Cred într-o filozofie a coaching-ului, într-o filozofie a relaţiei coach-client. Iar filozofia mea personală despre coaching, mai ales de ramura dezvoltării personale, sună aşa:Procesul de coaching este un dans al oglinzilor. Coach-ul joacă rolul unei oglinzi care se arată clientului din mai multe perspective. Scopul este de a construi cele mai bune resurse pe care clientul le poate utiliza să îşi trăiască viaţa în echilibru şi în acord cu propria-i viziune.
Coaching-ul este o relaţie de încredere şi sprijin între coach şi client. Oglinzile pe care le arătăm clienţilor ca şi coach, sunt din dorinţa de a arăta clientului unghiuri diferite de perspectivă a vieţii lui aşa cum o trăieşte şi aşa cum îşi doreste să o trăiască acesta. Dar, mai important este să scoatem la lumină resursele pe care le are clientul. "Magia" se produce atunci când clientul "întinde mâna" şi ia resursa pe care o credea intangibilă până atunci, o integreză, o foloseşte şi se recunoaşte în imaginea fericită a viitorului său.
La fel de interesant este faptul că procesul de coaching este unul evolutiv, atât pentru client cât şi pentru coach. Clientul, la rândul său este o oglindă în care coach-ul priveşte chiar dacă vrea sau nu. Asta este calea unei relaţii de coaching autentice. De aici coach-ul câştigă experienţă şi învaţă de la clientul său, evoluează împreună cu acesta.
Starea de coach te ajută să urmăreşti procesul şi obiectivul, iar poziţia de observator te ajută să vezi ce este în oglinda arătată de client şi să evoluezi. Cred cu tărie că este un mare câştig pentru coach şi o valoare pe care o au toţi oamenii care sunt cu adevarat buni în acest domeniu.
