quod erat demonstrandum. Dacă spui creierului tău să încerce, îi spui de fapt să eşueze.

Am reuşit să îmi impun regula „Fără Încearcă” în interacţiunile mele cu cei de acasă şi nu numai. Uneori devin agresiv la încercarea oamenilor de a mă minţii în faţă când îmi spun că încearcă. Ei cred că eu nu ştiu că îmi telegrafiază clar cuvintele care îmi spun că nu au intenţia de a face lucrul rspectiv. De exemplu, decât să spun că voi încerca să ajung la petrecere, mai bine spun că nu sunt sigur că ajung deorece am şi alte treburi şi în cazul în care ceva pică, voi ajunge, dacă nu, nu voi ajunge. Oamenii apreciază onestitatea, ca şi mine. Dacă nu am starea necesară, spun că nu am starea necesară şi gata.

Dacă spui încerc, subconştientul tău are permisiunea să nu reuşească !

Acesta este un exemplu şi ca să vezi restul poveştii şi cât de subversiv poate fi vocabularul nostru folosind cuvinte toxice, citeşte postarea viitoare.