- Între Psihopatul de Succes şi Managerul cu
Suflet este calea damnaţilor, cei care trec prin chinurile iadului!, spune Vlad, un prieten bun şi un manager de
succes cu experienţă vastă.
A fost o frază din suflet, însoţită de acel
oftat, clătinare din cap şi umeri căzuţi.
Clar a fost şi el
pe acolo...
Parcă îl şi
vedeam cu ochii minţii: un suflet chinuit şi palid, stând singur în bărcuţa lui,
cu felinarul în mână, plutind uşor pe apele morţilor ca în filmul Piraţii din
Caraibe.
Dar Vlad este un
om cu suflet mare combinat cu un luptător şi uneori un pic cam psihopat în ceea ce priveşte businessul.
Mă întrebam ce o fi fost cu el!?
Toată discuţia a pornit de la cartea ABC-ul psihopatului de succes de Andy MCNab
şi Kevin Dutton. Carte, care pentru mine, semnifică o poză destul de bună a omului de afaceri, politicianului,
managerului din ziua de azi şi pentru Vlad, un ghid bun pentru cinea vrea să aibă succes în societate şi carieră.
Pe marginea subiectului am avut o frumoasă şi captivantă discuţie, un pic filosofică, despre politică, business,
societate şi la urmă despre management, leadership şi modelele contemporane.
Pentru a nu confuza pe cineva care nu a
citit cartea, iată o mică descriere a ei luată de site-ul Cărtureşti:
"ABC-ul psihopatului de succes" este scrisă
de doctorul Kevin Dutton - cercetător la Departamentul de Psihologie
Experimentală - Universitatea Oxford. Acesta, îşi propune să ne convingă că în
fiecare dintre noi zace un psihopat. Totul e să-l descoperim, să ni-l asumăm,
înţelegem şi, în ultimă instanţă, sa-l folosim în dobândirea succesului. Cel
care consolidează argumentele psihologului Kevin Dutton este un personaj
descins parcă dintr-un thriller: Andy MCNab , fost luptător în SAS 22, decorat
cu cele mai înalte distincţii militare ale Armatei Britanice. Personalitatea
omului este asemănată cu un panou de mixaj sonor, cu butoane pentru fiecare
dintre trăsăturile: lipsa de scrupule, lipsa fricii, impulsivitatea, încrederea
în sine, concentrarea, calmul în situaţii dificile, empatia diminuată,
intransigenţa mentală, carismă. Felul în care le calibrezi şi momentul în care
o faci determină devenirea ta ca psihopat bun sau rău.
Cartea este interesantă, bine scrisă, susţinută de dovezi
ştiinţifice, extrasă din realitate. Eu am citit-o repede fără să mă plictisesc
şi chiar mi-a plăcut, într-un fel. Este orientată pe dezvoltare personală şi
structurată ca un ghid despre cum să te transformi într-un psihopat bun, de
succes, dacă îţi doreşti asta.
Ok, ok, ce
legatură are asta cu managementul şi cu leadershipul? ar putea întreba cineva.
Cu politica are sigur legătură, deorece acolo clar sunt toţi pshiopaţi şi nu se
gândesc decât le ei şi după ei: potopul!J
Păi, cam are.
Tendinţele mediului de business din ziua de azi sunt din ce în ce mai
asemnătoare cu cele ale unui război rece şi cald. Managerul seamănă din ce în
ce mai mult cu un luptător SAS. Piaţa este premiul şi concurenţa sunt inamicii.
Echipele lor sunt soldaţii, iar managerii de linie subofiţerii. Totul se
discută ca un plan de luptă, la rece, cu decizii strict raţionale. Oamenii sunt
resursă şi atât. Cultura organizaţională se vrea doctrină ca să motiveze
trupele. Cine cedează este înlocuit rapid, angajăm mercenari profesionişti,
obiectivul este singurul care contează.
Corect din punct de vedere business.
Ce facem când
soldatul ia lucrurile la fel, iar omul ca şi angajat percepe acestă realitate
din unghiul de vedere al mercenarului? Se antrenează să devină un psihopat de succes şi devine sau nu. Dacă reuşeşte, se transformă într-un mercenar valoros, dacă nu, are impresia că este valoros şi îl angajezi tu. Bafta ta peste de cine dai! Poţi da
de cel valoros care aduce rezultatul în vârful baionetei orientat spre bani şi
succes sau poţi da de cel care doar ştie să se vândă bine şi mai mult te
încurcă.
Vorbim, discutăm, facem planuri şi implementăm proiecte legate de
leadership, coaching, puterea echipelor, rezultate sustenabile şi ecologice.
Dezvoltarea personală şi self-leadeshipul sunt lucruri
esenţiale pentru societatea noastră, nu doar la modă.
Este greu, chiar
imposibil să desparţi partea umană, sufletul, de partea raţională sau de
business atunci când lucrezi cu oameni. Ei nu sunt roboţi sau ceva spălat pe
creier (mai bine spus spălat emoţional) care să ucidă cu sânge rece un copil doar
pentru a nu periclita misiunea.
Oamenii sunt
diferiţi, iar majoritatea lor nu sunt luptători SAS. Cam asta îmi spune mie
realitatea, cam asta văd în jurul meu: oameni obişnuiţi, normali, care muncesc,
iubesc, greşesc, trăiesc. Unii din ei cam dezorientaţi şi zăpăciţi de această
lume nebună, nebună, alţii mai orientaţi şi adaptaţi.
Managerii se
transformă, încet, încet în acel psihopat bun, businessul o cere. Dar, în acelaşi
timp îi trebuie şi suflet. Suflet ca să poată fi leader, să-şi cunoască şi să-şi
motiveze oamenii. Suflet ca să-şi înţeleagă fiecare angajat din echipă şi să
poată aplica eficient tehnicile de coaching. Suflet ca să creeze acel mediu
plăcut la servici în care angajatul să se simtă protejat, pentru ca mintea lui
să stea la treabă şi să mai aibă ceva energie pentru viaţa personală atunci
când pleacă acasă.
Ca şi concluzie: nu-i invidiaţi pe managerii buni!
Nu ştiu dacă vă doriţi să fiţi în pielea lor.
Ei sunt şi leaderi buni şi chiar merg pe calea damanţilor şi trec
prin chinurile iadului!
Pentru business se transformă în luptător SAS, în psihopat.
Dar pentru echipa şi oamenii lui este leader, deci Manager cu Suflet. Cam asta este karma lor,
pentru că şi ei sunt oameni.
Personal cred că în zilele noastre am avea nevoie de ceva
mai mult suflet. De exemplu în politică, ne-ar prinde bine nişte oameni cu
suflet, care să le pese de oameni şi de nevoile lor. Să fie psihopaţi de succes
atunci când trebuie să facă ceea ce trebuie şi au promis pentru oamenii care i-au ales. Să
fie luptători SAS doar atunci. În rest mi-ar place să fie un Politician cu Suflet.
